Medic: Aproximativ șase milioane de români trăiesc cu boli psihice – Cronica dimineții

1. Aproximativ șase milioane de români trăiesc cu boli psihice, este de părere medicul psihiatru Gabriel Diaconu. Potrivit acestuia, cei mai mulți suferă de depresie, circa două milioane. Totodată, avem peste un milion de persoane dependente de alcool în România, dar și sute de mii de persoane care trăiesc cu tulburări ale gândiri. Deși recunosc simptomele, majoritatea oamenilor care se confruntă cu astfel de probleme „nu acceptă că ar putea să primească o ștampilă psihiatrică sau un diagnostic de boală mintală”. (Digi24)

2. Premierul Nicolae Ciucă a făcut sâmbătă un bilanţ al activităţilor din această săptămână, arătând că a început demersurile pentru a majora valoarea tichetelor de masă pentru angajaţi la 40 de lei, dorind ca măsura să se aplice începând cu 1 iulie. (News.ro)

3. Fostul ambasador al SUA în România Adrian Zuckerman a declarat că ţara noastră trebuie să aibă curajul de a lupta pentru acceptarea în spaţiul Schengen. Fostul diplomat a susţinut că poziţia autorităţilor de la Viena este nejustificată, iar în spatele refuzului aderării țării noastre s-ar afla influenţele ruseşti. (Hotnews)

4. Kelemen Hunor a fost ales sâmbătă, la Congresul UDMR, pentru al patrulea mandat la conducerea acestei formațiuni politice. (News.ro)

Din Cronica Spațială: Federal Aviation Administration (FAA) a suspendat temporar orice lansare a rachetei Starship, după ce prima lansare din 20 aprilie a provocat numeroase daune. FAA anchetează rapoarte potrivit cărora bucăți de ciment au lovit rezervoare de combustibil situate lângă rampa de lansare, iar o cantitate mare de praf și particule de cenușă s-au împrăștiat în aer și au ajuns inclusiv pe plajele din regiunea Boca Chica, acolo unde trăiesc numeroase specii de păsări. Principala ipoteză este că inginerii SpaceX au subestimat forțele generate de lansarea rachetei. (CNBC)

5. Ministrul ucrainean de finanţe, Sergii Marcenko, le-a transmis sâmbătă omologilor săi din statele Uniunii Europene că Ucraina va avea nevoie anul viitor de cel puţin 18 miliarde de euro ca ajutor macrofinanciar. Suma este egală cu cea oferită Kievului anul acesta de blocul comunitar. (Adevarul)

6. Ucraina a anunțat sâmbătă că a transmis Poloniei o notă în care denunţă restricţii comerciale ”inacceptabile” pe care Varşovia, unul dintre principalii susţinători ai Kievului împotriva invaziei ruse, le impune produselor agricole ucrainene. (News.ro)

7. Profitul Exxon Mobil, pe primul trimestru al acestui an, s-a dublat, în ritm anual, fiind de $11,4 miliarde. Este cel mai mare profit realizat vreodată, pe primul trimestrul al anului, în istoria de 140 de ani a companiei. (Bloomberg)

8. Pilula de avort urmează să devină disponibilă în Japonia, unde femeile nu au acces, în prezent, la avort pe cale medicamentoasă, în urma autorizării acesteia de către Ministerul japonez al Sănătăţii. Avortul este legal în Japonia din 1948 – până într-a 22 săptămână de sarcină – însă necesită consimţământul soţului sau partenerului. (G4Media)

9. Tanzania caută investitori pentru a construi cel mai lung pod din Africa, cu o lungime de 50 de km, ce va lega continentul de insulele Zanzibar. (Link)

Din Cronica Sportivă: Sergio Perez (Red Bull Racing) a câştigat prima cursă sprint a sezonului de Formula 1, în cadrul Marelui Premiu al Azerbaidjanului, la Baku. Pe locul doi s-a clasat Charles Leclerc (Ferrari), iar pe trei a terminat Max Verstappen (Red Bull Racing). Marele Premiu al Azerbaidjanului va avea loc azi, de la ora 14:00. 

10. Un tribunal german a hotărât că un proprietar care face plajă dezbrăcat în curtea clădirii sale nu e un motiv pentru care chiriașii săi să nu-și plătească chiria. Cazul a implicat o clădire dintr-un cartier rezidențial de lux din Frankfurt, care are un etaj de birouri, închiriat de o companie de resurse umane. Compania nu a plătit chiria pentru a protesta la faptul că proprietarul face plajă gol. Ca răspuns, proprietarul i-a dat în judecată. Tribunalul din Frankfurt a respins cererea companiei, constatând că „utilizabilitatea proprietății închiriate nu a fost afectată de proprietar, când acesta a făcut plajă gol în curte”. (AP)

Fotografia dimineții – La Oslo a fost dezvelită statuia în mărime naturală a morsei Freya, eutanasiată de autorități. AP:

Ți-ar mai putea plăcea
România şi alte 12 state din Uniunea Europeană se opun revizuirii tratatelor UE, aşa cum şi-ar dori preşedintele francez Emmanuel Macron – Cronica dimineții
Cronica dimineții – Jean-Claude Juncker vine la București