Ministrul Educației: Normele pentru începerea şcolii vor fi publicate în cursul zilei de marţi – Cronica dimineții

1. Normele pentru începerea şcolii vor fi publicate în cursul zilei de marţi, a anunţat ministrul Educaţiei, Monica Anisie. Ministrul a precizat că declaraţia pe propria răspundere pe care ar fi trebuit să o dea părinţii nu se va mai regăsi între acestea. (News.ro)

2. Producătorul român de automobile Dacia a înmatriculat în primele șapte luni din acest an 210.505 unități, după cum reiese din datele Jato Dynamics, colectate din cele 27 de state ale UE. Volumul Dacia este cu 42% mai mic decât cel înregistrat anul trecut, respectiv 362.913 vehicule, ceea ce înseamnă că au fost cu 152.000 de clienți mai puțini. Pierderea Dacia reprezintă aproximativ 1,5 miliarde de euro la capitolul venituri, în comparație cu anul trecut. (Profit.ro)

Una din Cronica de Business: O cantitate de 3,7 milioane de tone de ciocolată a fost produsă în Uniunea Europeană în anul 2019 și doar aproape 29.000 de tone, mai puțin de un procent din cantitatea totală, a fost produsă în România. (Profit.ro)

3. Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a recomandat guvernelor să dialogheze cu manifestanţii anti-mască, amintindu-le acestora din urmă că virusul este „real” şi „ucide”.
„Ar trebui să ascultăm ce solicită oamenii, ceea ce spun oamenii. Ar trebui să angajăm un dialog onest”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, întrebat despre manifestanţii anti-măşti care au protestat săptămâna trecută în Germania şi în alte ţări. „Dar în acelaşi timp, aş vrea să le spun celor care au protestat săptămâna trecută că virusul este real. Este periculos. Circulă rapid şi omoară, şi trebuie să facem totul pentru a ne proteja şi a-i proteja pe alţii”. (News.ro)

4. Peste 3.400 de alegători români din afara ţării s-au înscris până în prezent pe portalul www.votstrainatate.ro, pentru alegerile parlamentare din acest an. (G4Media)

5. PIB-ul Indiei a scăzut cu aproape 24% în trimestrul 2 comparativ cu perioada similară a anului trecut. Este cea mai mare scădere înregistrată din 1996. (WSJ)

6. Suedia mai avea ieri, în toată țara, doar 19 pacienți Covid-19 internați la terapie intensivă. (Link)

7. Ministerul spaniol al Sănătăţii a anunţat ieri peste 23.000 de noi cazuri de Covid-19 faţă de raportarea de vineri. În ultimele şapte zile au survenit 141 de decese asociate acestei boli. (Hotnews)

8. Deputatul PSD Dan Ciocan a fost exclus aseară, din partid, de către organizaţia PSD Caracal pentru că a absentat de la moţiunea de cenzură. (News.ro)

9. Facebook a anunțat că îi va bloca pe australieni să mai posteze știri locale și internaționale pe platforma și pe Instagram dacă legea care îi obliga să plătească pentru știri intră în vigoare. (TheGuardian)

10. 57% dintre creștinii adulți americani sunt de acord cu sexul între două persoane care nu sunt într-o relație romantică. 33% dintre ei au declarat că acest gen de relație este “mereu” acceptabil, în timp ce 24% sunt de acord că este “uneori” acceptabil. (Link)

Fotografia dimineții – Protest al activiștilor de mediu englezi care au simulat o cină de pe Titanic pe una din plajele din Anglia. John Keeble/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Primele două cazuri cu varianta Omicron au confirmate în România – Cronica dimineții
Rafila: Românii consumă, în medie, de trei ori mai multe antibiotice decât olandezii sau austriecii – Cronica dimineții