Noul film cu supereroi “Zack Snyder’s Justice League” va avea premiera pe platforma HBO GO miercuri, 17 martie – Cronica de Divertisment

1. Noul film cu supereroi “Zack Snyder’s Justice League” va avea premiera pe platforma HBO GO miercuri, 17 martie. Filmul este o interpretare proprie a regizorului Zack Snyder pentru productia “Justice League” (“Liga Dreptății”) din 2017. Parte a universului DC Comics, filmul îi reunește pe Batman (Ben Affleck) și Wonder Woman (Gal Gadot), care sunt nevoiți să lupte împotriva unui nou inamic periculos. Pentru a-și îndeplini obiectivul, ei îi recrutează și pe Aquaman, Cyborg şi The Flash. (Trailer)

2. Noul serial documentar “The Lost Pirate Kingdom” produs de Netflix are premiera pe platformă în 12 martie. Documentarul anglo-american de 6 episoade prezintă povestea piraților reali din Caraibe și modul lor de viață care implică numeroase jafuri violente. (Trailer)

3. Noul film documentar “Operation Varsity Blues: The College Admissions Scandal” produs de asemenea de Netflix poate fi urmărit în premieră pe platformă de miercuri, 17 martie. Documentarul prezintă cazul celebru de înșelăciune prin care copiii familiilor bogate și celebre au fost admiși pe nedrept în universitățile de top din Statele Unite. (Trailer)

4. Noul serial britanic “The One” este produs tot de Netflix și are vineri premiera pe platformă. Un cercetător descoperă o metodă prin care poate găsi partenerul perfect pentru fiecare persoană pe baza ADN-ului. Pasul următor este să lanseze o aplicație prin care oricine își poate găsi partenerul perfect, însă în curând ies la iveală o serie de lucruri macabre. (Trailer)

5. Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi din București găzduiește în perioada 11 martie – 9 mai expoziția temporară “Călătorie spre Sud”. Noua expoziție prezintă prima expediție de cercetare științifică în Antarctica, care a avut loc în perioada 1897-1899 și la care a luat parte și naturalistul român Emil Racoviță. Expoziția include lucrări, obiecte şi imagini din cadrul expediției și poate fi vizitată de miercuri până duminică în intervalul orar 10:00 – 18:00. Prețul unui bilet este de 5 lei. (News.ro)

6. În această săptămână au fost puse în vânzare biletele pentru concertul pe care trupa UB40 îl va susține în 14 iulie la Sala Palatului din București. UB40 este o cunoscută trupă britanică de muzică reggae și pop fondată în 1978, iar la concertul din această vară vor participa și doi foști membri ai trupei, Ali Campbell și Astro. Biletele sunt disponibile la prețuri promoționale între 149 lei și 309 lei. (IaBilet)

7. Festivalul internațional de film documentar One World România va avea loc în acest an în perioada 21 mai – 6 iunie. Peste 60 de filme din întreaga lume vor fi proiectate la București la Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Ţăranului Român şi alte spaţii outdoor, dar vor fi disponibile și online. Tema principală din acest an este feminitatea și feminismul din întreaga lume. (News.ro)

8. Trupa belgiana Hooverphonic va susține două concerte în România în această toamnă în cadrul unui turneu european. Primul concert va avea loc în 7 octombrie la Kruhnen Musik Halle din Brașov și va fi urmat o singură zi mai târziu de un concert similar la Arenele Romane din București. În cazul ambelor concerte, prețurile încep de la 79 lei. (Urban)

9. Documentarul “colectiv” a devenit primul film românesc nominalizat la premiile BAFTA ale academiei britanice de film. “colectiv” a primit o nominalizare la categoria “Cel mai bun documentar” și va concura pentru trofeu cu 4 producții: “David Attenborough: A Life On Our Planet”, “The Dissident”, “My Octopus Teacher” și “The Social Dilemma”. Premiile BAFTA vor fi decernate în 11 aprilie. (Cultură la dubă)

10. Serviciul de streaming Disney+ a depășit pragul de 100 de milioane de abonați în numai 16 luni de la lansarea oficială. Performanța este una remarcabilă în contextul în care Disney+ are deja jumătate din numărul de abonați pe care Netflix i-a obținut în 10 ani de prezență pe piață (203 milioane), deși este disponibil într-un număr mai mic de țări. Serviciul ar urma să fie lansat la un moment dat și în România. (Axios)

Ți-ar mai putea plăcea
“Toy Story 4” este capul de afiș al premierelor din acest weekend – Cronica de Divertisment
Ultimul sezon al serialului The Umbrella Academy, pe Netflix din 8 august – Cronica de Divertisment