Miercuri se anunță primul protest al angajaților din HORECA – Cronica serii

1. Primul protest al angajaților din HORECA dintr-un șir care se anunță în următoarea perioadă va fi declanșat miercuri, 19 august, între orele 17:00 și 18:00. În acest interval, barurile și restaurantele din toată țara vor fi închise, iar angajații vor ieși în fața localurilor cu mesaje pentru Guvern, îngrijorați că restricțiile impuse vor duce la falimentarea acestei industrii. (Profit.ro)

2. Primarul general, Gabriela Firea, a depus, azi, lista de candidaţi PSD pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Pe listă se află, între alţii, fostul premier Petre Roman, actriţa Monica Davidescu, Elisabeta Lipă, Cornel Dinu, Dumitru Dragomir, Anghel Iordănescu, Daniel Pancu. (News.ro)

3. ING Bank România anunță, în premieră, că volumul plăților cu cardul l-a depășit pe cel al retragerilor de numerar, în prima jumătate a acestui an. (Profit.ro)

4. În Belarus s-a declanșat greva generală în cursul zilei de azi. La grevă s-au alăturat întreprinderi din toată țara. Aflat într-o vizită la o fabrică de tractoare, Aleksandr Lukaşenko a fost huiduit de muncitori care i-au strigat „Pleacă!”. La una dintre televiziunile de stat, prezentatorii nu au mai intrat pe post și au lăsat studiourile goale, în semn de solitaritate cu protestatarii. (Link)

5. Un sondaj realizat de “U.S.-China Business Council” arată că 87% din companiile americane nu au nici un plan să-și mute producția din China. 70% dintre respondenți s-au declarat optimiști în legătură cu felul în care vor arăta afacerile lor în următorii 5 ani, în China. (Nikkei)

6. Guvernul american a anunțat azi că va înăspri restricțiile impuse Huawei Technologies cu scopul de a preveni accesul companiei la cipurile produse în Statele Unite. (WSJ)

7. Italia, care încearcă să oprească o nouă explozie a cazurilor de coronavirus, va face „sacrificiile necesare” pentru a garanta deschiderea şcolilor la mijlocul lunii septembrie, a afirmat ministrul Sănătăţii, Roberto Speranza, îngrijorat de înmulţirea contaminărilor în rândul tinerilor. (Hotnews)

8. Oficiul de Proprietate Intelectuala a Republicii Populare Chineze a aprobat primul patent al unui vaccin candidat impotriva COVID-19, aflat in faza III de testare. Vaccinul ar putea fi „produs in masa intr-o perioada scurta de timp”, informeaza presa locala. (Ziare)

9. Mercurul din termometre a urcat duminică la 54,4°C, în Valea Morţii din California, aceasta fiind, probabil, una dintre cele mai ridicate temperaturi din istorie, de pe Terra. Această temperatură, care urmează să fie verificată, a fost înregistrat de un sistem automat al National Weather Service (NWS), duminică, la ora 15.41 (18.41 GMT). Organizaţia Mondială de Meteorologie, for specializat al Naţiunilor Unite, a anunţat că va verifica informaţia. „Ar fi cea mai mare temperatură de pe Terra din 1931”, a anunţat organizaţia. (News.ro)

10. Simona Halep, locul 2 WTA, a anunţat azi că nu va participa la US Open, turneu de grand slam care va avea loc între 31 august şi 13 septembrie. (News.ro)

Fotografia serii – Coperta revistei New York de săptămâna aceasta:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – Creșterea prețului la energie, generată de OUG 114, va fi plătită de consumatori
Cronica serii – Rusii protesteaza impotriva cresterii varstei de pensionare