Ministrul de Externe susţine că mai mulţi senatori americani l-au asigurat că bazele militare americane din România ”se menţin şi chiar îşi vor spori importanţa” – Cronica dimineții

1. Ministrul de Externe Emil Hurezeanu susţine că mai mulţi senatori republicani şi democraţi cu care a discutat săptămâna trecută, în marja Conferinţei de Securitate de la München, l-au asigurat că bazele militare americane din România ”se menţin şi chiar îşi vor spori importanţa”. La această discuţie a participat şi Keith Kellogg, emisarul special al SUA pentru Ucraina. De asemenea oficialii americani i-au transmis ministrului român de Externe că importanţa Flancului Estic al NATO ”rămâne intactă şi chiar va creşte”. (News.ro)

2. România îşi propune o absorbţie de 47 de miliarde de lei prin PNRR în acest an după ce a beneficiat deja de 32 de miliarde de lei din acest program, a anunţat ministrul Finanţelor, Tanczos Barna. (G4Media)

3. Ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, a declarat, despre varianta trimiterii de către țări NATO de forțe de pace în Ucraina , că „există o rezervă, nu numai a noastră”, adăugând că la reuniunea de criză de la Paris de luni s-a vehiculat ideea că astfel de trupe, „într-o situație neașteptată” ar fi acoperite de Articolul 5 al NATO. (News.ro)

Din Cronica de Mediu: Vegetația a cunoscut în anul 2020 o răspândire care nu își găsește echivalent în toată istoria observațiilor moderne prin satelit, din anul 2001 și până în prezent, susțin specialiști de la mai multe centre de cercetare din SUA, într-un studiu publicat în revista  Remote Sensing of Environment. Datele indică o influență majoră a modificărilor climatice din ultimii ani, precum și a eforturilor de reîmpădurire din Asia. Efectele au fost cele mai pronunțate în zonele nordice, acolo unde creșterea temperaturilor a dus la o extindere a sezonului cald. (Hotnews.ro)

4. România poate deveni, în cel mult 3-4 ani, cel mai puternic stat din sud-estul Europei în ceea ce privește procesarea alimentelor, pregătind finalizarea unor proiecte în valoare de peste 1,7 miliarde de euro, contractate prin programul Investalim și prin Planul Strategic 2023-2027, a anunțat ministrul Agriculturii, Florin Barbu. (Profit.ro)

5. Elon Musk a postat pe rețeaua X, pe care o deține, un mesaj potrivit căruia „Soros și USAID subminează democrația în România”. Elon Musk a preluat o postare publicată de Mario Nawfal, un susținător al mișcării MAGA, care face legătura între o judecătoare a Curții Constituționale din România, Iulia Scântei, și „un agent al lui Soros” și fost consilier al lui Klaus Iohannis, Sandra Pralong. (Hotnews)

6. Statele Unite încearcă să convingă Ucraina să renunțe la o rezoluție ONU care acuză Rusia de începerea războiului, la 3 ani de la invazie. Americanii insistă ca rezoluția să nu menționeze deloc cine a început acest război Ucraina are susținerea europenilor pe textul rezoluției. (WSJ)

Din Cronica Spațială: Cercetătorii au descoperit că gaura neagră supermasivă Sagittarius A*, care se află în centrul galaxiei noastre, emite în mod constant explozii luminoase. Activitatea are loc atât la intervale scurte de timp, cât și pe perioade de timp mai lungi. Descoperirea a fost realizată cu telescopul spațial James Webb. (Space)

7. Astăzi au loc alegeri parlamentare în Germania. Cele mai recente sondaje arată că creștin-democrații conduși de Friedrich Merz sunt creditați cu 29% din voturi, urmați de partidul de extremă dreaptă AfD, cu 21%. Social-democrații cancelarului Scholz ar obține 15% din voturi. (Digi24)

8. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski ”nu este pregătit” să semneze un acord cu Statele Unite prin care să le ofere un acces preferenţial la mineralele rare strategice, conform unei surse apropiată de subiect. (News.ro)

9. Starea de sănătate a Papei Francisc s-a deteriorat în ultimele 24 de ore, a anunţat Vaticanul sâmbătă într-un comunicat, adăugând că Suveranul Pontif a suferit o „criză respiratorie prelungită asemănătoare astmului” şi a avut nevoie de transfuzii de sânge. „Sfântul Părinte rămâne alert şi şi-a petrecut ziua într-un scaun, deşi se simte mai rău decât ieri. În acest moment, prognosticul rămâne rezervat”, a precizat Vaticanul. (News.ro)

Din Cronica Sportivă: Cristian Chivu a debutat cu victorie pe banca formaţiei Parma, care a învins pe teren propriu, scor 2-0, pe Bologna, în etapa 26 din Serie A. Dennis Man a oferit o pasă de gol.

10. Bybit, una dintre cele mai mari platforme de tranzacționare de criptomonede, a fost ținta unui atac cibernetic de proporții. Hackerii i-au sustras active digitale în valoare de 1,5 miliarde de dolari. Acesta este considerat cel mai mare furt de criptomonedă din istorie. (Profit.ro)

Extra: Dialog fără precedent între jurnalişti, surprins în direct, la protestul de sâmbătă din Capitală. Anca Alexandrescu de la Realitatea Plus, prezentă la protestul AUR din Piaţa Constituţiei, la care a venit şi Călin Georgescu, a pornit un conflict cu jurnaliştii de la România TV, aflaţi şi ei la faţa locului. În timp ce presa îi lua declaraţii lui Călin Georgescu, care abia venise între protestatari, Anca Alexandrescu a început să îl lovească peste microfon pe unul dintre reporterii de la România TV. (Paginademedia)

Fotografia dimineții este una din fotografiile premiate la World Nature Photography Awards. Jules Oldroyd a surprins o șopârlă lângă un leu în Serengeti, Tanzania:

Ți-ar mai putea plăcea
Cîțu: Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României va fi aprobat la toamnă. Comisia Europeană intră în vacanță – Cronica dimineții
Numărul românilor milionari în dolari a urcat la 38.000 anul trecut – Cronica dimineții