Orban: “6,3% dintre cazurile de coronavirus sunt copii de vârstă școlară, fără să fie școală” – Cronica dimineții

1. Premierul Orban a reiterat aseară că vrea ca școala să se reia cu toți copiii în clasă, toți vor trebui să poarte mască, la fel și profesorii, iar în cazul când vor exista 3-5 copii infectați cu noul corobavirus într-o școală, atunci cursurile se vor suspenda acolo. Orban a dezvăluit că „6,3% dintre cazurile de coronavirus sunt copii de vârstă școlară, fără să fie școală. A existat o răspândire a virusului și pe această populație”. “Riscurile sunt foarte mici. Majoritatea tinerilor nu dezvoltă forme grave, foarte mulți dintre ei nici nu au simptome sau nu le simt, mulți se vindecă fără să știe că sunt infectați”. (Hotnews)

2. Premierul Ludovic Orban anunţă că Guvernul discută despre posibilitatea deschiderii restaurantelor, întrucât situaţia în care acestea ar rămâne închise ar afecta şi mai mult activitatea hotelurilor. Aceasta ar putea avea loc „cel mai probabil de la 1 septembrie, în anumite condiţii”, afirmă el. El susţine că ar fi posibilă reluarea activităţilor culturale, în teatre şi cinematografe, însă ar fi „complicat” să se reia competiţiile sportive cu public, întrucât galeriile echipelor sunt „greu de controlat”. (News.ro)

3. Indicii bursieri americani S&P 500 și Nasdaq Composite au atins luni noi maxime istorice, pe fondul unui val de optimism stârnit de aprobarea tratamentului cu plasmă pentru pacienții cu Covid-19 din SUA. (Profit.ro)

4. Guvernul va garanta 50% din facturile pentru bunuri și servicii, pe care agenții economici le vor putea deconta spre plată băncilor sau finanțatorilor care se vor înscrie în programul IMM Factor. De asemenea, dobânda în acest caz va fi subvenționată de stat, care va suporta și comisioanele de administrare. (Profit.ro)

Una din Cronica de Business: Faimosul indice al bursei americane Dow Jones va renunța la companiile Exxon Mobil, Pfizer și Raytheon Technologie, pe care le va înlocui cu Salesforce, Amgen și Honeywell. (Reuters)

5. Preşedintele american Donald Trump şi-a asigurat numărul de voturi necesare pentru învestirea oficială în poziţia de candidat al Partidul Republican la alegerile prezidenţiale din SUA din 3 noiembrie. (News.ro)

6. Ministrul francez al Educaţiei, Jean-Michel Blanquer exclude ipoteza amânării începerii noului an şcolar şi susţine că pe 1 septembrie, toată lumea revine la şcoală. Alocația elevilor a fost mărită cu 100 de euro pentru ca fiecare să îşi poată procura masca de protecţie împotriva coronavirusului, obligatorie în şcoli, de la 1 septembrie. Alocaţia a fost majorată pentru 3 milioane de familii nevoiaşe ce nu pot susţine costul zilnic al unei măşti de protecţie. Masca va fi purtată de elevii din generală şi din licee în sălile de cursuri şi în toate spaţiile închise. Aproape 80% dintre părinţi aprobă decizia ministrului, potrivit unui sondaj. (RFI)

7. Cancelarul german Angela Merkel a cerut Rusiei sa investigheze suspiciunea de otravire a lui Alexei Navalny, iar vinovatii sa fie trasi la raspundere. (Ziare)

8. Proprietarii a două mari ferme din sud-estul Angliei au încercat să afle ce randament dau est-europenii şi britanicii angajaţi să culeagă fructe. Diferenţa a fost notabilă. În timp ce britanicii au cules, în medie, ceva mai mult de 15 kilograme de fructe într-o oră, muncitorii străini au reuşit, în acelaşi timp, să culeagă peste 28 de kilograme, deci aproape dublu. (Adevarul)

9. Proiecțiile de filme au revenit pentru prima dată în acest weekend în sălile de cinema din Statele Unite, odată cu redeschiderea cinematografelor administrate de marii operatori AMC și Regal. Rezența spectatorilor a fost redusă, în contextul în care, pe teritoriul țării, se înregistrează peste 40.000 de noi cazuri de coronavirus zilnic. (Profit.ro)

10. Aproape 20 de zile a stat cadavrul unei femei de 51 de ani la morga Spitalului Filantropia din Craiova, fiind suspectă că a decedat din cauza Covid-19. DSP Dolj a permis înmormântarea doar după intervenția unui avocat, deși respinge această variantă și invocă ieșirea din carantină a decedatei. “Hotărârea DSP nu are legătură cu domnul avocat care a venit să se intereseze de caz. Trupul neînsufleţit a stat în carantină 14 zile, deci nu mai reprezenta un pericol şi a putut fi înmormântat fără protocol Covid”, a declarat Ştefan Popescu, purtător de cuvânt al Direcţiei de sănătate Publică Dolj. (Adevarul)

Fotografia dimineții – O suporteră a președintelui Trump la Convenția Republicană unde acesta a primit nominalizarea partidului. Sean Meyers/ZUMA Wire/REX/Shutterstock:

Ți-ar mai putea plăcea
Ministrul Finanțelor: România are 35 la sută din populaţie în risc de sărăcie – Cronica dimineții
Doar județul Alba mai are rata de infectare 1 la mia de cazuri – Cronica dimineții