Noi rute aeriene internaționale programate din Târgu Mureș și Baia Mare – Cronica de Turism 33

1. Ungaria, Cehia, Danemarca, Luxemburg și Islanda au intrat pe lista roșie a României din punct de vedere al riscului epidemiologic, ca urmare a creșterii numărului de cazuri de coronavirus. Astfel, persoanele care revin în România din aceste state intră în carantină, cu excepția cazului în care sunt vaccinate. De asemenea, Statele Unite ale Americii au intrat în zona galbenă, ca urmare a scăderii numărului de cazuri. (CNSCBT)

2. Compania aeriană românească HiSky va opera începând din luna decembrie două zboruri internaționale de pe aeroportul din Baia Mare. Ruta Baia Mare – Londra (Stansted) va fi inaugurată în 18 decembrie și va fi operată în zilele de miercuri și sâmbătă, în timp ce ruta dintre Baia Mare și Milano (Bergamo) va putea fi utilizată începând din 20 decembrie, în fiecare zi de luni și vineri. (Boarding Pass)

3. Compania aeriană HiSky ar urma să efectueze zboruri regulate și zboruri charter de la Târgu Mureș spre București, Chișinău, Berlin, Hamburg, Milano, Corfu, Antalya și Hurghada (Egipt) începând din 2022. Anunțul a fost făcut de reprezentanții aeroportului Transilvania din Târgu Mureș, însă noile rute nu au fost comunicate încă oficial de HiSky. (Boarding Pass)

4. Compania aeriană Turkish Airlines vrea să lanseze o nouă rută aeriană de la Istanbul în România. Operatorul analizează varianta de a opera zboruri din Turcia spre Timișoara, Iași sau Brașov și va alege doar una dintre aceste destinații, iar favorită în acest moment este Timișoara. În prezent, Turkish Airlines oferă zboruri spre Turcia din București, Cluj-Napoca și Constanța. (Airlines Travel)

5. Publicația SăCălătorim a publicat un amplu ghid de călătorie în Seychelles, un arhipelag de 115 insule din Oceanul Indian, situat în partea estică a continentului african. În prezent, autoritățile din Seychelles nu solicită în mod obligatoriu vaccin, ci doar test PCR negativ și asigurare medicală care să acopere costurile pentru o eventuală spitalizare din cauza infecției cu virusul. Seychelles se află însă pe lista roșie a României. (SaCalatorim)

6. Blogul de călătorii propune un traseu de 5 ore și jumătate pe Muntele Albina, pe ruta Lacul Vidraru – Poiana Pleașa – Vf. Albina – Căpățânenii Ungureni. Traseul este mai puțin cunoscut turiștilor, însă este destul de ușor și accesibil în orice anotimp și oferă panorame spectaculoase spre Munții Făgăraș, Lacul Vidraru și Munții Frunții, cu Cetatea Poenari în prim plan. (Blogul de călătorii)

7. Travelator propune turiștilor un weekend prelungit în Malta pentru numai 40 de euro de persoană în prima parte a lunii ianuarie. Prețul include zbor dus-întors cu compania aeriană Ryanair (20 de euro de persoană) și 3 nopți de cazare în cameră dublă la Cardor Apartments pentru 20 de euro de persoană. (Travelator)

8. Amsterdam intenționează să interzică turiștilor străini să intre în cafenelele unde se servește cafea cu cannabis, ca urmare a numeroaselor “evenimente anti-sociale” pe care le provoacă consumul acestei substanțe. Primăria popularului oraș olandez afirmă că turiștii ar trebui să se concentreze pe atracțiile turistice și culturale din Amsterdam. (Schengen Visa Info)

9. Un nou lanț hotelier s-a lansat în Europa: Quartz Inn Hotels & Resorts. Noul lanț este format doar din hoteluri independente operate de proprietarii lor, care vor introduce însă anumite standarde pentru servicii, siguranță și igienă. Lanțul se va ocupa de operațiunile de marketing pentru toate hotelurile înscrise, care vor plăti un anumit procent din venituri, fără să existe însă taxe de intrare sau taxe lunare, așa cum se întâmplă în cazul francizelor. Până la sfârșitul anului 2022, lanțul va avea peste 100 de hoteluri din Europa. (Travel Weekly)

10. Compania de croaziere Disney Expedition Cruises a anunțat că va opera două croziere în zona arctică în iunie și iulie 2023. Croaziera va avea loc la bordul unei nave Ponant și va dura nouă nopți, cu plecare din partea nordică a Norvegiei. Pe parcursul călătoriei, turiștii vor avea parte de priveliști spectaculoase cu ghețari, fiorduri sau arhipelage și există posibilitatea de a vedea animale sălbatice precum urși polari, reni sau morse. (Cruise Hive)

Ți-ar mai putea plăcea
Franța, Slovacia și Marea Britanie modifică regulile de călătorie – Cronica de Turism
Operatorul de croaziere Norwegian Cruise Line a anunțat că va relua croazierele în Europa începând din 25 iulie 2021 – Cronica de Turism