Numărul pacienților declarați vindecați de Covid-19 se apropie de 10 milioane – Cronica Știrilor Pozitive
1. Numărul pacienților declarați vindecați de Covid-19 a depășit 9,5 milioane.
2. Covasna și Satu Mare sunt județele care au anunțat zero cazuri noi, ieri. Botoșani, Caraș Severin, Călărași, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Mureș, Sălaj, Sibiu și Tulcea au înregistrat sub 10 noi cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.
3. Un tratament medicamentos bazat pe aerosoli ar putea reduce drastic numărul noilor pacienți cu coronavirus care mor din cauza bolii sau necesită terapie intensivă, conform unor rezultate preliminare lansate de o firmă de biotech britanică. (AlJazeera)
4. Cercetătorii chinezi, împreună cu Tencent, folosesc un model de deep learning pentru a prezice riscul de dezvoltare a problemelor grave de pe urma infectării cu noul coronavirus. Algoritmul se bazează pe studierea a 1590 de pacienți din 575 de centre medicale diferite și a fost apoi validat cu ajutorul altor 1393 de pacienți. Predicția include și perioada de zile în care complicațiile pot apărea. (TechCrunch)
5. O echipă de 76 de oameni de știință din mai multe țări a publicat un raport care arată că măsurile de izolare au condus la o scădere de până la 50% a zgomutului generat de oameni, din martie până în mai, comparativ cu anii precedenți. (NYTimes)
6. Aproape 85% dintre români consideră că în contextul actual ar trebui cumpărate în primul rând produse româneşti. (News.ro)
7. O companie israeliană care susțină ca a creat un micro-pancreas care poate vindeca diabetul a anunțat că va depune luna viitoare o cerere pentru a începe studiile clinice pe oameni în Marea Britanie. (TheGuardian)
8. Constructorul auto american Ford a anunţat demararea unei investiţii suplimentare de $30 milioane într-o nouă linie de presaj la fabrica din Craiova. (News.ro)
9. UiPath, primul unicorn înființat de antreprenori români, se pregătește pentru o listare publică inițială (IPO), decizia fiind ca operațiunea să fie derulată anul viitor, a anunțat co-fondatorul companiei Daniel Dines. (Profit.ro)
10. Germanii și francezii sunt încrezători ca economiile țărilor lor își vor reveni după perioada de izolare, arătă un nou studiu. (Reuters)
11. Un proiect aflat în prezent în Parlament, adoptat de Senat și trimis la Camera Deputaților, prevede extinderea până la 25 decembrie a facilității fiscale prin care firmele pot amâna obligații de plată fără riscul de executări/popriri din partea ANAF și fără să acumuleze dobânzi și penalități. (Profit.ro)
12. Vânzările de case în SUA au crescut în iunie, comparativ cu luna mai, cu aproape 21%, pe fondul celei mai reduse dobânzi pentru creditele ipotecare din ultimii 50 de ani. (WSJ)
13. Fitbit, Apple Watch sau alte dispozitive purtabile, care de obicei sunt folosite în timpul exerciţiilor fizice, sunt studiate ca mijloace de identificare a persoanelor care ar putea fi infectate cu Covid-19 înainte de apariţia simptomelor, când oamenii pot să răspândească virusul fără să ştie. (News.ro)
14. Guvernul a avizat nouă formă a programului “Noua Casă”, anterior denumit „Prima Casă”. Creditul maxim garantat de stat ajunge la 140.000 de euro pentru locuințele noi, mai mult decât dublu față de situația curentă, dar avansul minim crește de la 5% la 15%. Pentru locuințele vechi creditul maxim garantat este majorat cu aproape un sfert la 70.000 de euro și avansul rămâne la 5%. (Profit.ro)
15. Negociatori din Rusia, Ucraina și OSCE au ajuns la un acord pentru încetarea focului în partea estică a Ucrainei, începând cu 27 iulie. (Link)
16. O universitate din nordul Chinei a stabilit recordul pentru constructia celui mai lung pod realizat prin tehnologia imprimarii 3D. Cu o lungime de 28,1 metri, podul din beton este construit dupa modelul Podului Zhaozhou, o structura din piatra sub forma de arc, aflata in provincia Hebei din China, cu o vechime de 1.400 de ani. (Ziare)
17. Prezenţa oamenilor pe teritoriul Americii de Nord datează de cel puţin 30.000 de ani, potrivit concluziilor unor cercetări arheologice ale căror rezultate au fost publicate miercuri în revista Nature. Timp de mai multe decenii, teza cea mai frecvent acceptată a fost cea a unei prezenţe umane datând din urmă cu 13.000 de ani, corespunzând perioadei denumite Clovis, considerată mult timp drept prima cultură de pe continentul american, care a stat la originea strămoşilor amerindienilor. (Link)
18. KFC a demarat un parteneriat cu o firmă rusească pentru a printa 3D, din materie primă bio, produsul chicken nuggets. (Yahoo!)
Fotografia dimineții – Ultimul Boeing 747 folosit de Qantas a desenat un cangur în zbor, în largul coastei australiene, înainte de a fi retras din activitate: