Peste 870.000 de ucraineni s-au întors acasă de la începutul invaziei ruse – Cronica dimineții
1. Oamenii trebuie să fie pregătiţi şi din punct de vedere mental pentru perioada următoare, deoarece efectele crizei economice generate de războiul din Ucraina vor fi cunoscute abia la sfârşitul verii, a avertizat marţi preşedintele UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor. (G4Media)
2. Deputatul PNL Robert Sighiartău a declarat, marţi, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre votul din plenul Camerei Deputaţilor prin care s-a retrimis la comisii proiectul de lege care introduce două tururi de scrutin la alegerile pentru primari, că în partid nu a fost încă luată o decizie şi trebuie să existe o discuţie şi în coaliţie. “Trebuie să facem nişte calcule pragmatice, va conta tot anul 2024 şi strategia PNL pentru anul 2024”. (News.ro)
3. Capitala României este sufocată de construcții, de mizerie, de lipsa de verdeață, iar specialiștii recomandă, printre altele, reinventarea mobilității urbane, precum și dezvoltarea unor politici publice pentru îmbunătățirea salubrizării, reiese din datele cuprinse în Raportul de Cercetare privind Starea Mediului în București. (Profit.ro)
4. Preşedintele Joe Biden a părut să acuze armata rusă de genocid, folosind marţi acest termen pentru prima dată pentru a descrie situaţia din Ucraina. „Bugetul familiei voastre, capacitatea de a face plinul la maşină, nimic din toate acestea nu ar trebui să depindă de un dictator care declară război şi comite un genocid la celălalt capăt al lumii”, a declarat preşedintele american în timpul unei vizite în statul Iowa dedicate combaterii inflaţiei. (Hotnews)
5. Peste 870.000 de ucraineni s-au întors acasă de la începutul invaziei ruse, inclusiv femei şi copii, au anunţat grănicerii ucraineni. ”În prezent, 25.000 până la 30.000 de ucraineni se întorc, pe zi, în ţara lor. Spre deosebire de primele zile, când era vorba în pincipal de bărbaţi, acum vin şi femei, copii şi bătrâni”, a declarat un purtător de cuvânt al grănicerilor ucraineneni. (News.ro)
Din Cronica Sportivă: Bayern Munchen şi Chelsea, deţinătoarea trofeului, au fost eliminate în sferturile de finală ale Ligii Campionilor de Villarreal, respectiv Real Madrid. Bayern a remizat, marţi, pe teren propriu, scor 1-1 (0-0), cu Villarreal, în manşa a doua a acestei faze. În tur, Villarreal s-a impus cu 1-0. Campioana Germaniei a condus cu 1-0 (Lewandowski ‘52), dar Chukwueze a egalat în minutul 88, la unul dintre puţinele contraatacuri ale oaspeţilor. A fost aproape să se înregistreze o eliminare surpriză şi în celălalt duel al zilei. Chelsea a condus-o pe Real Madrid, pe Santiago Bernabeu, cu 3-0, apoi cu 3-1 după 90 de minute. Jocul a intrat în prelungiri, pentru că în tur s-a înregistrat acelaşi scor, dar pentru spanioli. Benzema a evitat ruşinea unei eliminări pe teren propriu a Realui, marcând, în minutul 96, golul de 2-3. Miercuri, de la ora 22.00, se dispută celelalte două jocuri din manşa a doua a sferturilor, Liverpool – Benfica Lisabona (scor 3-1 în tur) şi Atletico Madrid – Manchester City (0-1).
6. Bild anunță că președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a renunțat să mai meargă la Kiev, miercuri, “pentru a trimite un semnal puternic de solidaritate europeană cu Ucraina”, după ce omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, a refuzat să-l întâlnească. (Bild)
7. Pentagonul i-a convocat pe cei mai mari 8 producători de armament din SUA la o discuție, miercuri, pentru a analiza capacitatea de a livra Ucrainei armele de care are nevoie în cazul în care războiul va fi de durată. (Reuters)
8. Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că nu este „în măsură să confirme” recentele acuzaţii în sensul că forţele ruse au folosit arme chimice la Mariupol. Blinken a afirmat însă că acestea „ar putea utiliza diferiţi agenţi anti-revolte, în special gaze lacrimogene combinate cu agenţi chimici”, împotriva „combatanţilor şi civililor ucraineni în campania lor agresivă de cucerire” a oraşului ucrainean. (Digi24)
9. Preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat, marţi seară, că, după o ”operaţiune specială” a Serviciului de Securitate al Ucrainei, a fost capturat deputatul ucrainean Viktor Medvedciuk, apropiat al lui Putin, inculpat pentru ”înaltă trădare”. (News.ro)
10. Ambasada Chinei ar fi plasat microfoane în cadourile de Paște trimise guvernului israelian. Oficialii israelieni au descoperit un obiect, suspectat a fi un dispozitiv de ascultare, în interiorul unui cadou de Paște primit de la ambasada chineză de un ministru israelian. Obiectul a fost găsit în interiorul unui termos trimis la biroul ministrului Științei și Tehnologiei, Orit Farkash-Hacohen, și descoperit în timpul unui control de securitate. (TVR)
Fotografia dimineții – Poșta ucraineană a lansat timbrele cu soldatul de pe Insula Șerpilor care a înjurat nava de război rusă: