PIB-ul Ucrainei s-a contractat cu 30% în primele trei trimestre din acest an – Cronica de Business

1. Petrom, cea mai importantă companie de petrol și gaze din România, poate trece sub controlul unui consorțiu norvegian, care dorește să preia un pachet de control de cel puțin 51% din acțiunile principalului acționar al companiei românești, OMV, susține presa austriacă. Potrivit Kurier și Der Standard, pentru a scăpa de dependența de gazele rusești, guvernul austriac ar fi extrem de interesat în realizarea tranzacției. (Profit.ro)

2. Secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, a declarat că acțiunea OPEC+ de a reduce producția de petrol a fost „inutilă și neînțeleaptă” pentru economia globală, în special pentru piețele emergente care se confruntă deja cu prețurile ridicate la energie (FT). Rusia a lăudat duminică decizia OPEC+ de a reduce producţia de petrol, pentru a contracara cu succes ”haosul” semănat de Statele Unite pe pieţele globale de energie”. (News.ro)

3. Produsul Intern Brut al Ucrainei s-a contractat cu 30% în primele trei trimestre din acest an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, în principal din cauza invaziei rusești, a anunțat Ministerul Economiei de la Kiev. (Profit.ro)

4. Banca Angliei le-a spus parlamentarilor britanici că o serie de fonduri de pensii erau la câteva ore de un dezastru, când a intervenit pe piaţa obligaţiunilor pe termen lung. Comitetul de politică financiară al băncii centrale a intervenit după o vânzare masivă de obligaţiuni guvernamentale ale Regatului Unit – cunoscute sub denumirea de ”gilts” – în urma anunţurilor de politică fiscală ale noului guvern din 23 septembrie. (News.ro)

5. Organismul de supraveghere a stabilității financiare a Trezoreriei americane a avertizat că criptomonedele ar putea amenința siguranța economiei Statelor Unite. (CNBC)

6. Ecommerce-ul chinez de fashion Shein a fost evaluat între $65 de miliarde și $85 de miliarde pe piețele private în ultimele luni, în scădere de la peste $100 de miliarde, cât a fost evaluarea la o rundă de finanțare din aprilie 2022. (FT)

7. Tesla a livrat 83.135 de vehicule electrice fabricate în China, în septembrie, doborându-și recordul livrărilor la nivelul unei luni, potrivit unui raport publicat de Asociația Chineză pentru Autoturisme. (Reuters)

8. Fondul de investiții Vision Fund 2, operat de Softbank, a realizat o singură investiție în august și una în septembrie. Până în iunie 2022, fondul a investit în 269 de companii. (Nikkei)

9. Tesla a livrat 83.135 de vehicule electrice fabricate în China, în septembrie, doborându-și recordul din iunie, când livrase 78.906 autovehicule, potrivit unui raport publicat de Asociația Chineză pentru Autoturisme. Fabrica Tesla din Shanghai a fost inaugurată în decembrie 2019. (Reuters)

10. Hong Kong-ul a depășit Singapore ca centru financiar internațional în mai multe moduri, a spus un oficial de rang înalt, dezvăluind în același timp că un summit global de două zile de luna viitoare va fi extins la trei. Secretarul financiar al Hong Kong-ului, Paul Chan Mo-po, a făcut duminică această comparație după ce un indice recent lansat a arătat că Hong Kong-ul a trecut în urmă Singapore. (SCMP)

Ți-ar mai putea plăcea
Vânzările Dacia în Marea Britanie au scăzut cu aproape 60% în martie – Cronica de Business
Christian Tour, afaceri la nivelul de acum 10 ani – Cronica de Business