Cronica serii – Raportul MCV are 8 măsuri care trebuie adoptate

1. Rezoluţia referitoare la statul de drept în România a fost adoptată astazi, cu amendamente, de Parlamentul European. Documentul a înregistrat 473 de voturi „pentru”, 151 „împotrivă” şi 40 de abţineri. (News.ro) 2. Prim-vicepreşedintele CE Frans Timmermans a declarat prezentând raportul MCV, că, în ultimele luni, în România s-a înregistrat un regres legat de amendarea legilor […]

Mai mult

Cronica diminetii – Vot in Parlamentul European pentru statul de drept din Romania

1. Parlamentul European votează astăzi o rezoluţie referitoare la statul de drept în România. Potrivit draftului, eurodeputaţii vor cere Comisiei Europene să monitorizeze acţiunile autorităţilor române. (News.ro) 2. Numărul morților în incendiul The Camp Fire din California a ajuns la 42, cel mai tragic bilanț înregistrat vreodată din cauza unui incendiu, în timp ce 6500 […]

Mai mult

Cronica serii – Iohannis: Guvernul Dăncilă-Dragnea este un „accident al democraţiei” și trebuie înlocuit

1. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la reuniunea Asociaţiei Municipiilor din România, că ţara noastră nu este pregătită pentru a prelua preşedinţia Consiliului UE şi că Guvernul Dăncilă-Dragnea, pe care l-a numit un „accident al democraţiei”, trebuie înlocuit. (News.ro) 2. Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a scăzut […]

Mai mult

Cronica dimineții – Doi bărbați încearcă ceea ce nimeni nu a reușit până acum, traversarea Antarcticii singuri, fără ajutor

1. Compania canadiană Gabriel Resources, principalul acționar al Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), și-a majorat la aproape 4,8 miliarde de dolari pretențiile financiare ridicate împotriva României în procesul de la Washington privind proiectul minier aurifer blocat de la Roșia Montană. (Profit.ro) 2. Prim ministrul Spaniei, Pedro Sanchez, a declarat că dacă ar fi fost în […]

Mai mult

Cronica serii – Bulgarii au blocat drumurile protestând împotriva prețurilor mari ale combustibililor

1. Raportul MCV, ce va fi făcut public marţi de Comisia Europeană, va fi mult mai dur pentru România decât pentru Bulgaria. Comisia Europeană va cere oprirea implementării legilor justiţiei şi a codurilor penale şi relansarea procesului de numire a şefului DNA. (News.ro) 2. În prezența președinților Putin și Trump, liderul francez Emmanuel Macron a […]

Mai mult

Cronica dimineții – În Florida se reia numărarea voturilor

1. Cel putin 25 de persoane au murit în incendiile care au cuprins nordul Californiei, iar 250.000 au fost evacuate din calea focului. Paramount Ranch, locul unde s-au filmat numeroase filme și seriale, inclusiv Westworld sau Dr. Quinn, a ars complet. (Link) 2. În Florida, numărarea voturilor pentru guvernator și Senat se va relua. Legea […]

Mai mult

Cronica serii – Vânzări de $1,44 miliarde în primele minute ale Singles’ Day

1. Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, şi-a depus demisia după şedinţa de Guvern de vineri. Demisia acestuia a fost confirmată de către ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, care a spus că în şedinţa de Guvern a avut loc ”o discuţie principială” despre modul în care România este pregătită pentru preluarea preşedinţiei Consiliului UE. […]

Mai mult

Cronica diminetii – Amazon va vinde direct produsele Apple

1. Comisia Națională de Strategie și Prognoză a redus de la 5,5% la 4,5% estimarea privind creșterea produsului intern brut în 2018 în noua proiecție de toamnă. În același timp, PIB-ul nominal a fost revizuit din nou în sus, pe baza estimărilor că economia va fi mai inflaționistă în acest an decât în prognoza anterioară. […]

Mai mult

Cronica serii – 80 de ani de la Noaptea de cristal

1. Guvernul desființează posturi vacante din ministere și instituțiile aflate în subordinea acestora. Tăierea este anunțată oficial și operată în contextul eforturilor Executivului de a se încadra în ținta de deficit bugetar de 3% din PIB. Concedieri nu sunt prevăzute la acest moment, dar pot fi operate și unele reduceri de personal. (Profit.ro) 2. Exporturile […]

Mai mult

Cronica dimineții – Disney+, concurentul Netflix, se va lansa anul viitor

1. Deși importurile de petrol ale Chinei au atins un record în Octombrie, ajungând la 9,61 milioane de barili pe zi, prețul petrolului american a scăzut cu 20% în ultimele 30 de zile, pierzând tot câștigul din acest an. (CNBC) 2. Numărul mediu al copiilor născuți de o femeie, la nivel global, a scăzut la […]

Mai mult
1 917 918 919 920 921 948