Numărul de locuri de muncă remote nou-apărute în piață a scăzut în ultimul an – Cronica serii
1. Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a prezentat, joi, 20 de solicitări pentru candidaţii la prezidenţiale şi pentru partidele pe care aceştia le reprezintă, printre acestea aflându-se modificări legislative legate de finanţarea Bucureştiului, de urbanism şi de spaţii verzi. Edilul a mai anunţat că doreşte ca autorizaţiile de construire să fie emise de primarul general şi toate documentaţiile de urbanism din Bucureşti să fie votate de Consiliul General. (News.ro)
2. Ministerul Finanţelor a împrumutat, joi, peste 1,420 miliarde de lei de la bănci, prin două emisiuni de obligaţiuni de stat, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României. (Economica)
3. Numărul de locuri de muncă remote nou-apărute în piață a scăzut în ultimul an, după ce în perioada 2020-2022, pe fondul pandemiei COVID, a avut creșteri impresionante. Din 2023 însă, companiile au ales ca metodă principală de lucru munca la birou sau programul hibrid, care cerea o prezență la birou de cel puțin trei ori pe săptămână. Anul acesta însă, numărul de locuri remote ofertate a fost mai mic de 5% din totalul celor scoase în piață, respectiv circa 10.000 de posturi. (Profit.ro)
4. Premierul Marcel Ciolacu a declarat că ne apropiem de peste 6,5 milioane de români în diaspora, fiind fruntaşi în Europa, iar toată clasa politică este vinovată. Premierul a mai spus că anul trecut a fost pentru prima oară când s-au reîntors în România 190.000 de români şi la cum arată trend-ul, anul acesta se vor întoarce şi mai mulţi români. (News.ro)
Din Cronica de Turism: Grecia a avut prețuri mai mari la cazarea la hoteluri comparativ cu Spania în perioada mai – august 2024, în cazul rezervărilor realizate cu două luni înainte de călătorie, potrivit unei analize realizate de Mabrian. Astfel, cazarea în Grecia a costat în medie mai mult cu 5% la hotelurile de 3 stele, cu 25% la hotelurile de 4 stele și cu 3% la hotelurile de 5 stele. Comparativ cu Italia, prețurile din Grecia au fost mai mici cu 6% la hotelurile de 3 stele și cu 24% la hotelurile de 5 stele, dar cu 8% mai mari la hotelurile de 4 stele. (Mabrian)
5. Un număr de 4.734.868 de pensionari era înregistrat în septembrie 2024 în România, cu 8.150 mai puțini comparativ cu luna precedentă. Pensia medie a fost de 2.735 de lei, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). (Profit.ro)
6. Ministerul Apărării Naționale a confirmat joi pentru Europa Liberă că sistemul Patriot donat de România a ajuns în Ucraina. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a mulțumit miercuri seară României pentru sistemul Patriot. Totodată, el a cerut ca ţările NATO din vecinătatea Ucrainei să doboare dronele şi rachetele ruseşti. (EuropaLibera)
7. Criza din Orientul Mijlociu reprezintă un „genocid colectiv”, a declarat joi emirul Qatarului, şeicul Tamim bin Hamad Al-Thani, adăugând că ţara sa a avertizat în repetate rânduri cu privire la „impunitatea” Israelului. (Hotnews)
8. Noul Secretar General al NATO, Mark Rutte, se află într-o vizită la Kiev, la două zile după ce a preluat funcţia, pentru a asigura încă o dată Ucraina de susţinerea Occidentului, în timp ce forţele ucrainene se află în dificultate pe front. Este prima vizită oficială a lui Rutte în calitate de șef al NATO. (Digi24)
9. Revolut a criticat Meta, compania-mamă Facebook, pentru abordarea sa de a combate frauda, sustinand că gigantul tehnologic ar trebui să despăgubească direct persoanele care sunt victime ale înșelătoriilor prin intermediul platformelor sale de socializare. (CNCB)
Din Cronica de Tehnologie: Camera foto de la iPhone 16 Pro aduce îmbunătățiri consistente, vizibile atât în calitatea fotografiilor, cât și în ceea ce privește funcționalitatea. Camera Control, Zero Shutter Lag și Photographic Styles sunt printre cele mai importante noutăți care creează un impact semnificativ. (Lux, review)
10. Candidatul independent Mircea Geoană a încercat joi să-l compromită pe jurnalistul de investigații Attila Biro afirmând că ”ar face parte din operațiunea de încercare de asasinare a procurorului general al Bulgariei”. Jurnalistul Attila Biro a semnat, între alții, investigația publicată de Context.ro, care a arătat cum Rareș Mănescu, un fost coordonator al campaniei lui Mircea Geoană, a devenit partener de afaceri cu un propagandist rus care a fost în Crimeea de cel puţin 10 ori după anexarea ilegală din 2014. (G4Media)