Pascal Bruckner la București | Cele mai bune 20 de romane ale deceniului – Cronica de Carte

1. Scriitorul francez Pascal Bruckner se va întâlni cu cititorii români miercuri, 27 noiembrie 2019, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, pentru a lansa cel mai recent roman al său, Un an și o zi, apărut la Editura Trei. (Eveniment)

2. Clubul de carte Books, tea & more se va întruni marți, 26 noiembrie 2019, de la ora 18:30, la Lente&cafea, pentru a discuta despre volumul „Dimineață pierdută”, semnat de Gabriela Adameșteanu, Editura Polirom. (Eveniment)

3. Editorii de la Scena9 propun cititorilor o listă de 8 cărți cu idei care îți pot schimba viața. Dintre cărțile propuse, menționăm ”20 de ani în Siberia”, de Anița Nandriș-Cudla, ”Trebuie să apărăm societatea”, de Michel Foucault sau ”O viață în scrisori”, de A.P. Cehov. (Scena9)

4. Au fost anunțați, la New York, câștigătorii The National Book Awards, cele mai importante premii literare din SUA: Susan Choi, la categoria ficțiune, pentru ”Trust Exercise”; Sarah M. Broom, la non-ficțiune, pentru ”The Yellow House”; Arthur Sze, la categoria poezie, pentru ”Sight Lines”; László Krasznahorkai, la categoria Literatură străină; Martin Sandler, la secțiunea Literatură pentru tineri, cu volumul ”1919: The year that changed America”. (Publishing Weekly)

5. Printre cele mai bune 20 romane ale deceniului, în viziunea Literary Hub, găsim volume precum ”Buddha In the Attic”, de Julie Otsuka (la noi, la Editura Polirom), ”The Sympathizer”, de Viet Thanh Nguyen (Editura Art), ”A Little Life”, de Hanya Yanagihara (Editura Litera) și ”The Underground Railroad”, de Colson Whitehead (Editura Humanitas Fiction). (Literary Hub)

6. Cea mai intinsă rețea de librării din lume, Barnes & Noble, a anunțat finaliștii celei dintâi ediții a Premiului Cartea anului, premiu care va fi acordat după votul librarilor de pe tot teritoriul SUA. Printre nominalizați, Margaret Atwood, Stephen Fry, Alex Michaelides și Greta Thunberg. (Yahoo)

7. O arhivă masivă a mișcării artistice dadaiste a fost pusă la dispoziție publicului larg, pe internet, de către ”University of Iowa’s Digital Dada Library”. Dadaismul a apărut ca o mișcare experimentală, avangardistă, în jurul Cabaretului Voltaire creat de românul Tristan Tzara și a avut ca membri personalități precum Max Ernst, Paul Eluard sau Man Ray. (Open Culture)

8. Cele mai vândute cărți din SUA, conform New York Times: la categoria Fiction, pe locul întâi se află o noutate, ”Twisted Twenty-six”, de Janet Evanovich (seria Stephanie Plum); la categoria Non-Fiction, pe locul întâi se află, pentru a doua săptămână la rând, volumul lui Donald Trump jr., ”Triggered”. Dintre cărțile nou apărute în top, vă recomandăm ”With All Due Respect”, de Nikki R. Haley, fostă ambasadoare a Statelor Unite la ONU. (New York Times)

9. Recomandări cărți în limba română, apariții noi sau reeditări:

  • Mică trilogie a marginalilor. Izgoniții, de Vasile Ernu, Editura Polirom
  • Mintea ta secretă. Cunoaște-ți și asumă-ți inconștientul, de Hans Steiner cu Rebecca Hall, Editura Trei
  • Însușirea bunului găsit, de David Sedaris, Editura Publica
  • Despre viitor. Perspectivele umanității, de Martin Rees, Editura Polirom

10. Pe scurt, din lumea literară:

  • Cel mai important premiu literar din Canada, Giller, a fost acordat lui Ian Williams pentru romanul său de debut, Reproduction (Publishers Weekly);
  • În 2019, conform unui raport oficial, 6 milioane de francezi au abonament la bibliotecile publice, aproximativ 10% din populația totală a Franței (ActuaLitte);
  • O inundație de proporții a distrus sute de cărți dintr-una dintre cele mai importante librării din Veneția Libreria Acqua Alta (Local Italy);
  • Quentin Tarantino a numit cele mai bune romane pe care le-a citit despre cel de-al doilea război mondial, două dintre ele fiind despre celebra regizoare de film Leni Riefenstahl (HistoryNet).

Fotografia ediției: Imagini inedite ale lui Paul Verlaine au fost adjudecate la o licitație cu 14.000 de euro. Sursa: ActuaLitte.

Ți-ar mai putea plăcea
Ruth Ozeki a câștigat Women’s Prize for Fiction 2022 – Cronica de carte
Cele mai bune cărți ale anului 2024, în viziunea Publisher’s Weekly – Cronica de Carte