Numărul accidentelor rutiere produse pe autostrăzi în această vară a scăzut cu 43% – Cronica Stirilor Pozitive

1. Agenţia Europeană a Medicamentelor (EMA) ar putea aproba trei vaccinuri COVID-19 la începutul anului viitor, a declarat, vineri, directorul său executiv Guido Rasi. „Dacă totul merge bine, în primele luni ale anului 2021, ar putea exista trei vaccinuri aprobate de EMA. Dar totul trebuie să meargă bine”, a declarat Rasi. Potrivit acestuia, ar fi foarte dificil, dacă nu chiar imposibil, să existe vreun vaccin pregătit pentru utilizare anul acesta. El a adăugat că primele doze pentru persoanele cu risc mai mare ar putea fi disponibile până în primăvară. (News.ro)

2. Gigantul farmaceutic american Pfizer se pregăteşte să ceară o autorizare de urgenţă a vaccinului său împotriva covid-19 autorităţilor sanitare americane, în a treia săptămână din noiembrie, a anunţat vineri CEO-ul grupului Albert Bourla. (News.ro)

3. Cercetatorii de la Universitatea Oxford au dezvoltat un test rapid COVID-19, care poate identifica coronavirusul în mai puțin de cinci minute. Universitatea speră să înceapă să producă dezvoltarea acestuia la începutul anului 2021 și să obțină un produs aprobat șase luni mai târziu. (Link)

4. Cercetătorii de la Massachusetts General Hospital au dezvoltat un test de sânge care poate detecta din timp mutațiile genetice care vor duce la dezvoltarea tumorilor pe creier. (TheHarvardGazette)

5. Numărul accidentelor rutiere produse pe autostrăzi în această vară a scăzut cu 43%, iar cel al persoanelor decedate în astfel de accidente cu 47%, a anunțat Poliția Română. (News.ro)

6. Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a crescut în primele opt luni față de perioada similară din 2019, atât ca serie brută cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 3,7%, respectiv cu 3%. (Profit.ro)

7. Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu face o vizită în Statele Unite ale Americii, luni având programate consultări politice cu secretarul de stat al SUA Mike Pompeo, inclusiv pe tema admiterii României în Programul Visa Waiver. (News.ro)

8. Premierul Ludovic Orban i-a asigurat pe reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României că Executivul va menţine cota unică de impozitare şi nu are în vedere majorarea taxelor sau introducerea altora noi. (News.ro)

9. Mecanismul simplificat de eșalonare la plată, pe 12 luni, fără garanții, va fi disponibil persoanelor fizice pentru sume începând de la 500 de lei, iar în cazul celor juridice, începând de la 5.000 de lei, prevede un proiect de ordonanță publicat de Ministerul Finanțelor. (Profit.ro)

10. Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat că Poliția Animalelor va fi operațională în următoarele 60 de zile, după adoptarea unei OUG de înființare de către Guvern. Poliția Animalelor va avea structuri în toate județele, 488 de polițiști, 88 de medici veterinari, uniformă distinctă și dotări specifice. (Profit.ro)

11. Economia Chinei a crescut cu 4,9% în trimestrul 3, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Rezultatul este mai slab decât așteptările analiștilor (5,3%), dar mai bun decât creșterea din trimestrul doi (3,2%). PIB-ul Chinei a scăzut în primul trimestru, afectat de pandemie, cu 6,8%. (WSJ)

12. Actele de violență din Franța, în spațiul public, au scăzut cu 8%, comparativ cu 2006, în timp ce tâlhariile violente sau cu amenințarea victimei au scăzut cu 61% în aceeași perioadă. (NYTimes)

13. Vânzările din retailul american au crescut în septembrie, pentru a cincea lună consecutiv. Creșterea a fost de 1,9% comparativ cu august, așteptările analiștilor fiind de 0,7%. (WSJ)

14. Slovacia va testa pentru COVID toți cetățenii țării cu vârsta mai mare de 10 ani. Prim-ministrul slovac Igor Matovic spune că testele vor fi gratuite, însă nu a precizat dacă vor fi și obligatorii. Populația Slovaciei este de aproximativ 5,4 milioane de locuitori. (Link)

15. Amazon spune că firmele terțe au avut vânzări de $3.5 miliarde de Prime Day, cu 60% mai mari decât anul trecut. Gigantul american nu a oferit și cifre generale, însă, luând în calcul că terții reprezintă în jur de 58% din vânzările Amazon, veniturile totale ale companiei ar trebui să fie de Prime Day 2020 la peste $7 miliarde. (CNBC)

16. Google anunță mai multe facilități noi bazate pe inteligența artificială pentru produsele sale. Printre altele, Google va putea recunoaște melodiile fredonate sau fluierate de utilizatori, va face corecturi mai bune în cazul căutărilor, va afișa gradul de aglomerare al restaurantelor și va ghida utilizatorii către paragrafele de text ale paginilor web care conțin termenii căutați. (Profit.ro)

17. Dacia depășește Renault în materie de siguranță, noul Spring având șasiul întărit și sisteme de asistență pasivă. Primul model electric al uzinei de la Mioveni nu intra însă în cursă pentru 4 – 5 stele EuroNCAP. (Profit.ro)

18. Metallica va susține un concert acustic, caritabil, pe 14 noiembrie. Biletele costa $15. (Variety)

Din Cronica de Carte:

19. Poetul din Eritrea, Amanuel Asrat, care este în închisoare de aproape 20 de ani fără să fie acuzat oficial, a fost desemnat Scriitorul Internațional al Curajului de către câștigătorul Premiului PEN Pinter 2020, Linton Kwesi Johnson (The Guardian);

20. Buchiniștii parizieni, ale căror vânzări de cărți s-au prăbușit din cauza pandemiei, vor fi beneficiarii unui fond special de solidaritate, prin care li se vor acoperi pierderi de până la 100% până la finalul anului și vor putea aplica pentru scutiri de taxe pentru perioada februarie-mai 2020 (ActuaLitte);

21. Actorul, cântărețul și scriitorul Taye Diggs a publicat o carte pentru copii despre toleranță, acceptare și anti-bullying, care poate fi descărcată gratuit de pe site-ul firmei de înghețată Baskin Robbins (Syracuse);

22. Cunoscutul volum ”Hiroshima”, mărturia lui John Hersey despre distrugerile bombei atomice din Japonia, a fost publicată, după 75 de ani, pentru prima dată și în Rusia. Cea mai recentă ediție din România a apărut la Editura Meteor Publishing (New York Times); 

23. 40.000 de hărți vechi au fost digitalizate de către English Library. Hărțile sunt realizate între 1500 și 1824 și au făcut parte din ”Biblioteca Marelui Rege”, care a fost donată Națiunii de George al IV-lea în 1823 (ActuaLitte);

24. Colecția de cărți rare și manuscrise deținută de Universitatea de Stat din Arizona a fost digitalizată și și pusă la dispoziția publicului. Multe dintre aceste documente acum electronice au legătură cu fondarea Americii, cu istoria drepturilor civile sau cu activismul primilor americani (InfoDocket).

Fotografia dimineții – O veveriță primește alune în Washington Square Park din New York City. Angela Weiss / AFP / Getty:

Ți-ar mai putea plăcea
Numarul cazurilor noi, raportate la nivel global, s-a plafonat in ultimele zile – Cronica Stirilor Pozitive
Anul acesta sunt cei mai mulţi elevi cu media 10 din ultimii 7 ani la Evaluarea Naţională – Cronica Știrilor Pozitive