Peste doua milioane de ucraineni au intrat oficial în România – Cronica diminețiii
1. Preşedintele Societăţii de Ştiinţe Matematice din România, Radu Gologan, a anunţat sâmbătă pe Facebook că, în urma discuţiilor din ultimele săptămâni în cadrul Societăţii de Ştiinţe Matematice din România asupra legii educatiei, s-a desprins, ca propunere unanimă, introducerea obligativităţii probei Matematică, respectiv Matematică-Informatică, la examenul de Bacalaureat, Profil Real. (News.ro)
2. Ministerul Apărării Naționale (MApN), prin Compania Națională Romtehnica, vrea să achiziționeze minimum 115 și maximum 231 de sisteme portabile de rachete antiaeriene cu rază foarte scurtă de acțiune (MANPAD). Valoarea totală a achiziției este estimată la 3,31 miliarde lei (677,29 milioane euro) plus TVA. (Profit.ro)
3. 12.531 de cetăţeni ucraineni au trecut prin punctele de frontieră vineri, a anunţat Poliţia de Frontieră, care precizează că numărul ucrainenilor care au intrat în România începând cu perioada preconflict a depășit 2 milioane. (News.ro)
Din Cronica Sportivă: Cătălin Chirilă a câştigat medalia de aur în proba de canoe simplu pe distanţa de 1000 de metri de la Campionatele Europene de kaiac-canoe de la Munchen. El a condus aproape integral cursa şi a încheiat cu timpul de 3:49.681.
4. Moscova va răspunde „în mod adecvat” deciziei Bucureştiului de a declara persona non grata un angajat al ambasadei Rusiei, a comentat reprezentanta oficială a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. (Hotnews)
5. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se află în centrul unui val de critici, după ce a dezvăluit cotidianului american The Washington Post că nu a comunicat public informaţiile primite de la CIA cu privire la iminenţa invaziei Rusiei, cu scopul de a nu provoca o panică generalizată. În interviu, Zelenski recunoaște că nu a informat poporul despre iminenţa invaziei ruse şi că i-a minimalizat impactul. (News.ro)
6. Locuitorii din Sevastopol, Crimeea, au părăsit în număr mare orașul, după ce o dronă ucraineană a lovit sediul Flotei ruse din Marea Neagră. Pe rețelele sociale au apărut imagini în care se văd cozi kilometrice de mașini, care așteaptă pe autostrada ce leagă Sevastopol de orașul Ialta, aflat la aproximativ 80 de kilometri. (Digi24)
Din Cronica Spațială: Elevii de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București (ICHB) au construit un mini-satelit care va fi trimis pe orbita Pământului în 2023 cu o rachetă Falcon 9 a celor de la SpaceX. Mini-satelitul, cunoscut în limbaj de specialitate drept cubesat, are dimensiuni de 5x5x5 centimetri și o masă de aproximativ 250 de grame, iar principalul său rol este de a fotografia Pământul de pe orbită. (Alba Orbital)
7. Grecia iese oficial de sub supravegherea consolidată a Comisiei Europene. Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a anunțat, într-un discurs către națiune, sâmbătă, după 12 ani de supraveghere consolidată a Comisiei Europene, că țara sa dă pagina, într-”o zi istorică pentru Grecia și greci”. (Profit.ro)
8. Aproape unul din trei copii din regiunea etiopiană Tigray suferă de manutriție, a anunțat ONU care cere măsuri imediate pentru a împiedica decesul acestora. (TheGuardian)
9. Aproape jumătate dintre cazurile de cancer la nivel mondial sunt atribuite unui anumit factor de risc, în principal tutunul şi alcoolul, potrivit unui vast studiu publicat vineri, care subliniază importanţa măsurilor de prevenţie fără a le transforma într-un panaceu. Tutunul este de departe principalul element care a favorizat dezvoltarea unui cancer (33,9%), urmat de alcool (7,4%). (Digi24)
Din Cronica de Divertisment: Festivalul de jazz și muzică electronică alternativă Smida Jazz Festival are loc în perioada 19-21 august în satul Smida din Rezervația Naturală Apuseni din județul Cluj. Printre artiștii prezenți la festival se numără Nubya Garcia, Kamaal Williams, Black Flower, Islandman și Papatef. Prețul unui bilet de o zi este de 222 lei, în timp ce un abonament pentru toate cele trei zile ale festivalului costă 395 lei. (Smida Jazz Festival)
10. Donațiile pentru activitatea politică a lui Donald Trump au crescut de la 200-300.000 dolari pe zi la un milion de dolari/zi după percheziția efectuată de FBI la reședința sa din Florida. Creșterea a venit dintr-un număr mai mare de donatori dar și din sume mai mari donate. După percheziție, Trump a trimis scrisori către bază de susținători cerând donații. (WashingtonPost)
Fotografia dimineții – Tancurile rusești capturate de ucraineni au fost expuse pe străzile din Kiev. Oleksandr Zinchenko: