Ministerul Mediului: România va colecta 7 miliarde de ambalaje anual, plasându-se astfel pe locul 2 după Germania la colectarea de ambalaje – Cronica dimineții

1. România poate obține un avans de reciclare cu până la 80% în următorii ani, prin implementarea și funcționarea corespunzătoare a Sistemului de Garanție-Returnare (SGR), atingând astfel țintele impuse de Uniunea Europeană și devenind lider în economia circulară în Europa Centrală și de Est. Prin Sistemul de Garanție-Returnare, România va colecta 7 miliarde de ambalaje anual, plasându-se astfel pe locul 2 după Germania la colectarea de ambalaje, conform datelor anunțate de Ministerul Mediului. (Profit.ro)

2. Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că Partidul Naţional Liberal nu va susţine o candidatură a lui Nicuşor Dan la Primăria Capitalei dacă acesta alege să intre în cursa electorală ca independent. (G4Media)

3. Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a declarat că, în contextul alegerilor europene din anul 2024, singurul lucru care o îngrijorează este atunci când o singură țară UE blochează o decizie europeană, așa cum este cea legată de aderarea României la spațiul Schengen, căreia i s-a opus Austria. (Hotnews)

4. Doi judecători implicați în Dosarul retrocedării frauduloase a 43.000 de hectare din județul Bacău, trebuie reîncadrați la instanțele unde au lucrat înainte de a fi urmăriți penal și vor primi de la stat salariile restante în valoare totală de două milioane de euro, pentru perioada în care au fost suspendați (începând cu 2015). (Cursdeguvernare)

Știrea Hope.ro: În Marea Britanie, a fost aprobat primul tratament medical creat pe baza procesului de editare genetică Crispr.

5. Subvențiile acordate de la bugetul federal pentru plata pensiilor din Germania cresc într-un ritm rapid. Din 2014 până în 2022, suma anuală a crescut de la puțin peste 80 miliarde euro la aproape 110 miliarde euro. (Link)

6. Măsurile de protecție luate de companiile dezvoltatoare de produse AI pentru a le împiedica să provoace daune „nu sunt suficiente” pentru a controla capabilitățile AI, care ar putea pune în pericol umanitatea în cinci până la zece ani, a declarat fostul CEO Google Eric Schmidt. (Axios)

7. Pentru prima dată, un avion comercial a traversat Oceanul Atlantic fără a folosi combustibili fosili. Combustibilul, care a fost fabricat din grăsimi reziduale și zaharuri vegetale, emite cu 70% mai puțin carbon decât kerosenul, combustibilul folosit în aviație pe bază de petrol. (WashingtonPost)

8. Mersul pe jos mai repede reduce semnificativ riscul de a dezvolta diabet de tip 2, potrivit primului studiu global de acest gen. Diabetul de tip 2 este una dintre cele mai mari amenințări pentru sănătate la nivel mondial, prevalența sa crescând brusc în ultimele trei decenii, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.

9. Un nou documentar Sky News Australia dezvăluie dovezi suplimentare ale „efortului orchestrat” de a promova varianta conform căreia COVID-19 are origini naturale, în ciuda faptului că oficialii serviciilor de informații au declarat că „cel mai probabil” virusul ar proveni de la laboratorul din Wuhan. (Link)

Din Cronica Sportivă: Programul partidelor de miercuri, din etapa a cincea a grupelor Ligii Campionilor:

  • Galatasaray – Manchester United 
  • Sevilla – PSV 
  • Bayern Munchen – FC Copenhaga 
  • Arsenal – Lens 
  • Real Madrid – Napoli 
  • Braga – Union Berlin 
  • Benfica – Inter Milano 
  • Real Sociedad – RB Salzburg 

10. Primarul municipiului Baia Mare Cătălin Cherecheş, condamnat definitiv vineri la 5 ani de închisoare şi dat în urmărire internaţională după ce a fugit din ţară, a fost depistat de poliţişti în Augsburg, Germania. Surse din anchetă afirmă că primarul a fost ajutat de o mătuşă şi intenţiona să fugă din Germania, moment în care a fost prins. (News.ro)

Fotografia dimineții – Charlie Munger, prietenul şi partenerul de afaceri al lui Warren Buffett, a murit la vârsta de 99 de ani. „Lumea nu este condusă de lăcomie. Este condusă de invidie. Am învins invidia în propria mea viață. Nu invidiez pe nimeni. Nu-mi pasă ce are altcineva. Dar alții sunt înnebuniți de asta”.

Ți-ar mai putea plăcea
Comparativ cu 2019, România a înregistrat în 2022 a doua creștere din UE a cheltuielilor de consum pe gospodărie – Cronica dimineții
Ludovic Orban: Partidul Naţional Liberal susţine alegerile anticipate – Cronica dimineții