Luna trecută a fost cea mai caldă luna februarie măsurată până acum, la nivel global – Cronica dimineții

1. Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat, miercuri seară, ”o victorie pentru România”, manifestul electoral al Partidului Popular European, care cere aderarea cât mai curând posibil a României la Spaţiul Schengen, fiind adoptat în unanimitate. Austria nu a mai votat împotrivă. (News.ro)

2. Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat în valoare de 3 miliarde euro, echivalentul a 15,22 miliarde lei , notificată de România, menită să sprijine instalaţiile eoliene onshore şi solare fotovoltaice în vederea promovării tranziţiei către o economie „zero net”. (News.ro)

3. Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat, miercuri seară, că ”Ucraina este scutul nostru, rezistă și va rezista” subliniind că ”Moldova are prieteni puternici și a ales să fie parte a lumii libere”. Maia Sandu a amintit și de președintele Klaus Iohannis despre care a spus că și-a transmis sprijinul pentru Chișinău în mai multe rânduri. (G4Media)

4. Un oficial european din serviciile de informații estimează că aproape o treime din operațiunile de spionaj ale Rusiei, din Europa, se desfășoară din „hub-urile sigure” de la Viena și Geneva. (FT)

5. Exporturile Chinei au crescut mult mai repede decât se așteptau analiștii în primele două luni ale anului 2024. Exporturile au crescut cu 7,1% în perioada ianuarie-februarie, în ritm anual, cu mult peste prognoza de 1,9% a analiștilor. (Bloomberg)

Din Cronica Sportivă: Echipa de baschet masculin London Lions a învins pe teren propriu, formaţia Turk Telekom, cu 100-77 (60-44), în optimile BKT EuroCup şi s-a calificat în sferturi, fază în care se va duela, în 13 martie, cu campioana României, ”U” Banca Transilvania Cluj

6. Luna trecută a fost cea mai caldă luna februarie măsurată până acum, la nivel global, și a noua lună la rând cu temperaturi record. Temperaturile globale ale suprafeței mărilor și oceanelor sunt, de asemenea, la cele mai ridicate niveluri măsurate, arătă datele Serviciului Copernicus pentru Schimbări Climatice. Datele arată că februarie a fost cu 1,77 grade Celsius mai cald decât media preindustrială a lunii, din 1850 până în 1900, și cu 0,81 grade Celsius peste nivelurile din 1991-2020.  (TheGuardian)

7. Mai mulți aleși americani din Camera Reprezentanților, atât republicani, cât și democrați, și-au anunțat intenția de a adopta o lege care să interzică TikTok să funcționeze în Statele Unite dacă rețeaua de socializare nu-și taie legăturile cu compania mamă, ByteDance, și, în general, cu China. (Hotnews)

8. Niveluri ridicate de benzen, o substanţă chimică cancerigenă, au fost detectate în unele tratamente pentru acnee ale unor mărci precum Clinique de la Estee Lauder, Up & Up de la Target şi Clearasil, deţinut de Reckitt Benckiser, a anunţat laboratorul american independent Valisure. (Digi24)

9. 750 de soldați din Garda Națională vor începe să patruleze în metrourile din New York și să ajute la efectuarea verificărilor bagajelor, a anunţat guvernatorul Kathy Hochul. Mișcarea, care urmează unui șir de infracțiuni violente, face parte dintr-un plan în cinci puncte menit să reducă incidentele din metrourile din New York City. (Axios)

10. Partidul AUR a sesizat Consiliul Concurenței privind presupuse practicile neloiale ale PNL și PSD în privința alegerilor, potrivit unui comunicat al formațiunii. AUR susține că Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă vor să pun ”monopol pe țară” prin participarea pe liste comune la alegeri. Potrivit legislației, Consiliul Concurenței nu are nici o atribuție legată de partidele politice, instituția având ca obiect doar investigarea firmelor. (G4Media)

Fotografia dimineții – Liderul AUR George Simion a purtat o șapcă pe care scria “Trump” la protestul de la ROMEXPO, unde se desfășoară congresul PPE. Inquam Photos / Octav Ganea:

Ți-ar mai putea plăcea
Pașaportul românesc rămâne unul dintre cele mai puternice din lume – Cronica dimineții
România a înregistrat un nou record de persoane vaccinate pentru un interval de 24 de ore: aproape 120.000 – Cronica dimineții