NASA a trimis un clip video de la 30 de milioane de kilometri de Pământ în 101 secunde – Cronica Spațială

1. Cercetatorii de la Universitatea din Oxford susțin că planetele Netpun și Uranus au în realitate o nuanță de albastru deschis foarte apropiată. Până acum, se considera că Neptun are o nuanță de albastru închis, însă cercetătorii afirmă că această impresie falsă a fost generată de prelucrarea culorilor din imaginile transmise inițial de sonda Voyager 2 în anii ‘80. (The Guardian)

2. NASA a utilizat în premieră un sistem de lasere pentru a trimite date din spațiu către Pământ. Mai exact, sonda spațială Parker, aflată la o distanță de peste 30 de milioane de kilometri de Pământ, a trimis către Observatorul Palomar de pe planeta noastră un clip video de 15 secunde în numai 101 secunde. Noua tehnologie ar putea fi utilizată în viitor pentru a reduce semnificativ timpul în care oamenii primesc pe Pământ datele trimise de viitorii astronauți de pe Lună sau Marte. (FreeThink)

3. NASA a publicat o serie de imagini neprocesate cu satelitul Io al planetei Jupiter realizate de sonda spațială Juno în 30 decembrie, atunci când a survolat satelitul de la o distanță de numai 1.500 de kilometri. Unele imagini au fost deja procesate de utilizatori și scot în evidență vulcanii activi de pe satelit. (EarthSky)

4. Cercetătorii au folosit unul dintre instrumentele unui telescop din Chile pentru a studia atmosfera planetei Jupiter. Este pentru prima oară când un telescop conceput să descopere exoplanete este folosit pentru a studia o planetă din sistemul nostru solar. Analiza a scos în evidență că atmosfera lui Jupiter conține amoniac, hidrosulfură de amoniu și apă. (EarthSky)

5. O echipă internațională de cercetători a descoperit că galaxia pitică cunoscută sub numele de Micul Nor al lui Magellan este în realitate formată din două galaxii. Micul Nor al lui Magellan are un diametru de aproximativ 7.000 de ani-lumină și are în componență câteva sute de milioane de stele. (Phys)

6. Misiunea Martian Moons eXploration (MMX) a agenției spațiale japoneze programată pentru luna septembrie 2024 a fost amânată pentru finalul anului 2026 din cauza unor probleme tehnice la noua rachetă H3 dezvoltată de statul asiatic. Misiunea are rolul de a aduce probe de sol de pe Marte, iar acest lucru se va întțmpla abia în 2031, ca urmare a acestei amânări. (JAXA)

7. Telescopul spațial Hubble a identificat cicloni în atmosfera unei exo-planete asemănătoare cu Jupiter situată la 800 de ani-lumină distanță de Pământ. Exo-planeta a primit numele WASP-121b, are o masă de 1,16 ori mai mare decat Jupiter și își oribtează steaua de la o distanță de circa 3,88 milioane de kilometri. Astfel de observații ar putea fi folosite în viitor pentru a determina vremea inclusiv pe planete de dimensiuni mai mici. (Hubble)

8. Cercetătorii au descoperit amino-acizi stabili în acidul sulfuric din atmosfera planetei Venus. În condițiile în care amino-acizii sunt elemente esențiale ale proteinelor, care la rândul lor sunt esențiale pentru viață, descoperirea poate conduce la ipoteza că în atmosfera planetei Venus ar putea exista viață. (Arxiv)

9. Un studiu experimental arată că puternicul câmp magnetic al lui Ganymede, unul dintre sateliții lui Jupiter, ar putea fi generat de formarea unor substanțe cristalizate sub forma unei „ninsori cu fier”. „Ninsoarea cu fier” este o teorie potrivit căreia fierul din nucleul unei planete se răcește și se cristalizează aproape de exteriorul nucleului, pentru ca apoi să cadă spre centrul lichid al nucleului. (Universe Today)

10. NASA a publicat un clip video realizat de roverul Curiosity pe parcursul a 12 ore. Clipul a fost comprimat într-un clip de 18 secunde care arată o zi marțiană de la răsărit la apus. (JPL)

Ți-ar mai putea plăcea
Astronomii au descoperit cea mai veche galaxie care nu mai produce stele – Cronica Spațială
NASA a realizat o hartă geologică a planetei Marte – Cronica Spațială