Ministrul Sănătății: Asimptomaticii vor sta internați în spital doar 10 zile – Cronica dimineții

1. Persoanele infectate cu coronavirus, dar care sunt asimptomatice sau doar ușor simptomatice, vor sta internate în spital doar zece zile, fiind trimise apoi în izolare la domiciliu, sub supravegherea medicului, a anunțat aseară ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. El a precizat că va semna marți un ordin de ministru în acest sens. (Hotnews)

2. Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, le-a cerut scuze bucureştenilor, în numele celor 17 miniştri ai Transporturilor, pentru faptul că Magistrala M5 (metroul din Drumul Taberei) nu va fi gata la data de 30 iunie, precizând că problemele sunt la centrala de ventilaţie şi la staţia de pompare a apei din infiltraţii. (News.ro)

3. România a depășit media europeană la numărul de infectări la suta de mii de locuitori. Țara noastră este pe locul trei în topul țărilor europene, după Portugalia și Suedia. (Link)

4. Italia, Irlanda, Finlanda, Estonia şi o parte a Franţei au fost incluse pe lista ”zonelor verzi”, astfel încât persoanele care vin din aceste ţări nu mai trebuie să se izoleze la domiciliu şi poate fi reluat traficul aerian. (News.ro)

Promo: Mercedes-Benz Vito Furgon si Tourer, Sprinter 3,5t si 5t, Clasa V si Clasa X din stoc cu rate de leasing gratuite 4 luni, asigurare CASCO gratuita 6 luni si pachetul de 6 revizii cu 25% discount, pana la 30 septembrie. Oferta este supusa unor termene si conditii si este valabila prin Mercedes-Benz Leasing IFN S.A. Detalii la partenerii autorizati.

5. Pandemia de coronavirus va majora nivelul de îndatorare al celor mai bogate state cu aproape 20 de puncte procentuale în acest an, a apreciat agenţia de evaluare financiară Moody’s. Procentul este aproape dublu faţă de creşterea înregistrată în timpul crizei financiare din 2009. (Hotnews)

6. Președintele Trump a semnat un ordin prin care sunt interzise temporar mai multe tipuri de viză, inclusiv H-1B. Această viză este folosită de companiile americane pentru a atrage angajați cu calificări peste medie. (WSJ)

Una din Cronica Externă: China își va stabili o extensie a guvernului central în Hong Kong pentru a superviza chestiunile de securitate națională ale regiunii. Noua lege ar trebui să intre în vigoare la sfârșitul acestei luni. (WSJ)

7. “Am dezvoltat Airbnb-ul în ultimii 12 ani și am pierdut aproape tot într-un interval de 4-6 săptămâni, a declarat CEO-ul Brian Chesky. “Turismul așa cum îl știam a dispărut și nu va mai reveni. Nu înseamnă că nu vom mai călători ci că nu o vom mai face ca în trecut.“ (Link)

8. O petiție internă semnată de peste 1600 de angajați Google cere companiei să înceteze vânzarea de software către poliția americană. (Vox)

9. Marea Britanie va lansa cel mai mare studiu genetic din lume pentru analiza sindromului de oboseală cronică. (TheGuardian)

10. În București, cantitatea medie de precipitaţii aferentă întregii luni iunie este de 82,3 l/mp şi în doar 2 ore, duminică, a căzut 60% din cantitatea medie pentru toata luna. (News.ro)

Fotografia dimineții – Coperta revistei Neesweek de săptămâna viitoare:

Ți-ar mai putea plăcea
Florin Cîțu: România ar putea adopta moneda euro abia în 2027 sau 2028 – Cronica dimineții
USR aprobă azi lista si programul guvernului Cioloș – Cronica dimineții