Manchester City și Inter Milano s-au calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor – Cronica Sportivă

1. Manchester City a învins la scor, pe teren propriu, cu 7-0 (1-1 în tur), echipa RB Leipzig şi s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Atacantul norvegian Erling Haaland a intrat în istoria competiției, devenind al treilea jucător care marchează de cinci ori într-un meci, după Lionel Messi şi Luiz Adriano.

2. Internazionale Milano s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după remiza, scor 0-0, cu FC Poto. În tur italienii s-au impus cu 1-0.

3. Real Madrid – Liverpool (5-2 în tur) și Napoli – Frankfurt (2-0 în tur) sunt partidele de miercuri, din optimile de finală ale Ligii Campionilor. Ambele confruntări încep de la ora 22:00.

4. ”U” Banca Transilvania Cluj a fost învinsă în deplasare, de gruparea iberică Joventut Badalona, scor 104-81 (51-40), în etapa a XVI-a din 7 Days Eurocup. Ardelenii au ratat orice şansă de a continua cursa spre optimile de finală ale competiţiei. 

5. Alexandru Pădure a fost ales în unanimitate în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Haltere.

6. Regele Mohammed al VI-lea a anunţat că Maroc se va alătura candidaturii comune a Spaniei şi Portugaliei de a organiza Cupa Mondială din 2030. News.ro

7. Mihai Denis a câştigat medalia de aur la Campionatul European de Lupte U23, ce are loc la București. El a câştigat finala mare a categoriei 55 kg, după ce l-a învins pe Karapet Manvelyan, din Armenia, cu scorul de 7-3.

8. FIFA a confirmat că următoarea Cupă Mondială din Statele Unite, Canada şi Mexic, în 2026, va avea avea 48 de echipe. Acestea vor fi împărţite în 12 grupe de câte patru. News.ro

9. CSM Bucureşti a învins pe teren propriu, formaţia SCM Râmnicu Vâlcea, scor 32-24 (13-10), în ultimul meci din etapa a XVIII-a a Ligii Naţionale.

10. Rezultatele înregistrate în prima etapă, din play-off-ul Ligii Naționale de volei masculin: Dinamo Bucureşti – Ştiinţa Explorări Baia Mare 3-0, Arcada Galaţi – SCM Zalău 3-2, Steaua Bucureşti – CSM Constanţa 3-1 şi SCMU Craiova – Rapid Bucureşti 3-2.

11. Camera Deputaţilor a adoptat decizional, proiectul de lege prin care oina este declarată sportul naţional al României, iar 9 mai va fi instituită drept Ziua Naţională a Oinei. Legea merge la promulgare.

12. Mijlocaşul echipei OGC Nice, Aaron Ramsey a fost numit căpitan al naţionalei Ţării Galilor, în locul lui Gareth Bale, care s-a retras din activitate după Cupa Mondială din 2022. News.ro

13. Naţionala U18, pregătită de Daniel Mogoşanu, va efectua un stagiu de pregătire în Rifreddo, unde va juca două partide de verificare cu reprezentativa similară a Italiei.

14. Pivotul spaniol Alba Chiara Spugnini Santome va evolua din vară la Minaur Baia Mare. Ea are 17 selecții în naționala țării sale.

15. Istvan Kovacs va arbitra meciul dintre Real Sociedad (Spania) şi AS Roma (Italia), de joi, din manşa secundă a optimilor Ligii Europa.

16. Supercupa Italiei va fi decernată în 2024 după un mini-turneu care reuneşte patru echipe, la fel ca în formatul folosit din 2020 în Spania. News.ro

17. Spaniolul Carlos Alcaraz, în vârstă de 19 ani, s-a calificat în ”optimi” la Indian Wells, după ce s-a impus în faţa olandezului Tallon Griekspoor, scor 7-6 [4], 6-3, el reuşind să obţină a 100-a victorie în circuitul ATP.

18. Kirill Şevcenko, jucător de naţionalitate ucraineană, recent transferat şi aflat la prima competiţie internaţională la care a reprezentat România, a obţinut argintul la Campionatul European Individual de Şah. News.ro

19. Atletico Madrid a învins în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa Girona, în etapa a XXV-a a campionatului Spaniei. Unicul gol a fost marcat de Morata, în minutul 90+2.

20. Poloneza Iga Swiatek, numărul 1 mondial, a învins-o pe canadianca Bianca Andreescu, cu scorul de 6-3, 7-6 (1), în turul trei la Indian Wells, urmând să joace în ”optimi” cu Emma Răducanu.

21. Programul transmisiunilor de miercuri:

  • 19:00 – Baschet Euro Cup – Bursaspor – Venezia – Prima Sport 3
  • 21:00 – Tenis WTA – Indian Wells – Digi Sport 2 și 4
  • 21:30 – Premier League – Southampton – Brentford – Digi Sport 4, Prima Sport 4, Orange Sport 4
  • 21:30 – Premier League – Brighton – Crystal Palace – Digi Sport 3, Prima Sport 3, Orange Sport 3
  • 22:00 – UCL – Real Madrid – Liverpool – Digi Sport 1, Prima Sport 1, Orange Sport 1
  • 22:00 – UCL – Napoli – Frankfurt – Digi Sport 2, Prima Sport 2, Orange Sport 2
Ți-ar mai putea plăcea
Sebastien Loeb va pilota pentru Dacia în Raliul Dakar – Cronica Sportivă
România a încheiat Jocurile Olimpice de la Tokyo cu patru medalii – Cronica sportivă