Numărul românilor milionari în dolari a urcat la 38.000 anul trecut – Cronica dimineții
1. Moscova riscă declanșarea unui război direct cu NATO prin interceptarea navelor în apele internaționale din Marea Neagră și prin încercarea de a impune un control economic asupra Ucrainei, avertizează fostul comandant suprem al NATO în Europa. Amiralul James Stavridis, care a condus forțele alianței pe continent între 2009 și 2013, a declarat că acțiunile Rusiei i-ar putea forța pe partenerii Kievului să intervină pentru a preveni paralizarea economiei Ucrainei. „NATO nu va oferi arme și bani Ucrainei doar pentru a vedea Rusia sugrumându-i economia cu o blocadă ilegală”. (Politico)
2. Numărul românilor milionari în dolari a urcat la 38.000 anul trecut, în creștere cu peste 1.000 de persoane față de anul precedent, potrivit unui raport al băncii elvețiene Credit Suisse. În funcție de numărul milionarilor în dolari, România depășește Ungaria (24.000 milionari) și se situează la egalitate cu Columbia. (Profit.ro)
3. Ambasada Ucrainei în România a facut apel ca oamenii să nu filmeze şi să nu posteze pe reţelele de socializare imagini cu dronele care atacă porturile dunărene şi cu funcţionarea sistemelor de apărare aeriană ucrainene, ”pentru a nu spori ameninţarea la adresa vieţii oamenilor care lucrează şi locuiesc în oraşele de pe Dunăre”. (News.ro)
4. Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că îşi doreşte să fie, din nou, candidatul partidelor de dreapta pentru funcţia de edil al municipiului Bucureşti la alegerile locale de anul viitor. (Digi24)
5. Compania de stat Hidroelectrica (H2O), cel mai mare producător de energie electrică din România, listată luna trecută la Bursa de Valori București (BVB), a raportat un profit net de aproape 4 miliarde lei pe prima jumătate a anului, în creștere cu 46% față de perioada similară din 2022. Veniturile companiei au avansat cu 42%, la aproape 7 miliarde lei. (Profit.ro)
Din Cronica Sportivă: Farul Constanţa s-a calificat în play-off-ul Conference League, câştigând şi manşa secundă cu Flora Tallinn, în deplasare, scor 2-0, în turul trei preliminar al competiţiei. În primul joc, scorul a fost 3-0. Farul o va întâlni în play-off-ul Conference League, ultimul tur înainte de faza grupelor, pe “pierzătoarea” dintre Qarabag și HJK Helsinki, 2-1 în manșa tur. Play-off-ul se joacă pe 24 și 31 august
6. Liderul AUR, George Simion, a fost întrebat dacă şi-ar vaccina copiii, el arătând că ar face acest lucru cu siguranţă, pentru că nu este nebun şi nu e antivaccinist. ”Vreau doar să nu se repete ororile din timpul pandemiei când, dacă nu făceam proteste, nu te mai lăsau la locul de muncă dacă nu erai vaccinat”. (News.ro)
7. Economiile în exces acumulate în pandemie de gospodăriile americane vor fi probabil epuizate în trimestrul curent, potrivit analizei Federal Reserve Bank din San Francisco. Aceștia sugerează că gospodăriile dețineau mai puțin de $190 de miliarde în exces de economii în iunie, de la $500 de miliarde în martie 2023, și $2100 miliarde în august 2021. (Bloomberg)
8. Peste 100.000 de imigranţi au debarcat pe ţărmurile Italiei în acest an, mai mult decât dublu comparativ cu numărul înregistrat în aceeaşi perioadă din 2022, potrivit datelor oficiale actualizate de Ministerul de Interne. (Hotnews)
9. Medicii au transplantat cu succes rinichiul modificat genetic al unui porc în corpul unui bărbat aflat în moarte cerebrală. Organul a continuat să funcționeze normal la o lună de la transplant, potrivit cercetătorilor de la NYU Langone Health din New York. (Bloomberg)
10. Cu $537,4 milioane încasări, “Barbie” a devenit filmul Warner Bros. cu cele mai mari vânzări din SUA, depașind “The Dark Knight”, filmul din seria Batman regizat de Christopher Nolan. La nivel global, “Barbie” a depășit $1,2 miliarde venituri din vânzarea biletelor. (CNN)
Fotografia dimineții – Mogulul australian Rupert Murdoch, 92 de ani, are o nouă prietenă, Elena Zhukova, o cercetătoare pensionară de 66 ani.