Parlamentul European a votat rezoluţia care cere aderarea României la spaţiul Schengen – Cronica serii

1. Parlamentul European a votat marţi rezoluţia prin care se cere aderarea României la spaţiul Schengen. Rezoluţia a fost adoptată cu 547 de voturi pentru, 49 împotrivă şi 43 abţineri (News.ro). În prezent, toate statele membre ale UE, cu excepția Bulgariei, Croației, Ciprului, Irlandei și României, fac parte din spațiul Schengen. Acesta include, de asemenea, state care nu sunt membre ale UE (Islanda, Norvegia, Elveția și Liechtenstein). Dintre eurodeputații din Olanda prezenți astăzi la votul rezoluției privind aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen, 15 au votat „pentru”, 4 împotrivă, iar 6 s-au abținut. (Hotnews)

2. Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a crescut, în termeni nominali, în primele opt luni, față de perioada similară din 2021, atât ca serie brută, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 26,5%, respectiv cu 26,4%, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică. (Profit.ro)

3. Aproape 50% dintre elevi au fost victime ale bullying-ului în şcoli, iar 27% admit că au fost agresori, arată un studiu al organizaţiei Salvaţi Copiii România. De asemenea, 82% dintre elevi au declarat că au fost martori ai situaţiilor de bullying în şcoala unde învaţă, iar aproape trei sferturi (73%) au afirmat că au asistat la situaţii de bullying în clasă. (News.ro)

4. Prețul spot al gazelor a coborât luni sub 385 lei/MWh pe cele două platforme operate de Bursa Română de Mărfuri (BRM), cea intraday și cea pentru ziua următoare, ajungând la cel mai redus nivel al ultimelor 8 luni, nemaiîntânit de la declanșarea invaziei ruse în Ucraina. (Profit.ro)

5. În luna iunie a acestui an, Curtea de Justiție a UE (CJUE) a decis că Austria a încălcat legislația europeană când a tăiat alocațiile pentru copiii românilor care lucrează în această țară. Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a anunțat marți că autoritățile de la Viena au plătit, până în prezent, aproximativ 337 de milioane de euro familiilor. (Digi24)

Din Cronica de Business: China a amânat publicarea datelor privind produsul intern brut din al treilea trimestru, cu o zi înainte de a fi publicate, o mișcare neobișnuită. Cifra trimestrială a PIB-ului, precum și o serie de alți indicatori economici majori, inclusiv vânzările lunare cu amănuntul, vânzările de proprietăți și investițiile în active fixe, inițial programate să fie publicate marți, au fost marcate ca „întârziate” pe site-ul web al Biroului Național de Statistică al Chinei. (WSJ)

6. Cel puțin 50 de metri din conducta Nord Stream 1 a fost distrusă sau îngropată sub fundul mării, în urma unei presupuse explozii care ar fi fost de fapt un sabotaj, arată imagini subacvatice publicate marți de ziarul suedez Expressen. În înregistrările video publicate pot fi văzute o ruptură masivă și metal răsucit pe conducta Nord Stream 1, la 80 de metri adâncime în Marea Baltică. (G4Media)

7. Armata rusă anunţă marţi că a recucerit o localitate în regiunea Harkov, în nord-estul Ucrainei – o premieră după ce a fost forțată să se retragă, în septembrie, din această zonă, într-o contra-ofensivă ucraineană. (News.ro)

8. Situaţia este critică în Ucraina, în urma mai multor atacuri ruseşti, în ultimele zile, ale unor centrale electrice, care au cauzat întreruperi importante de curent electric, odată cu apropierea iernii, avertizează marţi preşedinţia ucraineană. Un consilier prezidenţial a subliniat că este ”necesar ca întreaga ţară să se pregătească pentru pene de electricitate, de apă şi de încălzire. (News.ro)

9. Germania va prelungi funcționarea ultimelor sale trei centrale nucleare, a anunțat cancelarul federal german Olaf Scholz.. „Vor fi create bazele legale pentru a permite funcționarea centralelor nucleare Isar 2, Neckarwestheim 2 și Emsland dincolo de 31 decembrie 2022 și până pe 15 aprilie 2023”, se precizează într-o scrisoare adresată de Scholz guvernului său. (Profit.ro)

10. Alegătorii din statul american Kentucky sunt chemați la vot pentru a modifica constituția statului astfel încât să prevadă că rezidenții nu au dreptul la avort, la trei luni după ce alegătorii din Kansas au respins ferm un referendum similar. (Reuters)

Ți-ar mai putea plăcea
Guvernul Ciolacu a fost votat de Parlament – Cronica serii
Cronica serii – In primele 6 luni platile electronice au crescut de trei ori fata de perioada similara a anului trecut