Magistrala de metrou M5 din Drumului Taberei ar putea fi inaugurată weekendul următor – Cronica serii
1. Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a prezentat un document discutat într-o şedinţă de Guvern din toamna anului 2019, în care ministrul Finanţelor de la momentul respectiv Eugen Teodorovici prezenta riscurile majorării pensiilor cu 40 la sută. Teodorovici a cerut „să se evite angajarea de cheltuieli suplimentare” dar şi „reanalizarea calendarului” de implementare a Legii pensiilor. (News.ro)
2. Magistrala de metrou M5 din Drumului Taberei, de la Râul Doamnei la Eroilor 2, ar putea fi inaugurată weekendul următor, miercuri urmând a avea loc recepția la terminarea lucrărilor, potrivit unor surse apropiate proiectului. Lucrările la Magistrala 5 din Drumul Taberei au început în 2011. (Hotnews)
3. Biroul Electoral Central (BEC) a decis, printr-o hotărâre, ca românii care nu şi-au făcut viză de flotant până cel târziu la data de 4 septembrie să nu poată vota decât în localitatea de domiciliu la alegerile locale din 27 septembrie. (News.ro)
4. Peste o treime dintre gospodăriile din România (34,1%) suportă cu dificultate sau cu mare dificultate cheltuielile curente ale vieţii. Dacă se iau în considerare şi cele care declară o oarecare dificultate în acoperirea cheltuielilor de zi cu zi, se ajunge la 77,2% din totalul gospodăriilor. Datele apar intr-o cercetare a Institutului Naţional de Statistică. (G4Media)
5. Câştigul salarial mediu nominal net s-a ridicat în luna iulie la 3.372 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 74 lei (+2,2%), potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică. (News.ro)
Una din Cronica Sportiva: Astăzi, de la ora 19.00, se va disputa un nou meci al echipei de tineret a României din grupa 8 de calificare la Euro 2021, împotriva Maltei, în deplasare. Meciul va fi în direct pe PRO TV. În clasamentul grupei, echipa condusă de Adrian Mutu se află pe locul al doilea, la trei puncte de liderul grupei, Danemarca (care va juca la aceeași oră în Irlanda de Nord).
6. Senatorii au decis să extindă și pentru starea de alertă sprijinul de 2.500 lei (echivalentul a 500 euro), în vederea achiziției de echipamente și servicii IT, acordat angajaților care au lucrat în regim de telemuncă în perioada stării de urgență. Măsura a fost susținută de toate partidele, fiind adoptată în Senat cu unanimitatea voturilor exprimate. (Profit.ro)
7. Accesul pasagerilor la aeroportul Henri Coandă se va face de miercuri direct la aerogara Plecări, eliminându-se obligativitatea trecerii prin corturile din faţa terminalului, a anunţat Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, care administrează cel mai mare aeroport al ţării. (News.ro)
8. Impactul pandemiei de coronavirus (COVID-19) asupra industriei italiene a turismului ar putea ajunge în acest an la 100 de miliarde de euro, cu mult peste estimările precedente, arată studiile grupurilor de turism Confiturismo și Assoturismo. (Profit.ro)
9. Radio Europa Liberă s-a relansat azi în Ungaria după 27 de ani. Canalul de radiodifuziune finanțat de guvernul Statelor Unite a anunțat că „declinul puternic al libertății media” din țară condusă de premierul Viktor Orban este motivul pentru reluarea transmisiunilor în limba maghiară. (Hotnews)
10. România a avut anul trecut cele mai mici prețuri din Uniunea Europeană la băuturile alcoolice. (Profit.ro)
Fotografia serii – Plantele au invadat blocurile nelocuite din Chengdu, China. Rex/Shutterstock: