Nominalizările la Premiile literare Observator cultural și Ziarul de Iași – Cronica de Carte

1. S-au anunțat nominalizările la Premiile revistei Observatorului Cultural, cea de-a XVIII-a ediţie, pentru cele şase categorii: Memorii/Jurnal/Biografie, Eseu/Publicistică, „Istorie/Critică/Teorie literară, Poezie, Debut, Proză. Printre nominalizați se numără Nora Iuga, Radu Vancu, Simona Antonescu, Simona Goșu, Andrei Gorzo, Mihai Iovănel, Ana Blandiana și Cristian Mungiu. Câștigătorii vor fi anunțați în luna mai. (Observator cultural)

2. Au fost anunțați și cei zece finaliști ai Premiului Naţional de Proză „Ziarul de Iaşi” 2024, care revine în fiecare an autorului celei mai bune cărţi de proză românească apărută în anul anterior. Printre cei nominalizați se află Florin Irimia, Andreea Răsuceanu, Lorina Bălteanu, Adrian G. Romila și George C. Dumitru. (Ziarul de Iași)

3. Începând cu luna aprilie 2024, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” și Muzeul Național al Literaturii Române Iași lansează un nou proiect dedicat traducătorilor literari din limba română: „Traducători și scriitori în dialog”. Primul eveniment din această serie va avea loc miercuri, 3 aprilie 2024, ora 11:00. La dialog vor participa Jan Cornelius și Matei Vișniec, care își propun să răspundă la întrebarea: „Ce traducem și de ce?” (FILIT Iași)

4. A fost anunțată lista lungă a nominalizărilor la International Booker Prize 2024, care cuprinde 13 autori nominalizați la premiul pentru cea mai bună carte de ficțiune tradusă în limba engleză. Lista conține nume precum Selva Almada (Argentina), Rodrigo Blanco Calderón (Venezuela), Ismail Kadare (Albania), Andrei Kurkov (Ucraina) și Domenico Starnone (Italia). (The Guardian)

5. Știri pozitive din lumea literară:

-Publicul poate consulta online, începând din această săptămână, în jur de 50.000 volume din Biblioteca Brukenthal (News.ro);

-Proiectul „Upsilamba” a pornit săptămâna aceasta prin România într-o caravană cu cluburi de lectură pentru copii organizate în școli din județele Dâmbovița (Fieni, Moroeni, Pucioasa și Glod) și Olt (Potcoava, Voineasa, Schitu și Slătioara) (România pozitivă);

-Dav Pilkey, autorul și ilustratorul seriei Dog Man (apărută în limba română la Editura Grafic), va dona 50.000 de cărți pentru căsuțele cu cărți din toate cele 50 de state care alcătuiesc S.U.A. (PR Newswire).

6. „Complexul lui Portnoy”, de Philip Roth (la noi, la Editura Polirom), „Cronici din San Francisco”, de Armistead Maupin (Editura Philobia), „Jurnalul secret al lui Adrian Mole”, de Sue Townsend (Editura Young Art) și „Departe de Kensington”, de Muriel Spark (Editura All), sunt printre cele mai amuzante 22 de romane de la capodopera lui Joseph Heller, „Catch-22”.  (New York Times)

7.  Yomi Adegoke, Prințul Harry, Colleen Hoover, Richard Osman, Dav Pilkey și Gabrielle Zevin sunt printre finaliștii din acest an ai prestigioaselor premii literare britanice British Book Awards. (BBC)

8. Cele mai vândute cărți din SUA, conform New York Times: la categoria Fiction, pe locul întâi se află pentru a șasea săptămână consecutivă volumul „The Women”, de Kristin Hannah; la categoria NonFiction, pe locul întâi se află pentru a treia săptămână consecutivă volumul „Blood Money”, de Peter Schweizer, despre operațiunile sub acoperire ale Partidului Comunist Chinez în SUA. O altă noutate interesantă în top, la categoria ficțiune, cartea „A Touch of Chaos”, de Scarlett St. Clair, al șaptelea volum din seria Hades X Persephone. (New York Times)

9. Recomandări cărți în limba română, apariții noi sau reeditări:

-Vreau să aud numai de bine, de Tudor Ganea, Editura Polirom

-Supraviețuitorii, de Andrei Crăciun și Vlad Stoicescu, Editura Hasefer

-Lumina năruită-n ape, de Paul Sârbu, Editura Tracus Arte

-Cum să te ratezi cu demnitate, de Octav Gheorghe, Curtea Veche Publishing

-Între margini. Despre plăcerea de a citi și de a scrie, de Elena Ferrante, Editura Pandora M

-Mass media din comunism pe înțelesul tinerilor, Alexandra Bardan, Antonio Momoc și Gheorghe Anghel, Editura Tritonic

-Potențial ascuns. Știința de a realiza lucruri mărețe, de Adam Grant, Editura Publica

-Regina inimii, de Akira Mizubayashi, Editura Humanitas Fiction

-Metoda Good Inside. Bunătatea interioară a copilului tău, de Dr. Becky Kennedy, Editura Trei

10. Pe scurt, din lumea literară:

-Scriitorul maghiar László Krasznahorkai este câştigătorul Premiului Formentor pentru Literatură 2024 (News.ro);

-Cântăreața Dolly Parton și sora sa, Rachel Parton George, vor publica o carte de bucate cu totul „Good Lookin’ Cookin’” (ABC News);

-Au fost anunțați finaliștii Premiilor Nebula 2024, acordate celor mai bune cărți din domeniul science-fiction și fantasy (Link);

-Actorul Al Pacino va publica volumul său de memorii în luna octombrie, având titlul „Sonny Boy” (The Guardian);

-Colecția integrală a poeziilor lui J.R.R. Tolkien va fi publicată pentru prima oară în această toamnă de Editura HarperCollins UK (BookSeller);

-Cele mai bune cărți de călătorie ale anului 2024, nominalizate la Premiile Edward Stanford Travel Writing (Five Books);

-Șase scriitori au fost nominalizați la Premiul Dylan Thomas, în valoare de 20.000 de lire sterline, printre care Ayòbámi Adébáyò, Caleb Azumah Nelson și Mary Jean Chan (Link);

-Cărțile preferate ale actriței și scriitoarei Jackie Collins (Radical Reads).

Fotografia săptămânii: Cele 13 cărți nominalizate la International Booker Prize 2024. Sursă fotografie: The Guardian.

Ți-ar mai putea plăcea
Câștigătorii Premiilor Hugo pe anul 2020 – Cronica de Carte
Mohamed Mbougar Sarr, câștigătorul premiului Goncourt în anul 2021, vine la București – Cronica de carte