NASA a realizat o hartă geologică a planetei Marte – Cronica Spațială

1. Astronomii au descoperit cel mai puternic pulsar de până acum. Acesta se află poziționat într-o galaxie pitică la o distanță de circa 400 de milioane de ani-lumină și a fost descoperit inițial în 2018, însă cercetările derulate până în prezent au scos în evidență că este cel mai puternic pulsar descoperit. În plus, datele preliminare arată că pulsarul ar putea avea o vârstă de numai 20 de ani. (Science Alert)

2. Un inginer NASA a primit fonduri suplimentare pentru a continua munca la dezvoltarea unor roboți de mici dimensiuni care să caute semne de viață în oceanele de pe alte lumi. Ideea ar fi că acești roboți să fie trimiși pe luna Europa a planetei Jupiter și pe luna Enceladus a planetei Saturn, despre care se crede că au apă în stare lichidă sub crusta de gheață de la suprafață. (Earth Sky)

3. Cercetătorii au analizat date din urmă cu 8 ani de la rover-ul Curiosity și au descoperit că pe Marte se află cantități mari de carbon organic, un ingredient cheie al vieții. Nu este exclus ca acest carbon organic să provină de la meteoriți și vulcani, însă pe de altă parte aceasta este cea mai nouă descoperire în sprijinul ipotezei că pe Marte a existat viață în trecutul geologic. (Futurism)

4. NASA a lansat în luna noiembrie misiunea Double Asteroid Redirection Test (DART), care are drept scop să devieze traiectoria asteroidului Didymos în urma unui impact cu suprafața acestuia. O nouă simulare realizată de NASA arată însă că impactul sondei ar putea determina deformarea asteroidului. DART va ajunge la asteroid în luna septembrie, iar impactul va avea loc la o viteză de 23.760 km/h. (Space)

5. NASA a creat o hartă geologică a planetei Marte pe baza a 51.000 de fotografii realizate din spațiu de sonda Mars Reconnaissance Orbiter (MRO). Harta acoperă 86% din suprafața planetei și prezintă zeci de minerale în 72 de culori distincte. Harta are o rezoluție de 5.6 GP, iar imaginile vor fi publicate treptat de NASA pe parcursul următoarelor 6 luni. Noua hartă are potențialul de a identifica cele mai bune locuri pentru viitoarele misiuni pe Marte, cu sau fără echipaj uman. (Universe Today)

6. Cercetătorii au descoperit că astronauții pierd în câteva luni petrecute în spațiul cosmic o masă osoasă pe care ar pierde-o pe Pământ în câteva decenii. În plus, masa osoasă nu se reface nici măcar la un an de la revenirea pe Pământ. Rezultatele sunt îngrijorătoare în perspectiva ipoteticelor călătorii spre planeta Marte, care ar putea presupune câțiva ani petrecuți în spațiul cosmic. Datele provin dintr-un studiu în care au fost analizate încheieturile și genunchii a 17 astronauți înainte, în timpul și după efectuarea unor călătorii în spațiu. (The Guardian)

7. NASA a lansat în această săptămână misiunea CAPSTONE către Lună. CAPSTONE este un satelit de numai 25 de kilograme care va fi plasat pe o orbită de tip Near-rectilinear halo orbit (NRHO), în care părțile laterale ale orbitei sunt aproape drepte. Este prima misiune cu un astfel de obiectiv și are o importanță majoră întrucât NASA intenționează ca în viitor să construiască stația spațială Gateway pe o astfel de orbită în jurul Lunii. (Science Alert)

8. Sonda spațială Lunar Reconnaissance Orbiter de pe orbita Lunii a realizat o fotografie cu locul în care în 4 martie s-a prăbușit o rachetă pe satelitul natural al Pământului. Imaginea dezvăluie în mod misterios că impactul a generat nu unul, ci două cratere, care se suprapun parțial. Unul dintre cratere are un diametru de 18 metri, în timp ce al doilea măsoară 16 metri. (CNN)

9. SpaceX a amânat încă o dată, de data aceasta pentru 14 iulie, misiunea CRS-25 fără echipaj uman de aprovizionare cu echipamente și alimente a Stației Spațiale Internaționale. Noua amânare a suvernit ca urmare a faptului că inginerii SpaceX au nevoie de mai mult timp pentru a analiza datele ciudate legate de vaporii de hidrazina eliberați în timpul alimentarii rachetei cu carburant. (Space)

10. Cercetătorii NASA au văzut deja primele imagini realizate de telescopul spațial James Webb, care urmează să fie făcute publice în 12 iulie, iar reacțiile nu au întârziat să apară. Fără să ofere detalii despre ce anume a fotografia telescopul, unul dintre cercetători a afirmat că “ceea ce am văzut m-a emoționat că om de știință, ingineri și om”. (Futurism)

Ți-ar mai putea plăcea
Telescopul Hubble a fotografiat cea mai îndepărtată stea observată până acum – Cronica Spațială
Astronomii au descoperit prima dovadă a existenței unor ingrediente de gaură neagră în prima parte a Universului – Cronica Spațială