Max Verstappen (Red Bull Racing) a câştigat Marele Premiu al Ungariei – Cronica Sportivă
1. FCSB a terminat la egalitate, pe teren propriu, scor 1-1, contra celor de la FCU Craiova, în etapa a treia din Superliga. Gazdele au deschis scorul pe Arena Naţională, printr-un jucător abia intrat pe teren, Joonas Tamm, care a înscris cu un şut din careu, în minutul 47. Zece minute mai târziu, Dawa l-a călcat pe Andre Duarte în careu, iar arbitrul Adrian Cojocaru a acordat penalti după consultarea VAR. Lovitura de pedeapsă a fost transformată de Compagno. Cele mai importante faze se pot vedea aici.
2. Anglia a învins Germania, scor 2-1, după prelungiri, duminică, în finala Euro 2022 feminin şi a devenit pentru prima oară campioana continentală a fetelor. News.ro
3. Rapid Bucureşti a câştigat, scor 1-0, meciul de la Craiova, cu Universitatea, contând pentru etapa a treia a Superligii. Giuleştenii au şase puncte în primele trei etape din actualul sezon. Unica reușită a fost semnată de Alexandru Ioniță. Cele mai importante faze se pot vedea aici.
4. Manchester United şi-a încheiat duminică seria meciurilor amicale, cu un joc împotriva spaniolilor de la Rayo Vallecano. Scorul a fost 1-1, iar Cristiano Ronaldo a jucat timp de 45 de minute. News.ro
5. Deian Sorescu a deschis scorul pentru echipa Rakow Czestochowa, în victoria cu scorul de 3-2 obţinută împotriva formaţiei Stal Mielec, în etapa a treia din Ekstraklasa.
6. Petrolul Ploiești și Sepsi Sfântu Gheorghe au terminat la egalitate, scor 1-1, în etapa a treia din Superliga. Tamaș a deschis scorul pentru nou-promovată, dar Tudorie a egalat pentru covăsneni pe final de meci. Cele mai importante faze se pot vedea aici.
7. Ana Bogdan a pierdut finala turneului de la Varșovia, în fața lui Caroline Garcia. Românca a ajuns pentru prima dată în ultimul act al unei competiții WTA. Franțuzoaica a început foarte bine, a condus cu 3-0, dar Bogdan a revenit pentru 3-2, însă numărul 45 mondial a închis setul la 6-4. Al doilea set nu a avut istoric, Garcia impunându-se cu 6-1.
8. Sportivii români au câştigat şapte medalii la Campionatele Mondiale de canotaj under 19 şi under 23, anunţă COSR.
9. Max Verstappen (Red Bull Racing) a câştigat Marele Premiu al Ungariei, a 13-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, pe Hungaroring. Olandezul a făcut o cursă de recuperare fantastică, după ce a pornit de pe locul 10. Pe locul doi şi pe poziţia a treia s-au clasat piloţii Mercedes Lewis Hamilton şi George Russell.
10. Chelsea Londra ar fi interesat de un transfer al lui Frenkie de Jong şi s-ar pregăti să facă o ofertă Barcelonei, scrie cotidianul catalan Sport. Olandezul este pe radarul și celor de la Manchester United.
11. Fotbalistul echipei Standard Liege, Denis Drăguş, a înscris un gol în meciul pierdut, în deplasare, scor 1-3, în faţa formaţiei Genk, în etapa a doua a campionatului Belgiei. News.ro
12. Atacantul francez al echipei RB Leipzig, Christopher Nkunku, a fost numit jucătorul sezonului 2021/22 în Bundesliga de către jurnaliştii germani. Nkunku, care şi-a prelungit contractul la Leipzig pentru două sezoane, până în 2026, a totalizat 134 de puncte, cu şase mai multe decât multiplul laureat Robert Lewandowski, care a părăsit Bayern după opt sezoane la Munchen pentru FC Barcelona.
13. Jucătoarea cehă Marie Bouzkova, locul 66 WTA şi favorită 8, a câştigat, duminică, turneul de categorie WTA 250 de la Praga. News.ro
14. Real Madrid a învins pe Juventus Torino, scor 2-0, într-un meci amical disputat la Los Angeles. Golurile au fost marcate de Karim Benzema şi Marco Asensio.
15. Arbitrul Radu Petrescu va conduce meciul FC Hermannstadt – FC Botoşani, care va avea loc, luni, de la ora 20.30, în etapa a treia din Superligă. News.ro
16. FC Porto, campioana Portugaliei, a câştigat Supercupa Portugaliei, după ce a trecut de Tondela, scor 3-0. Golurile au fost marcate de Taremi (30, 82) şi Evanilson (33).
17. Naţionala de polo a României a învins, cu 20-9, reprezentativa Slovaciei, în meci amical, la Târgu Mureş, unde cele două reprezentative s-au pregătit în comun, înaintea Campionatului European din Croaţia.
18. Programul transmisiunilor zilei de luni:
- 13:00 – WTA Iași – Turul I – Digi Sport 2
- 20:00 – WTA San Jose – Turul I – Digi Sport 2
- 20:30 – Superliga – Hermannstadt – FC Botoșani – Digi Sport 1, Prima Sport 1, Orange Sprot 1