Ministrul de Externe: Peste 25.000 de copii ucraineni se află în România – Cronica dimineții

1. Numărul refugiaţilor ucraineni care au fugit din ţară de la începutul războiului a ajuns 3.000.381, potrivit Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi. Numărul celor dislocaţi constituie cea mai mare criză a refugiaţilor din Europa, de la cel de-al Doilea Război Mondial. Peste 337.000 de refugiaţi au ajuns în Moldova, iar peste 453.000 au mers către România. (News.ro)

2. Aproximativ 80.000 de refugiați ucraineni care au fugit din calea războiului au rămas în România, iar o treime dintre aceștia sunt copii, a declarat ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, într-o intervenție la CNN. (G4Media)

3. Eurodeputatul Corina Crețu a anunțat că Uniunea Europeană a propus o acțiune de coeziune pentru refugiații din Europa, măsura constând în redirecționarea fondurilor pe care România risca să le piardă, din exercițiul bugetar 2014-2020, într-un fond special dedicat ajutorării refugiaților. (G4Media)

4. Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat că singura variantă pentru creşterea salariilor românilor este reducerea contribuţiilor cu cinci puncte procentuale. El a vorbit și despre scăderea deficitului bugetar, ca o condiție pentru împrumuturi cu dobânzi mai mici. (Digi24)

5. Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a declarat că România şi celelalte ţări din Uniunea Europeană nu pot aplica modelul Ungariei de plafonare a preţurilor, iar în Ungaria decizia a fost luată din cauza apropiatelor alegeri din aprilie. Chesnoiu a mai precizat că România nu are nicio problemă privind stocurile de alimente, rezervele de stat fiind intacte în acest moment. (News.ro)

Din Cronica Sportivă: Simona Halep, locul 26 WTA şi cap de serie numărul 24, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1.000 de la Indian Wells, după ce a învins-o, marţi, cu scorul de 6-1, 6-4, pe Sorana Cîrstea, locul 27 WTA şi cap de serie numărul 26. Simona Halep va juca în sferturi cu Petra Martici din Croaţia, locul 79 WTA. News.ro

6. Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a declarat că Legea offshore, care reglementează exploatarea gazelor naturale în Marea Neagră, ar putea fi discutată miercuri în cadrul coaliţiei. Legea este foarte aproape de aprobare, a mai spus liderul liberalilor. (Digi24)

7. Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, le-a spus marţi jurnaliştilor, după întâlnirea cu premierii din Polonia, Cehia și Slovenia, că având asemenea aliaţi va câştiga războiul. ”Cel mai important este că avem cu adevărat încredere în aceşti lideri. Când vorbim despre garanţiile de securitate, despre viitorul nostru în Uniunea Europeană sau când vorbim despre politica de sancţiuni, suntem 100% siguri că orice discutăm, orice ar fi despre care vorbim, acest lucru va ajunge la un rezultat pozitiv pentru ţara noastră”. (News.ro)

8. Negocierile ruso-ucrainene s-au finalizat marți, dar este un proces foarte dificil, fiind „contradicții fundamentale” între cele două părți, a anunțat negociatorul ucrainean Mykhailo Podoliak. Cu toate acestea, Pololiak lasă o portiță de speranță și spune că negocierile vor continua miercuri. (Hotnews)

9. Deputatul USR Stelian Ion a anunţat, în emisiunea Talk News de la Profit TV, că USR va ataca la CCR proiectul de lege adoptat luni de Camere Deputaţilor privind sancţionarea incităţii publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare, după ce s-a adăugat şi criteriul ”apartenenţei politice” între categoriile vizate. El a afirmat că nu este potrivit, mai ales în vremurile pe care le trăim acum, având în vedere experienţa anilor trecuţi, şi anume ”încercările lui Liviu Dragnea de a ne impune anumite limitări din acestea ale libertăţii de expresie”. (News.ro)

10. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat, marţi, în procesul care vizează marca Steaua, între FCSB şi Clubul Sportiv al Armatei. Instanţa a admis recursurile ambelor părţi şi a decis să trimită dosarul pentru rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti. FCSB a cerut anularea respectiv decăderea tuturor mărcilor STEAUA aparţinând CSA şi constatarea mărcii notorii STEAUA aparţinând FCSB, din anul 2003. Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte acţiunea, deşi a constatat că niciuna dintre mărcile STEAUA înregistrate de CSA nu a fost efectiv folosită şi a decăzut CSA din 4 mărci ale portofoliului de 8 mărci înregistrate cu denumirea STEAUA. Decizia definitivă a Înaltei Curţi vine în sprijinul criticilor din recursul depus de FCSB, potrivit cărora nu există autoritatea de lucru judecat şi mai ales, nu există o marcă notorie a CSA cu denumirea STEAUA, în condiţiile în care aceştia nu au folosit mărcile în perioada 2003 – 2017. (News.ro)

Fotografia dimineții – Coperta The Economist:

Ți-ar mai putea plăcea
În octombrie, Dacia Sandero a fost din nou cel mai vândut automobil din Europa – Cronica dimineții
Franţa îşi va consolida prezenţa militară în România în cadrul NATO, în săptămânile următoare – Cronica dimineții