Neuralink a realizat cu succes un al doilea implant al tehnologiei care ar trebui să ajute pacienții paralizați – Cronica de Tehnologie

1. Samsung a prezentat o baterie pentru mașini electrice despre care pretinde că oferă o autonomie de aproape 1.000 de kilometri. Mai mult, aceasta s-ar încărca în numai nouă minute și ar avea o durată de viață de 20 de ani. (RideApart)

2. Greg Brockman, unul dintre membrii fondatori de la OpenAI, anunță că-și ia liber până la finele anului. Asta după ce alți lideri ai companiei au ales să plece, precum John Schulman, care a ajuns la Anthropic, sau șeful de produs Peter Deng, care lucrează acum pentru Meta. (The Information)

3. Google a fost găsit vinovat de monopolizarea ilegală a pieței de căutare online. Au fost considerate ilegale înțelegerile pe care compania le-a făcut cu Apple și alții pentru a-și păstra dominația asupra pieței și a putea, astfel, să crească prețurile reclamelor digitale. (Profit.ro)

4. Neuralink a realizat cu succes un al doilea implant al tehnologiei care ar trebui să ajute pacienții paralizați. Din cei 1.024 de electrozi introduși, aproximativ 400 funcționează, conform lui Elon Musk. (Reuters)

5. Statele Unite ar urma să interzică în curând folosirea software-ului chinezesc pe mașinile autonome de nivel 3 și superior. Va fi interzisă, de asemenea, circulația pe drumurile americane a vehiculelor cu module avansate de comunicații wireless dezvoltate de companii chineze. (Reuters)

6. Elon Musk a reînceput lupta legală cu OpenAI, după ce renunțase la procesul anterior. Și în acest caz, avocații lui Musk pretind că OpenAI și fondatorii săi au încălcat contractul fondator, punând interesele comerciale înaintea binelui public. (NY Times)

7. Nvidia a folosit conținutul YouTube și Netflix pentru antrenarea unui model lingvistic aflat în lucru. Compania se apără, spunând că practica respectă întru totul litera și spiritul legislației privind drepturile de autor. (404media)

8. Pentru prima oară din luna februarie, prețul Bitcoin a scăzut sub $50,000, pierzând 17% din valoare doar în ultimele zile. Și Ether a scăzut cu 11%, valorând acum $2,432. (CNBC)

9. Samsung va aduce Galaxy AI pe smartphone-urile Galaxy A35 și Galaxy A55. Spre deosebire de flagship-uri, însă, pe modelele din gamele inferioare nu vor fi disponibile toate funcțiile din cadrul suitei de AI. (Profit.ro)

10. Galaxy Watch 7 ($297) este tras în jos de o autonomie neimpresionantă, iar funcțiile de inteligență artificială nu au o funcționalitate deosebită. Pe de altă parte, construcția și performanța dispozitivului sunt la înălțime. (The Verge, review)

Ți-ar mai putea plăcea
Experti: Eliminarea afecțiunilor genetice prin modificarea embrionilor umani nu este o tehnică sigură – Cronica de Tehnologie
Apple lucrează la un iPhone pliabil – Cronica de Tehnologie