Ministrul german de Externe: Vizita în China a fost „mai mult decât şocantă” – Cronica dimineții
1. Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunțat că România va continua să permită tranzitul de cereale către state terțe. ”România rămâne singura poartă de import a produselor din Ucraina”, a transmis Daea. Acesta a spus că, după mai multe ore de consultări, Polonia, Bulgaria, Ungaria, Slovacia și România nu au ajuns la un acord în ceea ce privește importul cerealelor din Ucraina, iar comisarii europeni au cerut ca problema să fie rezolvată până la finalul săptămânii. (Profit.ro)
2. De la 1 iulie, asiguraţii la sistemul asigurărilor sociale de sănătate, care vor să fie internaţi în saloane cu grad ridicat de confort din cadrul spitalelor publice din ţară, vor plăti cel mult 300 de lei pentru fiecare zi de spitalizare, conform proiectului normelor de aplicare a Contractului-cadru din sistemul sanitar. (Economica)
3. 6.651 de contracte de muncă sunt înregistrate în REVISAL pentru ucrainenii care au fugit de atacurile ruseşti, a declarat ministrul muncii, Marius Budăi. Este o creștere cu 65 de persoane față de cifrele de acum două săptămâni. (Libertatea)
4. Viceministrul ucrainean al apărării, Hanna Maliar, a recunoscut miercuri că trupele ruse au reuşit înaintări în oraşul Bahmut din estul Ucrainei, dar le-a atribuit tacticilor pământului pârjolit folosite deja în Siria de armata rusă, care acum le aplică din nou în oraşul ucrainean. (Digi24)
5. Consumul de gaze în Uniunea Europeană a scăzut cu 17,7% în perioada august 2022 – martie 2023, comparativ cu consumul mediu din aceste luni, în anii 2017 – 2022, conform datelor publicate miercuri de Eurostat. Reducerea depăşeşte obiectivul voluntar de economisire de 15% stabilit de statele membre ale UE pentru această perioadă, după invazia Rusiei în Ucraina. Dintre statele membre, doar Malta şi-a majorat consumul de gaze în această perioadă (+12,7%). (G4Media)
Din Cronica Sportivă: Real Madrid – Manchester City și AC Milan – Inter Milano sunt semifinalele din acest an ale Ligii Campionilor.
6. Guvernul german a aprobat miercuri un proiect de lege care limitează sistemele de încălzire cu petrol/motorină și gaze, din 2024, a anunțat ministrul economiei. Coaliția de guvernământ a convenit luna trecută că aproape toate sistemele de încălzire nou instalate în Germania ar trebui să funcționeze cu 65% energie regenerabilă începând cu 2024, atât în clădirile noi, cât și în cele vechi. (Reuters)
7. Prețurile energiei electrice din Olanda au devenit negative miercuri, piață fiind supraîncărcată cu energie verde, astfel încât consumatorii au fost plătiți pentru a utiliza surplusul din rețea. Prețurile au scăzut până la -739,96 EUR pe megawatt-oră între 13:00 și 14:00 la bursa Epex Spot din Amsterdam, media ponderată rămânând negativă pentru fiecare oră de la 10 la 17. (Bloomberg)
8. Şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, a descris drept „mai mult decât şocantă” vizita oficială efectuată săptămâna trecută în China, unde a avut schimburi de replici tensionate la conferinţele de presă cu ministrul chinez de externe Qin Gang şi cu cel mai înalt responsabil al diplomaţiei chineze, Wang Yi. (Digi24)
9. Capacitatea Taiwanului de a se apăra împotriva unei ipotetice invazii chinezești ar depinde mai degrabă de capacitatea de a rezista eventual până la sosirea forțelor americane, susține un politolog care studiază armata chineză și securitatea în regiunea Asia-Pacific. Nu există „nicio circumstanță în care Taiwanul ar avea capacitatea de a se apăra fără o intervenție militară directă din partea Statelor Unite”. (Adevarul)
10. Alpinista româncă Maria Dănilă a cucerit, zilele trecute, Vârful Annapurna din Himalaya, ajungând la 8081 de metri altitudine în urma unei ascensiuni care a durat 17 ore. Maria Dănilă este prima femeie din România care atinge această performanţă. (News.ro)
Fotografia dimineții – Pachete cu cocaină în valoare de aproximativ €400 milioane au fost găsite de poliția italiană plutind în largul coastelor Siciliei. Guardia di Finanza/AFP/Getty Images: