Organizația Mondială a Sănătății a abandonat cea de-a doua fază a investigație privind originile pandemiei COVID-19 – Cronica dimineții
1. Organizația Mondială a Sănătății a abandonat cea de-a doua fază a investigație științifice privind originile pandemiei de COVID-19, invocând provocările continue legate de încercările de a efectua cercetări în China. Cercetătorii și-au exprimat dezamăgirea de faptul că investigația nu merge înainte, deoarece înțelegerea modului în care coronavirusul SARS-CoV-2 a infectat pentru prima dată oamenii este importantă pentru prevenirea viitoarelor focare. Dar fără acces la China, OMS nu poate face nimic pentru a avansa studiile, a declarat Angela Rasmussen, virolog la Universitatea Saskatchewan din Saskatoon, Canada. „Mâinile lor chiar sunt legate.” (Nature)
2. Comisia Europeană a transmis la jumătatea lunii ianuarie o scrisoare Guvernului României prin care avertizează asupra marilor restanțe în atingerea obiectivelor asumate în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), au declarat mai multe surse politice. Potrivit acestora, principalele restanțe ale guvernului decarbonizarea (problema închiderii minelor de cărbune) și legea avertizorului de integritate, care transpune o directivă europeană într-un mod care, în interpretarea Comisiei, descurajează raportările anonime. O altă problemă ar fi anumite prevederi legate de pilonul doi de pensii (fără legătură cu reforma sistemului de pensii speciale). (G4Media)
3. Europa a avut cea mai caldă ianuarie înregistrată vreodată, de când au început măsurătorile, în timp ce America de Nord a înregistrat a cincea cea mai caldă temperatură, iar Africa a șasea. În general, emisfera nordică a înregistrat luna trecută a cincea cea mai caldă ianuarie înregistrată vreodată. Luna ianuarie din 2023 a fost a șaptea cea mai caldă lună ianuarie înregistrată la nivel mondial, a anunțat Administrația Națională Oceanică și Atmosferică (NOAA). A fost, de asemenea, al 47-lea an consecutiv în care luna ianuarie a fost mai caldă decât media secolului XX. (G4Media)
4. Nouă supravieţuitori au fost salvaţi marţi de sub dărâmături, la mai bine de o săptămână de la cutremurul masiv care a lovit Turcia şi Siria, al cărui bilanţ provizoriu a trecut de 41.000 de morţi, ceea ce îl face unul dintre cele mai letale evenimente din acest secol. (News.ro)
5. Armata americană ia în considerare trimiterea în Ucraina a armamentului iranian confiscat în Yemen. Oficialii americani au declarat ar putea trimite Ucrainei peste 5.000 de puști de asalt, 1,6 milioane de cartușe de muniție pentru arme de calibru mic și un număr mic de rachete antitanc confiscate în ultimele luni în largul coastei Yemenului de la contrabandiști suspectați că lucrează pentru Iran. (WSJ)
6. Pentru prima oara in ultimii 30 de ani, Rusia a pus arme nucleare tactice pe navele sale din Marea Baltică, conform raportului anual al Serviciul Norvegian de Informații. Navele de război ale Flotei de Nord au plecat în mod regulat pe mare cu arme nucleare în perioada Războiului Rece, dar este prima dată când Rusia face același lucru, se arată în raport. (Politico)
7. Miniștrii de externe ai Marii Britanii, Franței, Germaniei, Italiei și Canadei s-au alăturat Statelor Unite pentru a se opune unei decizii a guvernului israelian condus de Benjamin Netanyahu de a autoriza nouă așezări de coloniști evrei în Cisiordania ocupată. Miniștrii de externe au emis o declarație comună în care își exprimă îngrijorarea față de planurile anunțate de Israel duminică. „Ne opunem ferm acțiunilor unilaterale care nu vor servi decât la exacerbarea tensiunilor dintre israelieni și palestinieni și subminarea eforturilor de a obține o soluție negociată cu două state”. (Reuters)
8. Fostul preşedinte american Donald Trump conduce în intenţiile de vot în tabăra republicană, unde se aşteaptă ca un grup potenţial numeros de candidaţi să încerce să obţină nominalizarea pentru alegerile prezidenţiale din 2024. Potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos publicat marţi, Trump a primit sprijinul a 43% dintre republicanii înregistraţi, în timp ce 31% l-au susţinut pe guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, şi 4% au preferat-o pe Nikki Haley, fost guvernator al Carolinei de Sud şi ex-ambasador la ONU, care a anunţat marţi că va candida pentru Casa Albă. (Hotnews)
9. În SUA, prețul pentru o duzină de ouă a depășit costul unui kilogram de carne de vită. Gripa aviară care a ucis aproximativ 100 de milioane de păsări de curte și costurile mari de producție au împins prețul unei cutii cu 12 ouă la nivelul record de $4,82, în ianuarie. În urmă cu un an costul era sub $2. Prețul unei kg de carne de vită a scăzut la $4,64, de la un vârf de $5,12 înregistrat în august 2022. (Bloomberg)
10. Un grup de jurnaliști de investigație dezvăluie cum o echipă de contractori israelieni susține că a manipulat peste 30 de alegeri din întreaga lume folosind hacking, sabotaj și dezinformare automată pe rețelele de socializare. Echipa este condusă de Tal Hanan, un fost agent al forțelor speciale israeliene în vârstă de 50 de ani, care acum lucrează în privat. Ancheta dezvăluie detalii extraordinare despre modul în care dezinformarea este folosită de echipă condusă de Hanan. Acesta le-a spus reporterilor sub acoperire că serviciile sale, pe care alții le descriu drept „black ops”, au fost disponibile agențiilor de informații, campaniilor politice și companiilor private care doreau să manipuleze în secret opinia publică. Hanan a spus că a operat în Africa, America de Sud și Centrală, SUA și Europa. (TheGuardian)
Fotografia dimineții – Fast, cel mai mare radiotelescop cu o singură antenă din lume, aflat în provincia Guizhou, din sud-vestul Chinei, a intrat în mentenanță. Supranumit „China Sky Eye”, telescopul este situat într-o depresiune naturală. Are o zonă de recepție egală cu dimensiunea a 30 de terenuri de fotbal standard. Xinhua/Rex/Shutterstock: