Majoritatea locuitorilor din fosta Germanie comunistă se simt “cetățeni de nivel inferior” – Cronica dimineții

1. Prețul acțiunilor Apple și Microsoft a atins un maxim istoric pe fondul creșterii bursei americane. (WSJ)

2. Premierul desemnat, Ludovic Orban, a anunţat că a semnat acorduri şi înţelegeri cu grupul minorităţilor naţionale, cu PMP, USR, UDMR şi ALDE, având sprijinul pentru învestirea Guvernului. (News.ro)

3. Premierul demis Viorica Dăncilă a anunțat că Guvernul va adopta lunea viitoare proiectul privind majorarea salariului minim brut pe țară. Executivul va aproba, de asemenea, și a doua tranșă de fonduri necesare pentru plata facturilor din programele PNDL 1 și PNDL2. (Hotnews)

4. Premierul britanic Boris Johnson a eşuat pentru a treia oară să convoace alegeri anticipate, nereușind să obţină sprijinul a două treimi dintre parlamentari, după ce laburiştii s-au abţinut de la vot. (News.ro)

5. Camera Reprezentanților va vota joi, la inițiativa democraților, ca audierile pentru demiterea președintelui Trump să devină publice, o nouă fază în procedura declanșata luna trecută. Până acum comisiile, dominate de democrați, au avut audieri cu uși închise. (NYTimes)

Promo: Omer Tetik, Director General Banca Transilvania, Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română, Francois Bloch, CEO BRD – Groupe Société Générale, precum și economistul Lucian Croitoru, Consilierul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, care va și modera discuțiile, vor dezbate cu celebrul economist Nouriel Roubini starea reală a economiei și perspectivele izbucnirii unei noi crize. Detalii aici.

6. Generalul Mazloum Abdi, liderul forțelor kurde din Siria, aliați ai SUA, a declarat că serviciile secrete kurde au avut un informator care a furnizat dovezi despre locația unde se află Abu Bakr al-Baghdadi. Informatorul ar fi adus lenjeria intimă a liderului ISIS și o mostră de sânge pentru verificarea ADN-ului. (NBCNews)

7. Două partide extremiste, unul de extremă stânga, iar celălalt de extremă dreaptă, au câștigat 55% din voturile la alegerile de duminică dintr-un land aflat în estul Germaniei. O posibilă explicație poate fi găsită în rezultatele unui sondaj recent ce arată că majoritatea locuitorilor din fosta Germanie comunistă se simt “cetățeni de nivel inferior”. (Reuters)

8. Acțiunile Alphabet/Google au scăzut după ce compania și-a anunțat rezultatele pe trimestrul 3: venituri de $40,5 miliarde, în creștere cu 20% față de perioada similară a anului trecut, și profit de $7,1 miliarde, cu 23% mai mic decât în Q3 2018. Compania a adăugat, în acest trimestru, 6450 de noi angajați full-time, numărul total ajungând la 114.096. (WSJ)

9. Steve Wozniak, co-fondatorul Apple, nu mai crede în apariția mașinilor complet autonome din cauza faptului că traficul auto este imprevizibil. (Link)

10. Cercetătorii au stabilit că o zonă din nordul Botswanei, Africa, este locul de origine de unde au plecat în lume strămoșii noștri. Aceștia au trăit în această regiune timp de 70.000 de ani, până când schimbarea climei i-a forțat să plece. (BBC)

Fotografia dimineții – Președintele Trump a publicat fotografia câinelui care l-ar fi urmărit pe liderul ISIS în tunelul săpat sub pământ:

Ți-ar mai putea plăcea
Pakistanul a condamnat, cu fermitate, un raid aerian iranian în interiorul graniţelor sale – Cronica dimineții
Cronica dimineții – Bursa americană înregistrează noi recorduri