Moțiunea de cenzură va fi votată astăzi – Cronica dimineții
1. Plenul reunit al Parlamentului dezbate şi votează astăzi, începând cu ora 14.00, moţiunea de cenzură a opoziţiei. Este nevoie de 233 de voturi favorabile pentru ca Guvernul Dăncilă să cadă. (News.ro)
2. Propunerea de fuziune făcută de USR partenerilor de Alianță de la PLUS a fost respinsă categoric de Dacian Cioloș care a spus că nu se poate discuta de fuziune mai devreme de 2021. (G4Media)
3. Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a declarat aseară, la Antena 3, că USR ar trebui să se gândească „dacă un calcul politicianist meschin este mai bun decât salvarea unei ţări”. Bogdan a făcut referire la faptul că USR a anunţat că nu va intra la guvernare decât după organizarea de alegeri parlamentare şi a precizat că el pledează pentru o mare coaliţie a opoziţiei şi susţinerea unui candidat unic la prezidenţiale. (News.ro)
4. Pentagonul a anunțat că va trimite 1000 de soldați în Orientul Mijlociu, ca suplimentare a trupelor staționate deja în regiune. Măsura este justificată de comportamentul agresiv al Iranului. (WSJ)
5. Apple ar putea lansa trei telefoane anul viitor, două high-end, cu 5G, și unul low-end. (MacRumors)
6. Creșterea populației lumii se va opri în jurul anului 2100, când 10,9 miliarde de oameni vor trăi pe Terra. Spre sfârșitul acestui secol, procentul fertilității globale nu va depăși 0,1%, în condițiile în care din 1950 până în prezent acest procent a variat între 1 și 2 la sută pe an. Conform analizei, India va depăși China în 2027, devenind țara cu cea mai mare populație. (TheHill)
7. Trei liceeni din Sibiu participă la Olimpiada Geniilor, în SUA. Cei trei elevi sibieni vor prezenta în SUA două invenţii proprii, un robot şi un sistem inteligent de economisire a energiei electrice. Liceeni au reuşit să creeze un robot pompier care să salveze oamenii dintr-un incendiu, fără să pună în pericol viaţa salvatorilor. (Digi24)
8. Prima femeie care va pune piciorul pe Lună, în 2024, va fi aleasă, cel mai probabil, din cele 12 femei astronaut NASA. (Phys)
9. Imigranții reprezintă astăzi 13,6% din totalul populației Statelor Unite, de trei ori mai mult decât în 1970. Deși ca număr sunt cei mai mulți din istoria SUA, procentual imigranții nu au depășit 14,8%, cât reprezentau în 1890. (Link)
10. Sindicaliștii din Poliție vor să dea în judecată formația Paraziții, după ce trupa de hip-hop a scos recent o piesă denumită „Antimiliție” și pe care polițiștii o consideră jignitoare, din cauza versurilor. Iulian Surugiu, președintele SNAP, a declarat că va merge la instanță săptămâna viitoare. (Hotnews)
Fotografia dimineții – Un banner pe care scrie “Luptați pentru Hong Kong” este ridicat deasupra orașului de manifestanții pro democratie. Tyrone Siu / Reuters: