Ludovic Orban: Mă voi implica cu toată forţa dacă se va vota un referendumul pentru suspendarea președintelui Iohannis – Cronica dimineții

1. Cei șapte ani din 2015 până în 2021 vor fi probabil cei mai calzi din istoria măsurată, a declarat duminică Organizația Meteorologică Mondială, descriind un climat global care intră pe „teritoriu neexplorat”. (Hotnews)

2. România a depășit duminică pragul de 7 milioane de persoane vaccinate cu cel puțin o doză, a anunțat RO Vaccinare pe pagina de Facebook. (Digi24)

3. PSD nu poate vota un guvern minoritar PNL-UDMR cu un program de guvernare care taie în continuare, fără milă, din veniturile românilor, a declarat într-o postare liderul partidului, Marcel Ciolacu. Acesta a anunțat că luni va propune conducerii social-democrate să decidă votul pentru noul cabinet gândindu-se doar la faptul că viaţa românilor ar deveni şi mai grea, dacă măsurile din Programul de guverare al Guvernului Ciucă vor fi aplicate. De asemenea, el reproşează că cele 10 propuneri transmise de PSD premierului desemnat nu se regăsesc în Programul de guvermare. (News.ro)

4. Fostul lider liberal Ludovic Orban afirmă că una dintre ieşirile din criza politică actuală o reprezintă dizolvarea Parlamentului, care duce către alegeri anticipate, iar a doua soluţie o reprezintă suspendarea preşedintelui, dacă nu va proceda în acest fel. Orban susţine că, în acest ultim scenariu, se va „implica cu toată forţa” în referendumul care ar urma suspendării preşedintelui Klaus Iohannis. (News.ro)

5. Ponderea românilor cu domiciliul în țară dar cu reședința obișnuită în străinătate a crescut de la circa 5% din anul 2002 până la 13% în prezent. Datele publicate de INS indică o populație după domiciliu de 22.047 mii persoane (1 iulie 2021) și una după rezidență de 19.186 mii persoane (1 ianuarie 2021). Adică, aproape un român din opt cu domiciliul în România locuiește, de fapt, în străinătate, ceea ce face diferența între populația legală și cea de facto să fie de aproape trei milioane de persoane. (Cursdeguvernare)

Din Cronica de Carte: Publishers Weekly a anunțat lista celor mai bune cărți pentru copii din anul 2021, structurată pe trei categorii principale, respectiv cărți cu ilustrații, cărți pentru copiii între 8 și 12 ani, respectiv young adult. Printre volumele nominalizate la ultima categorie, se află „The Mary Shelley Club”, de Goldy Moldavsky, „Somewhere Between Bitter and Sweet”, de Laekan Zea Kemp și „Let’s Talk About It: The Teen’s Guide to Sex, Relationships, and Being a Human”, de Erika Moen și Matthew Nolan. (Publishers Weekly)

6. Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că îşi doreşte să candideze pentru un nou mandat, însă recunoaşte că nu a făcut sondaje şi nici nu vrea să intre în politică, pentru că are suficiente atribuţii în administraţie. (News.ro)

7. Duminică a început la Glasgow conferința ONU privind schimbările climatice, COP26. Timp de două săptămâni, între 31 octombrie și 12 noiembrie, peste 120 de lideri de stat și delegații din aproximativ 200 de țări, experți climatici și activiști de mediu vor participa la discuțiile legate de viitorul planetei și modul în care pot fi combătute problemele de mediu pentru a limita creșterea temperaturii medii globale la sub 1,5 grade Celsius față de perioada preindustrială. (Digi24)

8. Coaliţia aflată la putere în Japonia urmează să-şi păstreze majoritatea parlamentară, dar să sufere o pierdere notabilă de mandate în alegerile legislative de duminică, potrivit unor estimări ale presei nipone. Coaliţia formată de către Partidul Liberal-Democrat (PLD, dreapta naţionalistă) şi Partidul Komeito (centru-dreapta), care dispunea de 305 dintre cele 465 de mandate în Camera inferioară a Parlamentului la sfârşitul legislaturii, ar urma să obţină între 239 şi 288 de mandate, potrivit postului public japonez de televiziune NHK. (News.ro)

9. După ce anul trecut nu a găsit un cuvând care să definească 2020, compania care produce Oxford English Dictionary a anunțat că “vax” este cuvântul acestui an. Folosirea acestuia a crescut, în septembrie, de 72 de ori comparativ cu nivelul înregistrat anul trecut. (TheGuardian)

10. Peste 2000 de pompieri din New York City și-au luat liber săptămâna trecută, anunțând că sunt bolnavi. Oficialii primăriei susțin că ar fi o formă de protest împotriva vaccinării. De azi, orice angajat public va trebui să fie vaccinat, cei nevaccinați urmând a intra în concediu neplătit. Reprezentantul sindicatului a susținut însă că pompierii chiar au avut probleme de sănătate, fiind afectați de efectele secundare după ce s-au vaccinat. (NYTimes)

Fotografia dimineții – Liderii grupului G20, reuniți la Roma, au aruncat câte o monedă în Fontana di Trevi, pentru “noroc”. Gregorio Borgia/AP:

Ți-ar mai putea plăcea
Azi au loc discuții între guvern și sindicatele din învățământ în încercarea de a opri greva generală – Cronica dimineții
Guvernul Orban merge azi în Parlament pentru votul de învestitură – Cronica dimineții