Ministrul Sănătății: 80% dintre managerii spitalelor din România ar trebui schimbați din funcții – Cronica dimineții
1. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, aseară, că 80% dintre managerii spitalelor din România ar trebui schimbați din funcții. (G4Media)
2. Premierul Ludovic Orban a declarat, întrebat dacă România ar fi pregătită să facă faţă unui nou val de îmbolnăviri, la începutul anului viitor, că autorităţile fac eforturi pentru a creşte deopotrivă capacitatea de testare, diagnosticare şi pe cea de tratare a pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus. „Nu ne dorim să ajungem în situaţia în care să ajungem aproape de limită sau la limită. Dacă oamenii respectă regulile, putem să oprim creşterea numărului de cazuri”. (News.ro)
3. Dow Jones Industrial Average a închis luni la maximul istoric, primul record al indicelui american din ultimele 9 luni și jumătate. Indicele a reușit să depășească recordul anterior, atins pe 3 februarie, pe fondul optimismului legat de dezvoltarea unui vaccin împotriva Covid-19. (Profit.ro)
Una din Cronica de Business: Grupul Banca Transilvania a înregistrat un profit net de circa 1 miliard de lei în ianuarie-septembrie, în scădere cu circa 500 de milioane de lei față de anul trecut, pe fondul creșterii puternice a costurilor cu provizioanele de risc și al scăderii ușoare a veniturilor operaționale. A crescut și volumul de credite, dar mai ales cel al plasamentelor în titluri de stat. (Profit.ro)
4. Acţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile de luni la cel mai ridicat nivel din ultimele opt luni. Datele pozitive referitoare la eficacitatea vaccinului pentru noul coronavirus dezvoltat de compania Moderna au mărit optimismul investitorilor în redresarea economică mai rapidă a economiei. La această încredere au contribuit şi semnele de redresare a activităţilor economice din Asia. (News.ro)
5. Activele în fondurile de pensii private (Pilonul 2) ale celor aproape 7,6 milioane de contributori au depășit, la finele lunii octombrie, pragul de 70 de miliarde de lei, de la 61,97 miliarde de lei la finele anului 2019, potrivit datelor afișate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). (Profit.ro)
6. Conflictul USR PLUS-PNL continuă la Timișoara. Ruben Lațcău, din partea USR PLUS, a fost ales viceprimar și cu voturile PSD. Al doilea viceprimar, Cosmin Tabără propus de PNL, a fost votat doar de cei opt liberali din consiliul local, neobținând postul. (Hotnews)
Promo: Investește în cel mai exclusivist ansamblu rezidențial și hotelier de 5***** de pe litoralul românesc! Nordis Mamaia 5***** îți oferă 730 de camere de hotel care îți aduc un randament garantat lunar. În plus, îți oferim 670 de apartamente de vacanță la malul mării în care poți beneficia de toate facilitățile unui hotel de 5*****: 10.000 mp de plajă proprie, cel mai mare SPA de pe litoral, 9 restaurante și cafenele, cinematograf VIP, galerie comercială premium și clinică medicală. Profită de oferta lunii noiembrie și investește astăzi într-un proiect a cărui valoare se va aprecia cu peste 30% după deschidere.
7. Preşedintele american Donald Trump şi-a întrebat consilierii săptămâna trecută despre opţiunea de a ataca Iranul din cauza prezenţei sale nucleare în creştere. (NYTimes)
8. Aproape 90.000 de plângeri legate de abuzuri sexuale au fost depuse până ieri, când a expirat termenul, împotriva Boy Scouts of America. Organizația a intrat în insolvență în februarie, din cauza scandalurile legate de abuzurile sexuale care au durat decenii. (Time)
9. Elementele de bază ale vieții se pot forma chiar înainte de existența stelelor sau planetelor, a descoperit o echipă de cercetători într-un studiu. Noul studiu analizează “chimia neagră”, sau modalitățile în care noile tipuri de materiale se pot forma fără radiație energetică. Cercetătorii au putut să simuleze condițiile care guvernează chimia în spațiu, înainte de formarea stelelor și planetelor care azi ne înconjoară. Aceștia au arătat că, în schimb, există nori denși interstelari care într-un final formează obiectele mai solide. (Link)
Una din Cronica Sportivă: Astăzi, de la ora 20.30, naţionala României de tineret va întâlni Danemarca, pe Stadionul Ilie Oană din Ploiești, în ultimul meci din preliminariile pentru Campionatul European din 2021, care se va disputa în Ungaria și Slovenia. Danemarca s-a calificat deja de pe prima poziție a grupei, iar România are nevoie de victorie pentru a obține calificarea de pe locul al doilea (la acest moment, se află pe locul 5 în clasamentul echipelor de pe locul 2, ultimul care permite calificarea la Euro). (News.ro)
10. Averea lui Elon Musk a crescut cu 15 miliarde după anunțul includerii Tesla în indicele S&P 500 al bursei americane. Musk l-a depășit astfel pe Mark Zuckerberg, CEO-ul Facebook, și a devenit al treilea cel mai bogat american, după Jeff Bezos și Bill Gates. (Bloomberg)
Fotografia dimineții – Coperta ediției de săptămâna viitoare a revistei The New Yorker: