Motorola a prezentat un concept de smartphone care-și poate mări sau micșora ecranul prin rulare pe verticală – Cronica de Tehnologie
1. Motorola a prezentat un concept de smartphone care-și poate mări sau micșora ecranul prin rulare pe verticală. Partea rulată a ecranului ajunge să fie ascunsă în spate, motiv pentru care conceptul este gros și nu foarte practic în acest stadiu, dar reușește să demonstreze o alternativă la pliere. (Cnet)
2. Elon Musk a format o echipă de cercetători care să dezvolte o alternativă la ChatGPT. Musk a criticat OpenAI, deși este unul dintre fondatorii companiei, pentru numeroasele restricții impuse ChatGPT, lăsând de înțeles că viitorul său produs va fi mai liber în abordarea subiectelor sensibile. (The Information)
3. Apple ar fi reluat lucrul la a patra versiune de iPhone SE, după ce, anterior, s-a vehiculat că gigantul american ar fi decis să renunțe acest model din cauza cererii reduse. iPhone SE 4 ar urma să folosească un ecran OLED de 6,1 inch furnizat de BOE și să aibă în dotare un modem 5G dezvoltat de Apple. (MacRumors)
4. Google a anunțat la MWC 2023 o serie de facilități noi pentru Android, ChromeOS și Wear OS. Lista este lungă și include, printre altele, adnotări pentru PDF-uri, estomparea zgomotelor pentru apelurile făcut cu Meet, zoom de până la 300% în Chrome și Fast Pair, un sistem de conectare rapidă a căștilor Bluetooth. (TechCrunch)
5. GSMA a anunțat inițiativa Open Gateway, prin care 21 de operatori vor oferi dezvoltatorilor API-uri open-source prin care pot fi accesate mai multe servicii ale rețelelor, precum verificarea identității, facturarea și localizarea. Accesul la API-uri va fi furnizat folosind serviciile cloud deținute de Amazon și Microsoft. (TechCrunch)
6. Casa Albă le-a dat agențiilor federale 30 de zile pentru ca TikTok să dispară de pe dispozitivele guvernamentale. Decizia vine ca urmare a unei legi adoptate de Congres în luna decembrie, pentru care administrația Biden a avut termen de 60 zile pentru a publica directiva de aplicare. (Reuters)
7. Tesla a blocat temporar instalarea software-ului Full Self-Driving, până când vor fi rezolvate problemele pentru care Administrația Națională pentru Siguranța Traficului pe Autostrăzi a cerut recent o rechemare. Compania este așteptată să lanseze un update care să vizeze setările ce cresc riscul accidentelor, așa cu le-au descris autoritățile. (The Verge)
8. Ryzen 9 7950X3D ($700) este cel mai rapid procesor de gaming dezvoltat vreodată de AMD. Procesorul impresionează în ansamblul său, problema cea mai mare fiind că este cu peste $100 mai scump decât de flagship-ul din generația anterioară. (AnandTech, review)
9. Meta își unifică dezvoltarea în domeniul AI-ului generativ, formând o nouă echipă însărcinată cu integrarea acestor tehnologii în propriile produse. Mark Zuckerberg spune că, printre altele, vor fi avute în vedere instrumente bazate pe text pentru WhatsApp și Messenger, dar și soluții care vizează imaginile și conținutul video, care ar putea face parte din Instagram. (Axios)
10. Coinbase va bloca tranzacționarea stablecoin-ului Binance USD începând cu 13 martie, spunând că acesta nu se ridică la standardele platformei. Blocarea nu va influența accesul utilizatorilor la propriile monede, care vor putea fi retrase oricând. (CoinTelegraph)