Microsoft a informat mai mulți clienți că e-mail-urile trimise cu soluțiile companiei au fost accesate de hackerii ruși – Cronica de Tehnologie

1. Google Translate adaugă suport, cu ajutorul inteligenței artificiale, pentru 110 limbi noi, vorbite de 614 milioane de oameni. În total, serviciul Google suportă acum 243 de limbi. (Profit.ro)

2. Într-un interviu, Mark Zuckerberg discreditează companiile care dezvoltă inteligențe artificiale închise, despre care spune că se comportă ca și cum ar încerca să-l creeze pe Dumnezeu. Google, Microsoft și OpenAI sunt astfel de companii, care vor să monetizeze sisteme închise de AI, în contradicție cu Meta, care a ales că folosească principiile open-source. (TechCrunch)

3. OpenAI folosește un nou model lingvistic pentru corectarea erorilor generate de ChatGPT. Numit CriticGPT și bazat pe GPT-4, acesta ajută editorii umani să corecteze răspunsurile greșite ale chatbot-ului. (Wired)

4. MOVEit suferă de o gaură critică de securitate, ce face vulnerabile datele companiilor care folosesc serviciul pentru a transfera fișiere. Soluția este folosită în aproape 2.700 de rețele din întreaga lume, cea mai mare pondere având-o Statele Unite. (ArsTechnica)

5. Nokia cumpără Infinera cu $2.3 miliarde în acțiuni și bani lichizi. Infinera furnizează soluții software și hardware pentru centrele de date ale operatorilor de telefonie și ale altor companii. (Profit.ro)

6. Google a îmbunătățit viteza de calcul a aplicației Sheets, după ce a înlocuit JavaScript cu WasmGC. Atunci când aceasta este rulată în Chrome sau Edge, aplicația va fi semnificativ mai rapidă când se lucrează cu formule, tabele pivot sau când se folosește formatarea condiționată. (9to5Google)

7. Un atac „catastrofic” cu ransomware a doborât infrastructura web a sute de instituții și ministere din Indonezia. Serviciile de imigrare au fost indisponibile zile întregi și încă nu au revenit la normal, iar site-urile de înregistrare a burselor pentru aproximativ un milion de studenți sunt, de asemenea, inaccesibile. (Bloomberg)

8. Amazon își consolidează serviciile medicale, aducând Amazon Clinic sub umbrela One Medical. Un apel video cu un medic costă acum $49 de dolari, în vreme ce pentru o comunicare scrisă cu un doctor pacientul va plăti $29. (TechCrunch)

9. Microsoft a informat mai mulți clienți că e-mail-urile trimise cu soluțiile companiei au fost accesate de hackerii ruși. Tacit, compania recunoaște, astfel, că atacul rușilor de la Midnight Blizzard din urmă cu mai bine de jumătate de an a avut consecințe mai grave decât a anunțat inițial. (Bloomberg)

10. YouTube negociază cu mai multe case de discuri obținerea drepturilor pentru folosirea melodiilor în scopul antrenării propriilor modele lingvistice. Sony Music Entertainment, Universal Music Group și Warner Records, care au dat, recent, în judecată două servicii ce generează muzică cu ajutorul AI-ului, se află printre casele de discuri vizate de platforma deținută de Google. (News.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
CATL a testat cu succes un avion electric de patru tone, bazat pe o baterie cu o densitate energetică de 500 Wh/kg pe celulă – Cronica de Tehnologie
Piața tabletelor a crescut cu 55.2% YoY în Q1, până la 39.9 milioane de unități – Cronica de Tehnologie