Piața procesoarelor x86 a înregistrat în Q4 2022 cel mai mare declin din ultimii 30 de ani – Cronica de Tehnologie

1. Piața procesoarelor x86 a înregistrat în Q4 2022 cel mai mare declin din ultimii 30 de ani, cu o scădere de 34% YoY respectiv 19% QoQ. Excluzând procesoarele ARM, pe întreg anul trecut au fost livrate 374 de milioane de procesoare (-21%), iar veniturile au atins $65 de miliarde (-19%). (PCMag)

2. Precum boții dinaintea sa, ChatGPT se dovedește părtinitor în anumite privințe, după cum arată multe cazuri evidențiate pe rețelele sociale de utilizatori. Printre altele, acesta are dificultăți în a defini „femeia”, pare să țină partea democraților și spune că rasismul este mai periculos decât bombele nucleare. (Mail Online)

3. ChatGPT Plus este acum disponibil și în România, unde costă $20 pe lună, la fel ca și în celelalte țări în care a fost lansat. Această versiune promite o serie de facilități suplimentare, precum acces la orice oră, indiferent de nivelul de încărcare al serverelor, răspunsuri mai rapide și acces prioritar la cele mai noi funcţii şi experimente. (News.ro)

4. Aplicația indiană de social media Slick a expus vreme de mai multe luni informațiile personale ale utilizatorilor, inclusiv cele ale copiilor. O bază de date care conținea nume, numere de telefon, date de naștere și imagini de profil a fost disponibilă online cel puțin începând cu 11 decembrie 2022, putând fi accesată fără parolă. (TechCrunch)

5. Joint venture-ul de publicitate propus de Deutsche Telekom, Orange, Vodafone și Telefonica a primit aprobarea Comisiei Europene, care consideră că acesta nu va afecta în mod semnificativ competiția din țări precum Franța, Germania, Italia și Spania. În această formă, cei patru mari operatori europeni speră să poată concura cu mai mult succes împotriva Google și Meta. (Reuters)

6. Galaxy S23 Ultra (de la €1,400) primește aprecieri în ceea ce privește camera de 200MP, performanța procesorului, calitatea ecranului și autonomia, principalul punct slab fiind viteza mică de încărcare. Rămâne și problema prețului prea mare, mai ales pentru contextul economic actual. (Tom’s Guide, Review)

7. Cota din piața globală de VR a produselor Pico (firmă chineză cumpărată acum doi ani de ByteDance) s-a triplat YoY în Q3 2022, ajungând la 15%. În aceeași perioadă, cota de piață a Meta a scăzut de la 90% la aproximativ 75%. Niciun alt producător nu are mai mult de 3% din piață. (WSJ)

8. PayPal a întrerupt dezvoltarea propriului stablecoin. Printre motivele acestei decizii se numără investigarea de către autoritățile din New York a Paxos, unul din principalii parteneri. Compania spera să-și poată lansa moneda bazată pe dolarul american în săptămânile următoare. (Bloomberg)

9. Șeful Google, Sundar Pichai, este criticat fără menajamente de proprii angajați pe forumurile interne de discuții pentru maniera în care a fost făcută lansarea chatbot-ului Bart, care, printr-o informație falsă strecurată într-o reclamă, a păgubit compania de peste $100 de miliarde. Angajații Google cred că lansarea Bart a fost grăbită și neglijentă, în vreme ce discuțiile trădează tensiunea internă la care au contribuit și concedierile recente. (Profit.ro)

10. Opera va integra ChatGPT, care va fi găzduit în bara laterală a browser-ului. Acesta va oferi o funcție de rezumare cu liniuțe a articolelor din paginile web, care va putea fi inițializată apăsând un buton de lângă bara de adrese. Opera este un browser de top 5, cu peste 300 de milioane de utilizatori pe lună, deținut acum de compania chineză Kunlun Tech. (Profit.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Apple și Google lucrează împreună la specificațiile unui standard în materie de trackere Bluetooth, prin care să poată fi evitată urmărirea utilizatorilor – Cronica de Tehnologie
Traficul aerian a fost perturbat de o problemă a serviciilor de cloud Microsoft – Cronica de Tehnologie