Marea Britanie a ieşit oficial din Uniunea Europeană – Cronica dimineții

1. Marea Britanie a ieşit oficial din Uniunea Europeană, la 1.317 zile de la decizia britanicilor de a părăsi Uniunea. (News.ro)

2. Luna ianuarie din acest an a fost a treia în topul celor mai secetoase înregistrate în ultimul secol, în România. (Link)

3. Bursa americană a scăzut ieri puternic, pe fondul temerilor legate de impactul coronavirusului asupra creșterii economice. Toți cei trei indici, Dow Jones Industrial, S&P 500 și Nasdaq Composite, au înregistrat luna trecută cea mai slabă performanță a unei luni ianuarie din ultimii 4 ani. (WSJ)

4. Senatorii republicani au respins la vot audierea martorilor în procesul destituirii președintelui Trump. Fără aceste audieri, cerute insistent de democrați, șansele unui vot pozitiv pentru suspendare se reduc la minim. (NYTimes)

Una din Cronica de Tehnologie: Huawei a vândut mai multe smartphone-uri decât Apple în 2019. Producătorul chinez a livrat aproximativ 240 milioane de smartphone-uri, în vreme ce Apple s-a oprit la 198 milioane, conform Canalys. Samsung a rămas lider, cu aproape 300 milioane de telefoane livrate anul trecut. (Profit.ro)

5. PIB-urile Franței și Italiei, a doua, respectiv a treia mare economie din zona euro, au înregistrat scăderi, în mod neașteptat, în ultimul trimestru al anului trecut. (Reuters)

6. Toate cele trei mari companii aeriene americane, United Airlines, Delta Air și American Airlines, și-au suspendat zborurile către China. (Reuters)

7. Satya Nadella, numit CEO la Microsoft în februarie 2014, a crescut de 5 ori valoarea companiei în ultimii 6 ani. (Link)

8. CEO-ul companiei americane WeatherTech a cheltuit $6 milioane pentru o reclamă ce va fi difuzată la Super Bowl. Clipul promovează salvarea câinelui său de cancer și îndeamnă la donații pentru spitalul veterinar unde acesta a fost tratat. (NBCNews)

9. Autoritățile medicale din SUA au aprobat primul medicament, pentru copii și adolescenți, care trateaza alergia la alune. (Bloomberg)

Una din Cronica de Divertisment: Netflix a publicat primul trailer pentru al doilea sezon al serialului “Narcos: Mexico”, care va avea premiera pe platformă în 13 februarie. Noul sezon îl are în continuare în centrul atenției pe Miguel Ángel Félix Gallardo, liderul cartelului de droguri Guadalajara, care este interpretat de actorul Diego Luna. (Trailer)

10. Jack Ma, fondatorul AliBaba, a donat $14,5 milioane pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva coronavirusului. Ma are o avere de aproape $42 de miliarde. Donația sa este echivalentă cu una de $33 făcută de o familie cu venituri medii din SUA. (Gizmodo)

În loc de fotografia dimineții am ales un sumar cu 6 întrebări și răspunsuri despre coronovirus realizat de New York Times. Întreg materialul îl găsiți aici:

 

Ți-ar mai putea plăcea
Klaus Johannis nu și-a luat, în cei 10 de ani de când se afla în funcție, nicio zi de concediu – Cronica dimineții
Bucureștiul a generat în 2021 aproape un sfert din Produsul Intern Brut al României – Cronica dimineții