Mai mulți români au ales să se întoarcă definitiv în țară decât cei care au plecat de tot, între 2017 și 2022 – Cronica dimineții
1. Mai mulți români au ales să se întoarcă definitiv în țară decât cei care au plecat de tot, între 2017 și 2022. Datele arată că în perioada menționată s-au întors definitiv 317.214 de români. Prin comparație, 180.970 au ales să plece permanent. (Profit.ro)
2. Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, într-un interviu, că România se află în prezent sub procentul de 3% de respingere a cererilor cetățenilor români pentru vize în SUA, criteriu necesar ca țara noastră să fie admisă în programul Visa Waiver. Rata de respingere este pe un trend descedent în continuare, susține Ciolacu, care a adăugat că anunțul oficial al admiterii României în programul Visa Waiver va fi făcut în jurul datei de 15 octombrie. (Profit.ro)
3. Mai mult de un sfert din legumele consumate în România şi 40% din fructe vin acum din import. Cantitatea de legume şi fructe adusă din străinătate s-a dublat în ultimul deceniu, iar pentru fiecare categorie merge spre 1 milion de tone anual, în timp ce producţia de legume a scăzut în această perioadă şi cea de fructe a stagnat, arată o analiză pe baza datele de la Institutul Naţional de Statistică. (Link)
4. Directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a anunțat că, de duminică, temperaturile vor scădea de la 34 de grade la 15 grade în regiunile intracarpatice. Totodată, ea a arătat că cele mai mari cantităţi de precipitaţii, de peste 60 de litri pe metru pătrat, sunt aşteptate în Oltenia, Muntenia, Carpaţii Meridionali şi de Curbură. (News.ro)
Din Cronica Sportivă: FCSB a s-a impus clar pe teren propriu, scor 4-1, cu formaţia letonă RFS Riga, în prima etapă a tabloului principal din Liga Europa.
5. Deși premierul Marcel Ciolacu a declarat pe 12 septembrie că în luna octombrie va depune la Comisia Europeană planul cu măsurile economice menite să reducă deficitul bugetar major, surse oficiale au declarat că Executivul a cerut Comisiei să mai aștepte până în ianuarie 2025. Ministrul Finanțelor Publice, Marcel Boloș, a declarat, pe 24 septembrie că planul fiscal structural menit să reducă deficitul bugetar în următorii şapte ani trebuie transmis Comisiei Europene până pe 15 octombrie 2024. (EuropaLibera)
6. China a încercat să ascundă naufragiul celui mai recent submarin al său cu propulsie nucleară, conform unui responsabil american din domeniul apărării. WSJ, care scrie că naufragiul avut loc într-un şantier naval, în primăvară, prezintă imagini din satelit cu macarale de mari dimensiuni aduse pentru a recupera submarinul. (WSJ)
7. Vicepreședinta SUA Kamala Harris a declarat, într-o conferință de presă la Casa Albă cu Volodimir Zekenski, că va lucra ca să se asigure că „Ucraina va câștiga acest război”, iar Putin trebuie oprit, pentru a nu se “uita la Polonia, țările baltice sau alți aliați NATO”. Ea a reiterat că Statele Unite vor continua să ofere sprijin și asistență de securitate Ucrainei. (Digi24)
8. Donald Trump, candidatul republican la casa Albă a anunțat că urmează să se întâlnească cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski vineri dimineaţă. (News.ro)
9. Ministerul israelian al Apărării a anunţat joi că a obţinut un nou pachet de ajutor militar american, în valoare de $8,7 miliarde, “pentru a sprijini efortului militar în curs al Israelului”, în plină escaladare cu gruparea libaneză Hezbollah şi în războiul din Gaza. (G4Media)
10. Primarul democrat al New York-ului, Eric Adams, a fost inculpat pentru cinci capete de acuzare de procurorii federali din Manhattan. Printre acuzaţii se numără solicitarea unei finanţări ilegale a campaniei electorale şi corupţie, Adams fiind acuzat că a luat mită de la un oficial turc. Eric Adams a declarat că este nevinovat și nu va demisiona din funcție. (News.ro)
Fotografia dimineții – O veveriță zburătoare din Hokkaido, Japonia, surprinsă într-o poziție care sugerează fumarea unui trabuc. Takashi Kubo: