ONU: Fâșia Gaza este „locul cel mai periculos din lume pentru un copil” – Cronica dimineții

1. Fâşia Gaza este, în prezent, „locul cel mai periculos din lume pentru un copil”, a declarat, în faţa Consiliului de Securitate al ONU, şefa Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), apreciind că pauzele umanitare „nu sunt suficiente” pentru a opri acest „măcel”. (Digi24)

2. Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că 12 cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza și au ajuns pe teritoriul Republicii Arabe Egipt, prin punctul de frontieră Rafah. (News.ro)

3. George Simion, președintele partidului AUR, și-a asumat scorul de 35% la alegerile europarlamentare. El a declarat că partidul său va ieși primul la alegeri. (G4Media)

4. Purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova, a denunţat o aşa-zisă „strâmtorare a limbii ruse” pe teritoriul Republicii Moldova, în pofida faptului că moldovenii ar avea o atitudine „grijulie şi iubitoare” faţă de cultura rusă. (Libertatea)

Știrea Hope.ro: Organizația Mondială a Sănătății anunță redresarea la nivel mondial a serviciilor de diagnosticare și tratare a tuberculozei. Asta după ce serviciile au fost perturbate de normele stabilite pentru COVID-19 în timpul pandemiei.

5. Eliberarea ostaticilor în cadrul armistiţiului temporar dintre Israel şi militanţii palestinieni Hamas nu va avea loc înainte de vineri, a declarat consilierul israelian pentru securitate naţională. (News.ro)

6. PVV, partidul de extremă dreapta al lui Geert Wilders, a obţinut o victorie în alegerile legislative de miercuri, din Olanda, relevă exit-pollurile. PVV a promis un referendum pe tema apartenenţei Olandei la Uniunea Europeană. (News.ro)

7. Investitorii au retras în 24 de ore aproape un miliard de dolari din Binance, după ce platforma cripto a ajuns la un acord de recunoaștere a vinovăției cu justiția americană. (Economica)

8. NASA a realizat o nouă premieră după ce a trimis un mesaj cu raze laser către Pământ de la aproape 16 milioane de kilometri. Mesajul a ajuns în 50 de secunde. (Adevarul)

Din Cronica Sportivă: LeBron James a devenit singurul jucător din istoria NBA cu peste 39.000 de puncte reuşite în carieră.

9. Guvernul irlandez a confirmat că va convoca pentru luna martie anul viitor două referendumuri asupra egalităţii de gen. Unul pentru eliminarea unui articol constituţional referitor la rolul casnic al femeii, iar celălalt pentru redefinirea conceptului de familie. (Hotnews)

10. Cuba Gooding Jr a fost dat în judecată fiind acuzat de agresiune sexuală de către două femei (TheGuardian). Un alt câștigător al Oscarurilor, actorul Jamie Foxx, este acuzat de agresiune sexuală şi violenţă într-o plângere depusă la New York (News.ro). Axl Rose, liderul trupei rock Guns N’ Roses, a fost acuzat că a agresat sexual, în 1989, un model american, potrivit unui document al unui tribunal din New York. (Hotnews)

Fotografia dimineții – O doctoriță are grijă de mai mulți bebeluși născuți prematur, evacuați din spitalul al-Shifa, aflat în Fâșia Gaza. Said Khatib/AFP/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Directorul general al OMS a denunțat „lăcomia” celor care se gândesc la injectarea unei a treia doze de vaccin anti-Covid – Cronica dimineții
Agențiile medicale americane: Vaccinul anti Covid-19 de la Pfizer ar putea avea legătură cu un tip de accident vascular cerebral la vârstnici – Cronica dimineții