Meteorologii anunță cel mai călduros weekend din ultimii 72 de ani, cu temperaturi de până la 29 de grade – Cronica serii
1. Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că din semnalele primite din rândul societăţii, rezultă clar că nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. (News.ro)
2. Rata șomajului înregistrat la nivel național a fost, la finele lunii februarie, de 3,06%, mai mare cu 0,06 puncte procentuale decât cea din aceeași lună a anului 2023. (Profit.ro)
3. Activităţile NATO în Europa de Est şi în regiunea Mării Negre au ca scop pregătirea pentru un posibil conflict cu Moscova, a declarat joi Ministerul rus de Externe, comentând, între altele, la solicitarea agenţiei de stat RIA, extinderea bazei militare aeriene de la Mihail Kogălniceanu. (News.ro)
4. Presa bulgară scrie că Europa de Est vizează postul de comisar european pentru apărare în viitoarea Comisie Europeană care va rezulta după alegerile din iunie. Comisarul pentru apărare ar urma să fie ales din reprezentanții Bulgariei, Poloniei sau României. (Profit.ro)
Din Cronica de Turism: Grecia va introduce un regulament mai strict pentru plaje începând din această primăvară cu scopul de a evita supraaglomerarea acestora. Cea mai importantă noutate este că șezlongurile trebuie să ocupe cel mult 30% din suprafața unei plaje, astfel încât 70% din spațiu să fie liber. De asemenea, zona liberă trebuie să fie de cel puțin 85% în cazul zonelor protejate. (Schengen Visa Info)
5. Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat joi că în momentul acesta sunt anulate definitiv PUZ-urile de la sectoarele 1, 3, 5 şi 6 şi cele de la Sectoarele 2 şi 4, începând de luni, sunt din nou suspendate, arătând că este o afacere de corupţie de câteva miliarde de euro. (News.ro)
6. Meteorologii anunță temperaturi de până la 29 de grade la acest final de săptămână în unele zone ale țării, ceea ce ar echivala cu cel mai călduros weekend de martie din ultimii 72 de ani, din România. (Digi24)
7. Preşedinta în exerciţiu a Republicii Moldova, Maia Sandu, este favorită în perspectiva viitoarelor alegeri prezidenţiale din toamnă, în timp ce principalul său contracandidat, fostul preşedintele pro-rus Igor Dodon, a scăzut în preferinţele alegătorilor sub 14%, conform rezultatelor unui sondaj. (Hotnews)
8. Rusia nu are planuri în privinţa niciunei ţări NATO şi nu va ataca Polonia, statele baltice sau Cehia, dar dacă Occidentul va furniza avioane de luptă F-16 Ucrainei, atunci acestea vor fi doborâte de forţele ruseşti, a declarat Vladimir Putin. (News.ro)
Din Cronica de Tehnologie: Pentru prima oară, Claude 3 a detronat GPT-4 în Chatbot Arena, o ierarhie folosită de specialiști pentru evaluarea modelelor lingvistice. Claude 3 Opus a obținut 1253 de puncte, cu două mai multe decât prima din cele patru versiuni GPT-4 testate, care au, totuși, un an de când au fost lansate. (ArsTechnica)
9. Sam Bankman-Fried, fondatorul platformei de criptomonede FTX, intrată în faliment, a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru rolul său în fraudarea utilizatorilor. (WSJ)
10. 70% dintre români consideră că toate familiile ar trebui protejate de lege, inclusiv familiile formate din persoane de același sex, arată într-un comunicat al Asociația ACCEPT, care citează un sondaj realizat în martie 2024 de Cult Research, pe un eșantion statistic reprezentativ semnificativ pentru populația rezidentă a României de peste 18 ani. (G4Media)