ONU: Crime de război, inclusiv viol, tortură, execuții și detenție a copiilor, au fost comise de Rusia în zonele pe care le ocupa în Ucraina – Cronica dimineții
Cronica dimineții vă este prezentata de Raiffeisen Smart Market.
1. Preşedintele Klaus Iohannis, aflat în vizită în Statele Unite, a declarat că noua retorică a preşedintelui rus Vladimir Putin trebuie combătută cu toată puterea. ”România, ca parte a NATO, este pregătită de orice scenariu, doar că nu ne dorim orice scenariu”. Iohannis a spus că România doreşte retragerea Rusiei din Ucraina. ”România nu are de gând să intre în război”, a mai afirmat preşedintele, recunoscând că ”este o situaţie foarte tensionată”. (News.ro)
2. Crime de război, inclusiv viol, tortură, execuții și detenție a copiilor, au fost comise de Rusia în zonele pe care le ocupa în Ucraina, a declarat vineri șeful unui organism de anchetă mandatat de ONU. Comisia este una dintre primele organisme internaționale care a ajuns la o concluzie pe baza dovezilor din teren. Ucraina și aliații săi occidentali i-au acuzat pe soldații ruși de o mulțime de abuzuri de la invazia din 24 februarie, dar Moscova a respins în mod regulat acuzațiile, catalogându-le drept „o campanie de defăimare”. (Digi24)
3. Preşedintele României, Klaus Iohannis, aflat în SUA, a explicat că România nu îndeplineşte, deocamdată, criteriile pentru a scăpa de viza pentru Statele Unite ale Americii şi a vorbit de o campanie de conştientizare şi de o informare mai bună. (News.ro)
Din Cronica de Business: Săptămâna de lucru de patru zile funcționează, conform datelor din programele pilot derulate de organizația nonprofit 4 Day Week Global. Un sondaj arată că 78% dintre liderii celor peste 70 de companii din Marea Britanie care au trecut la programe de patru zile spun că tranziția lor a fost bună sau „fără întreruperi”. Doar 2% au considerat-o provocatoare. Majoritatea (88%) spun că programul de patru zile funcționează bine. (Bloomberg)
4. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care este evreu, a criticat Israelul pentru că nu a trimis arme Ucrainei. El a criticat și China pentru poziția ambiguă reveritoare la invazia rusă. Într-un interviu pentru presa franceză, Zelenski a spus că Israelul nu acordat Ucrainei nici un ajutor de la începutul invaziei. (Link)
5. Prețul petrolului a scăzut pentru a patra săptămână la rând, un baril fiind cotat la sub $80 pentru prima oară din ianuarie. (Bloomberg)
Promo: Antreprenorul Răzvan Pascu și dezvoltatorul imobiliar SOBHA organizează o serie de evenimente despre investițiile imobiliare în Dubai. Aceștia vor ajunge la Iași (pe 28 Septembrie), Suceava (pe 29 Septembrie), Bacău (30 Septembrie), Brăila (1 Octombrie), Galați (2 Octombrie), precum și la Chișinău pe 8-9 Octombrie. Evenimentul va fi nu doar unul informativ despre cartierul premium SOBHA Hartland, situat la doar 7 minute de Burj Khalifa, ci și cu vânzare. Vor exista oferte speciale și stoc suplimentar de unități. Rezervarea se va putea face achitând doar 2% din valoarea imobilului, iar toți cei care achiziționează în ziua respectivă vor primi cadou și o excursie luxury în Dubai. Persoanele interesate se pot înscrie completând acest formular sau prin mesaj pe WhatsApp la numărul de telefon 0733338224.
6. Mohammed bin Salman, prințul moștenitor al Arabiei Saudite, președintele turc Recep Tayyip Erdogan, oligarhul rus Roman Abramovici și un negociator ucrainean au fost personajele cheie în schimbul de prizonieri dintre Ucraina și Rusia, care a avut loc săptămâna aceasta. Președintele turc s-a implicat pentru eliberarea prizonierilor ucraineni, în timp ce prințul saudit și Abramovici au discutat eliberarea celor zece prizonieri occidentali, inclusiv britanici și americani. Abramovici i-a transportat cu avionul personal pe cei zece la Riad, capitala Arabiei Saudite. (WSJ)
7. Oficialii germani insistă că Germania este deschisă să îi primească pe cetățenii ruși care încearcă să fugă din țară, după decizia președintelui Vladimir Putin de mobilizare militară parțială. “Trebuie lăsată o cale deschisă pentru ruși să vină în Europa și, de asemenea, în Germania”, a declarat Steffen Hebestreit, purtătorul de cuvânt al cancelarului german. (Hotnews)
8. Un judecător din Arizona a anulat blocarea unei legi din secolul al XIX-lea, care interzice aproape toate avorturile în acest stat, punând capăt celor trei luni de confuzie cu privire la legalitatea procedurii avortului în stat. Legea fusese blocată de la aplicare în urmă cu 50 de ani. (WSJ)
Din Cronica Sportivă: Ionela Cozmiuc a reuşit să câştige titlul mondial, în cadrul probei de simplu vâsle categorie ușoară, la Campionatul Mondial de Canotaj Racice. Ea a terminat cursa 07:42.59. Pe locul doi s-a clasat olandeza Martine Veldhuis (07.44.48), iar podiumul a fost completat de neo-zeelandeza Jackie Kiddle (7:44.98). Este prima medalie de aur a delegaţiei noastre la mondialele din Cehia, dar sunt şanse mari ca în acest weekend zestrea să crească considerabil.
9. Fostul președinte brazilian Luiz Inacio Lula da Silva, care a făcut închisoare fiind acuzat de corupție, ar putea câștiga alegerile prezidențiale din primul tur. da Silva este creditat cu 47% intenții de vot în ultimele sondaje. Jair Bolsonaro, actualul președinte, are 33%. Alegerile vor avea loc pe 2 octombrie. (Bloomberg)
10. Tribunalul Olt a decis, vineri, condamnarea la închisoare a lui Gheorghe Dincă pentru uciderea Luizei Melencu şi a Alexandrei Măceşanu. De asemenea, Dincă a fost găsit vinovat de viol faţă de ambele victime, trafic de persoane şi profanare de cadavre. Suma pedepselor aplicate ajunge la 108 ani de închisoare, dar, pentru că Dincă are mai mult de 65 de ani, sentinţa a fost pronunţată pentru un total de 30 de ani. (News.ro)
Fotografia dimineții – Ministerul Apărării din Ucraina a publicat o fotografie cu Mihailo Dianov, militarul ucrainean devenit simbolul eroismului apărătorilor oțelăriei Azovstal din Mariupol, eliberat în urma unui schimb de prizonieri, săptămâna aceasta: