Poliția din San Francisco vrea să obțină permisiunea de a folosi roboții din dotare cu forță letală – Cronica de Tehnologie

1. Un material ceramic, care se poate îndoi precum metalul, a fost creat pentru prima oară de cercetătorii chinezi. Aceștia au folosit nitrură de siliciu pentru a face nanopillari care conțin două tipuri de structuri cristaline, care, supuse la presiune externă, se transformă una în cealaltă, permițând îndoirea și revenirea la forma inițială. Mai multe industrii ar putea beneficia de noul material, inclusiv cea aerospațială și de mașini. (SCMP)

2. Prosus își evaluează cota de 9,67% din Byju la $578 de milioane, după ce a investit $536 de milioane începând cu 2018. Asta ar însemna că Byju valorează acum $5,9 miliarde, după ce în octombrie era evaluat la $22 de miliarde. (MoneyControl)

3. Poliția din San Francisco vrea să obțină permisiunea de a folosi roboții din dotare cu forță letală, în ultimă instanță și pentru a salva viața ofițerilor. Ideea întâmpină deja opoziție inclusiv din partea membrilor din Consiliul de Supraveghere al orașului. (Engadget)

4. Șeful Binance Changpeng Zhao vrea să creeze un fond de $1 miliard pentru cumpărarea activelor aflate în dificultate. Zhao mai spune că Binance va mai face o ofertă pentru cumpărarea creditorului falimentar Voyager Digital. (Bloomberg)

5. Amazon Academy, platformă de învățare online lansată anul trecut în India, va fi închisă. Gigantul american nu a oferit o motivație pentru această decizie, însă, surse neoficiale spun că închiderea face parte din strategia de reducere a costurilor. (TechCrunch)

6. ConsenSys recunoaște că, în cazul celor care folosesc portofelul MetaMask, colectează date personale precum IP-ul și adresa portofelului. În urmă cu doar câteva zile, o altă companie crypto, Uniswap, făcea un anunț similar, spunând că are nevoie de datele colectate pentru îmbunătățirea produsului. (CoinDesk)

7. Tehnologia Full Self-Driving, în variantă beta, este acum disponibilă pentru toți clienții din America de Nord care au plătit pentru folosirea acesteia. FSD costă $15,000 sau până la $200 pe lună și a început să fie disponibilă unui număr redus de clienți încă din 2020. Tesla este investigată de mai multe instituții din SUA pentru modul în care funcționează și cum a fost promovată această facilitate. (The Verge)

8. Un model de învățare mecanică profundă, care ajută roboții să dobândească un comportament social nonverbal, a fost dezvoltat în Coreea de Sud. Observând interacțiunea oamenilor, roboții pot înțelege contextul în care este potrivită o strângere de mână ori o îmbrățișare. (TechXplore)

9. Project Zero, divizie de securitate din cadrul Google, arată cu degetul spre mai mulți producători de smartphone-uri cu Android, inclusiv Google, pentru că nu au livrat o serie de patch-uri de securitate disponibile încă din luna iulie. Patch-urile ar trebui să rezolve mai multe probleme grave de securitate ale chipset-urilor cu plăci grafice Mali, însă, nu au fost nici până acum livrate utilizatorilor de Google, Samsung, Xiaomi și alții. (Profit.ro)

10. Twitter va restabili săptămâna viitoare majoritatea conturilor suspendate, excepție făcând cei care au încălcat legea ori au făcut „spam flagrant”. Decizia a venit după un nou sondaj al lui Elon Musk, la care 72% din cei peste 3 milioane de oameni care au participat au răspuns afirmativ. (News.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Rușii nu mai pot cumpăra aplicații de Android și nu mai pot face microtranzacții prin Play Store – Cronica de Tehnologie
WhatsApp a lansat o funcție prin care sunt blocate automat apelurile nedorite – Cronica de Tehnologie