Poliția a închis cea mai mare fermă ilegală de minare a criptomonedelor din Ucraina – Cronica de Tehnologie

1. Microsoft va cumpăra firma de securitate cibernetică RiskIQ, pentru mai bine de $500 de milioane. Fondată în 2009, compania din San Francisco dezvoltă software pentru depistarea amenințărilor cibernetice și a primit finanțări de $83 de milioane. (Bloomberg)

2. Poliția a închis ceea ce numește cea mai mare fermă ilegală de minare a criptomonedelor din Ucraina, care folosea în jur de 5.000 de calculatoare și 3.800 de console PlayStation. Aceasta fura lunar energie în valoare de aproximativ $260.000. (Business Insider)

3. Imagini cu toate gadgeturile pe care Samsung urmează să le prezinte pe 11 august, au fost postate deja pe Twitter de jurnalistul Evan Blass. Printre acestea, se numără cele două smartphone-uri pliabile Galaxy Z Flip 3, mid-range-ul Galaxy S21 FE și smartwatch-urile Galaxy Watch 4 și Galaxy Watch Active 4. (Profit.ro)

4. Portofelele mobile au reprezentat cea mai folosită metodă de plată în 2019, 2,8 miliarde de astfel de portofele existând deja la finele lui 2020. Cea mai rapidă creștere se va înregistra pe viitor în Asia de Sud-Est, unde, până în 2025, se estimează că vor exista 440 de milioane de portofele mobile. (Bloomberg)

5. China a decis eliminarea altor 25 de aplicații operate de Didi pe același motiv – colectarea ilegală a datelor personale. Site-urilor și platformelor online din China le este, de asemenea, interzis să facă trimitere către serviciile companiei de ride hailing. Didi a stârnit furia autoritățile chineze după ce s-a listat la bursă în SUA. (WSJ)

6. După listarea în SUA a Didi, China anunță noi reglementări pentru companiile care vor să activeze la bursele din afara țării. Acestea trebuie să treacă printr-o verificare de securitate, dacă au peste 1 milion de utilizatori, înainte de a se lista la bursele din afară. (Reuters)

7. O nouă lege privind datele biometrice a intrat în vigoare în New York City. Companiile care colectează date biometrice, precum amprentele sau recunoașterea facială, nu mai au voie să vândă datele clienților. De asemenea, acestea trebuie să afișeze o notificare la intrare, prin care să explice ce date sunt colectate. (TechCrunch)

8. Samsung a lansat o versiune web a serviciului său de TV streaming, care, acum, poate fi accesat și din afara ecosistemului companiei coreene. Totodată, TV Plus a primit suport pentru Chromecast, simplificând proiectarea conținutului video de pe telefon pe televizor. (Profit.ro)

9. TikTok va trece, începând cu SUA și Canada, la un sistem automatizat de eliminare a conținutului necorespunzător, care, până acum, era sarcina editorilor umani. Aceștia vor fi implicați doar în verificarea apelurilor făcute de utilizatori. Compania chineză spune că, în teste, rata de eroare a algoritmului a fost de 5%. (Profit.ro)

10. News Corp a închis serviciul de agregare a știrilor Knewz, după doar 18 luni. Închiderea a venit ca urmare a lipsei profitului. (The Wrap)

Ți-ar mai putea plăcea
Guvernul belgian a fost victima unui masiv atac DDoS, care a doborât cea mai mare parte a infrastructurii guvernamentale – Cronica de Tehnologie
OpenAI a anunțat SearchGPT, un motor de căutare online bazat pe GPT-4 – Cronica de Tehnologie