Ministrul Muncii: De acum înainte, în fiecare an, în luna ianuarie, trebuie să avem majorarea pensiilor cu rata inflaţiei plus jumătate din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut – Cronica dimineții

1. Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a declarat duminică, că în noua lege a pensiilor, există un articol care spune clar că de acum înainte, în fiecare an, în luna ianuarie, trebuie să avem majorarea pensiilor cu rata inflaţiei plus jumătate din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut. (News.ro)

2. Preşedintele rus Vladimir Putin a calificat duminică drept un ”nonsens total” susținerea preşedintelui american Joe Biden că Rusia va ataca o ţară a NATO dacă va câştiga în Ucraina. „Rusia nu are motive, nu are interese – nici geopolitice, nici economice, politice ori militare – să lupte cu ţări NATO”, a afirmat preşedintele rus. (Digi24)

3. Republica Moldova a început un exerciţiu militar în apropierea regiunii separatiste Transnistria, care este controlată de trupele ruse, a anunţat duminică Ministerul Apărării de la Chişinău. (Hotnews)

Din Cronica de Carte: În privința celor mai bune cărți pentru copii ale anului 2023, New York Timesrecomandă volume precum „Big”, de Vashti Harrison, „Do You Remember?”, de Sydney Smith și „A Walk in the Woods”, de Nikki Grimes, în vreme ce The Guardian consideră printre cărțile de copii ale anului volume precum „Ultrawild”, de Steve Mushin, „Oscar’s Lion”, de Adam Baron și „A Really Short Journey Through the Body”, de Bill Bryson.

4. Partidul preşedintelui populist Aleksandar Vucic, SNS (Partidul Progresist Sârb, dreapta naţionalistă), aflat la guvernare, conduce în alegerile parlamentare anticipate care au avut loc duminică în Serbia, potrivit unor rezultate parțiale. SNS e creditat cu peste 46% din voturi. (Hotnews)

5. Germania nu mai subvenționează cumpărarea mașinilor electrice. Programul Germaniei de subvenţii pentru achiziţionarea de vehicule electrice (EV) se va încheia luni, după ce s-au rambursat aproximativ zece miliarde de euro din 2016 până în prezent, a anunţat Ministerul Economiei. (G4Media)

6. Franța, Germania și Marea Britanie au cerut Israelului, prin vocea miniștrilor de Externe, să accepte o încetarea a conflictului din Gaza, invocând motive umanitare. (FT)

Știrea Hope.ro: Oamenii de știință au dezvoltat roboți de foarte mici dimensiuni, care pot repara țesutul neuronal deteriorat. Creați pornind de la celule traheale umane, aceștia ar putea, pe viitor, să devină o parte importantă a ceea ce specialiștii numesc medicina personalizată.

7. Tim Lochner, candidatul partidului Alternativa pentru Germania (AfD), a câştigat al doilea tur de scrutin în Pirna, un oraş din landul Saxonia din estul Germaniei. Este pentru prima oară când un reprezentat al extremei dreapte obține postul de primar în Germania. (Libertatea)

8. Un sfert dintre adulții de până în 40 de ani din Statele Unite nu au fost niciodată căsătoriți, potrivit unei analize a datelor Biroului de Recensământ din SUA. Este cel mai mare procent de când datele au început să fie publicate pentru prima dată, în 1900, și un salt major de la nivelul de 6% înregistrat în 1980. (Link)

9. Soțul unui foste parlamentare britanice a recunoscut că a câștigat milioane de lire sterline din contracte guvernamentale pentru echipamente de protecție personală în timpul pandemiei de COVID-19. Conservatoarea Michelle Mone a recunoscut că a mințit presa cu privire la implicarea ei în compania PPE Medpro a soțului Doug Barrowman, deoarece dorea să-și protejeze familia de presă. (Politico)

Din Cronica Sportivă: Naţionala Franţei a câştigat al treilea titlu mondial la handbal feminin, după finala cu deţinătoarea trofeului, Norvegia, scor 31-28 (20-17). România a încheiat pe locul 12, ratând obiectivul de calificare în sferturile de finală.

10. Donald Trump a declarat că imigranţii fără documente „otrăvesc sângele ţării”, repetând un limbaj care a atras anterior critici ca fiind xenofob şi este văzut ca un ecou al retoricii naziste. (News.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Trei parlamentari din România au fost vizați de un grup de hackeri susținut de guvernul chinez – Cronica dimineții
Raed Arafat: Nu demisionez – Cronica dimineții