Oficial al Comisiei Europene: Uniunea Europeană va începe ”foarte curând” o acțiune juridică împotriva Marii Britanii – Cronica Externă
Europa
1. Franța, Germania și Marea Britanie au decis să nu condamne Iran pentru limitarea cooperării sale cu Agenția Internațională de Energie Atomică (IAEA). Iran a salutat decizia, iar directorul general al IAEA Rafael Mariano Grossi a declarat că Iran a agreat discuții cu agenția, la începutul lunii aprilie. (AP)
2. Italia a blocat exportul a 250.000 doze din vaccinul COVID-19 produs de AstraZeneca și Universitatea Oxford către Australia. Este prima decizie de acest tip conform reglementărilor care permit țărilor Uniunii Europene să oprească exporturile, dacă producătorii vaccinului nu și-au respectat obligațiile asumate față de blocul comunitar. Australia a cerut Comisiei Europene să revizuiască decizia. (BBC)
3. Vicepreședintele Comisiei Europene pentru Relații Interinstituționale și Previziuni, Maros Sefcovic, a declarat pentru Financial Times că Uniunea Europeană va începe ”foarte curând” o acțiune juridică împotriva Marii Britanii, după ce țara a decis să amâne implementarea regulilor comerciale Brexit legate de Irlanda de Nord. (FT)
SUA
4. Doctorul Anthony Fauci a numit ”inexplicabile” deciziile de relaxare a precauțiilor legate de pandemie în anumite state americane. Numarul cazurilor de coronavirus rămân ridicate și se mențin, după ce au scăzut săptămâni la rând. Experții se tem că progresul înregistrat în combaterea virusului ar putea fi în pericol. (WashingtonPost)
Orientul Mijlociu
5. Prima vizită a Papei de la începutul pandemiei, în Irak, va urma un program încărcat, care include întâlniri cu liderii politici și ai societății civile, găzduirea unui serviciu interconfessional și vizitarea celui mai retras și apreciat cleric Șiit din Irak, Marele Ayatollah Ali al-Sistani. (France24)
Asia
6. Beijing a anunțat un proiect de rezoluție care va oferi Chinei un mai mare control asupra sistemului electoral al Hong Kong, în contextul sesiunii anuale a Congresului Partidului Național, care a început ieri (Nikkei). Liderii Chinei au dezvăluit de asemenea planuri de a atinge cel puțin 6% de creștere economică în 2021, creșterea finanțării militare și scăderea dependenței sale de piețele străine. (NYTimes)
7. Forțele de securitate au continuat să reprime protestatarii în Myanmar vineri, omorând o persoană, înaintea discuției cu Consiliul de Securitate al ONU. SUA au anunțat noi restricții commerciale împotriva juntei militare. (Link)
Africa
8. O persoană a fost ucisă și mai mulți ofițeri de poliție au fost răniți în timpul ciocnirilor dintre autoritățile senegaleze și suporterii liderului opoziției Ousmane Sonko. Capitala, Dakar, se confruntă cu cele mai grave revolte din ultimii ani, de când Sonko a fost arestat pentru perturbarea ordinii publice la începutul săptămânii, când suporterii săi au protestat împotriva unei acuzații de viol la adresa sa. (France24)
America Latină
9. Un raport al Comisiei Economice a Națiunilor Unite pentru America Latină și Caraibe a estimat că numărul latino americanilor săraci a crescut cu douăzeci și două milioane în 2020, din cauza pandemiei. Peste o treime dintre oamenii regiunii trăiesc în sărăcie. (Link)
10. Președintele columbian Ivan Duque a anunțat că guvernul său ia în considerare recentralizarea achiziționării de aur și va cere Congresului să crească pedepsele pentru mineritul ilicit și infracțiuni de mediu. Peru ia în considerare de asemenea cum să comercializeze aurul. (Link)