Meciul România – Norvegia a fost anulat de UEFA, după ce echipa oaspete nu a putut ajunge la București – Cronica sportivă

1. Astăzi, reprezentativa României trebuia să joace împotriva Norvegiei, în grupa 1 a Ligii B din Liga Națiunilor la fotbal. Totuși, în cursul zilei de ieri, meciul a stat mult timp sub semnul întrebării, întrucât formația oaspete nu a primit permisiunea de a decola de la Oslo, după ce fundașul dreapta Omar Elabdellaoui a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus. Seara târziu, UEFA a anunțat că meciul a fost anulat și o decizie privind rezultatul acestuia va fi comunicată zilele următoare. Se va juca astăzi doar un meci în grupa noastră, Austria – Irlanda de Nord. (Gsp.ro)

2.  Celelalte meciuri care se vor disputa astăzi în Liga Națiunilor sunt:

-în Liga A, grupa 1: Italia – Polonia și Olanda – Bosnia

-în Liga A, grupa 2: Belgia – Anglia și Danemarca – Islanda

-în Liga B, grupa 2: Slovacia – Scoția și Cehia – Israel

-în Liga B, grupa 3: Ungaria – Serbia și Turcia – Rusia  

-în Liga B, grupa 4: Țara Galilor – Irlanda și Bulgaria – Finlanda 

-în Liga C, grupa 2: Macedonia de Nord – Estonia și Georgia – Armenia 

-în Liga C, grupa 3: Slovenia – Kosovo și Moldova – Grecia 

-în Liga C, grupa 4: Albania – Kazakhstan și Belarus – Lituania 

3. Rezultatele de ieri din grupele Ligii Națiunilor:

-în Liga A, grupa 3: Portugalia – Franța 0-1 (Kante 53) și Suedia – Croația 2-1 (Kulusevski 36, Danielsson 45+2 / Danielsson 82-autogol)

-în Liga A, grupa 4: Elveția – Spania 1-1 (Freuler 26 / Moreno 89) și Germania – Ucraina 3-1 (Sane 23, Werner 33, 64 / Yaremchuk 12)

-în Liga C, grupa 1: Cipru – Luxemburg 2-1 (Kastanos 34-din penalty, 71 / Kousoulos 5-autogol) și Azerbaidjan – Muntenegru 0-0

-în Liga D, grupa 1: Malta – Andorra 3-1 (Garcia 56-autogol, Degabriele 59, Dimech 90 / Rebes 3) și Letonia – Insulele Feroe 1-1 (Kamess 59 / Vatnhamar 60)

-în Liga D, grupa 2: San Marino – Gibraltar 0-0

4. Într-un meci restanță din Liga 1 la fotbal, jucat aseară, Dinamo București și Astra Giurgiu au terminat la egalitate, scor 1-1, într-un meci mai animat în a doua repriză. Au înscris: Gueye 57 / V. Gheorghe 47. În clasament, după 10 etape, cele două formații se află pe ultimele două locuri ale clasamentului, Dinamo având 6 puncte, iar Astra 5 puncte. (Video)

5. Cele patru meciuri disputate ieri în Liga 2 de fotbal, contând pentru etapa a 12-a, au avut următoarele rezultate și marcatori:

-Viitorul Tg. Jiu – Pandurii Tg. Jiu 4-3 (Paraschiv 8, 32, Bădăuță 12, D. Buia 90+3 / Acosta 43, Vaida 64, Dodoi 71)

-CSM Slatina – Metaloglobus 1-0 (C. Doman 69)

-Comuna Recea – Unirea Slobozia 2-0 (Vasalie 24, Luboyka 75)

-CSM Reșița – U Cluj 2-1 (Adrian Ilie 16, Danci 74 / Al. Pop 85) (Video)

Astăzi se vor juca trei meciuri din aceeași etapă, după următorul program: Csikszereda – Chiajna (ora 11.00), Rapid – Farul (ora 14.30) și U Craiova 1948 – Gloria Buzău (ora 19.00).

6. Fără Cristina Neagu, prezentă pe bancă, dar fără niciun minut pe teren, CSM București a remizat acasă, cu Krim Ljubljana, scor final 22-22. A fost un meci echilibrat, fiecare formație având pe rând conducerea și inițiativa, chiar dacă CSM ar fi putut învinge la ultima fază a meciului, șutul lui Omoregie fiind apărat de portărița oaspeților. Următorul meci al fetelor de la CSM București se va disputa joi, pe 19 noiembrie, împotriva puternicei formații Rostov pe Don, din Rusia, care se află pe locul doi în grupa noastră. (Lead.ro

7. Jannik Sinner a câştigat turneul ATP de la Sofia, după ce l-a învins în finală, pe canadianul Vasek Pospisil, cu 6-4, 3-6, 7-6 (3). Este primul trofeu din carieră pentru tenismenul italian de 19 ani. (News.ro) În turneul feminin al săptămânii, ce se desfășoară la Linz, Austria, finala se va desfășura astăzi între Aryna Sabalenka și Elise Mertens.

8. Surpriză în calificările Marele Premiu al Turciei de Formula 1, disputate pe o ploaie torențială la Istanbul: canadianul Lance Stroll (Racing Point) a obținut primul pole position al carierei, urmat de Max Verstappen (Red Bull), Sergio Perez (Racing Point) și Alexander Albon (Red Bull). Lewis Hamilton va pleca de pe poziția a șasea în cursa care se va desfășura astăzi începând cu ora 12.00. (Eurosport)

9. Kim Ng a fost numită manager general al formației Miami Marlins din Liga profesionistă de baseball din America de Nord (MLB), devenind în același timp și prima femeie din baseball care deține o funcție principală în baseball, dar și prima femeie din cele patru mari sporturi profesioniste americane care ajunge în acest rol. Ea a avut o carieră extraordinară, fiind de mai mult de 30 de ani în diferite roluri în echipele de baseball, inclusiv manager general secund la New York Yankees și Los Angeles Dodgers. (New York Times)

10. Pe scurt din lumea sportului:

-Argentina a învins Noua Zeelandă la rugby pentru prima dată în toată istoria sa, cu 25-15, în runda a treia a Turneului celor Patru Națiuni;

-Gimnastul Marian Drăgulescu a obţinut, sâmbătă, încă un titlu naţional la sărituri, la aproape 40 de ani (News.ro);

-Erik Hamren, selecţionerul Islandei, a demisionat după ratarea calificării la Euro 2020 (Hotnews.ro);

-SCM Râmnicu Vâlcea a mai suferit o înfrângere în grupele Ligii Campionilor, a cincea consecutivă, 28-29 în deplasarea cu Buducnost Podgorica;

-Astăzi va debuta Turneul Campionilor de la Londra, cu următoarele partide: Dominic Thiem – Stefanos Tsitsipas (de la ora 16.00) și Rafael Nadal – Andrey Rublev (de la ora 22.00). 

Transmisiuni din sport, azi la TV:

-ora 12.00 – Marele Premiu al Turciei, Formula 1 – Digi Sport 1, Telekom Sport 2, Look Sport+

-ora 14.30 – Rapid – Farul, Liga 2 – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport+

-ora 16.00 – Turneul Campionilor, tenis masculin – Eurosport 2

-ora 16.30 – Danemarca – România, baschet feminin, calificări Euro 2021 – Digi Sport 3

-ora 19.00 – U Craiova 1948 – Gloria Buzău, Liga 2 – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport+

-ora 22.00 – Turneul Campionilor, tenis masculin – Eurosport 2

Ți-ar mai putea plăcea
Azi se stabilesc primele semifinaliste din UEFA Champions League – Cronica Sportivă
Simona Halep revine săptămâna viitoare în circuitul WTA – Cronica Sportivă