Laureaţii Galei Premiilor revistei Observator cultural – Cronica de Carte

1. Ana Blandiana, Andrei Gorzo, Mihai Iovănel, Cristian Fulaș și Sabina Yamamoto se numără printre laureaţii celei de-a XVIII-a ediţii a Galei Premiilor revistei Observator cultural. Marele premiu, Opera Omnia, i-a fost acordat scriitorului Matei Vișniec, în vreme ce George State, cu „Sarx” (Editura Nemira), a câștigat Premiul pentru Poezie:a categoria Proză, câștigătorul a fost de Adrian G. Romila, pentru „Acasă, departe” (Editura Polirom). (Observator cultural)

2. Au fost anunțați câștigătorii British Book Awards 2024, printre care s-au numărat: Rebecca F Kuang cu „Yellowface” – cea mai bună carte de ficțiune a anului; G T Karber cu „Murdle” – cartea anului; Katherine Rundell (autoarea „Impossible Creatures”) – autoarea anului; volumul „Politics on the Edge: A Memoir from Within”, de Rory Stewart, a fost desemnată cartea de non-ficțiune a anului. (BookSeller)

3. „Libertate. Amintiri 1954-2021”, reflecţiile asupra parcursului personal şi public al Angelei Merkel, fost cancelar federal al Republicii Federale Germania, urmează să apară în peste 30 de ţări. Cartea va fi publicată în România la Editura Litera în 26 noiembrie, simultan cu ediţiile internaţionale, traducerea din limba germană fiind semnată de Cora Radulian. (News.ro)

4. Scriitoarea canadiană Alice Munro a încetat din viaţă la vârsta de 92 de ani. Alice Munro a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură în 2013, fiind descrisă drept „un maestru al artei nuvelei contemporane”. Cărțile sale au fost traduse în limba română la Editura Litera. (Hotnews)

Bonus: Cărțile esențiale ale lui Alice Munro. (New York Times)

5. Știri pozitive din lumea literară:

-Voxa, aplicația de streaming pentru audiobook-uri și e-book-uri, începe expansiunea internațională și își extinde operațiunile în Italia. Din 15 mai, serviciul va fi disponibil pentru ascultătorii italieni, cu o librărie formată din peste 100.000 de titluri în limba italiană și engleză (Smark.ro);

-Pentru a contracara cenzura cărților din statul american Florida, scriitoarea Lauren Groff a deschis o librărie – „The Lynx” (New York Times);

-Organizația Books for Africa a trimis în toate țările de pe continentul african un total de 60 de milioane de cărți tipărite și aproape șapte milioane de cărți digitale – împreună cu dispozitive pentru a le accesa – de la înființarea sa în 1988 (Publishers Weekly);

-Scriitoarea Alice Oseman (autoarea seriei „Heartstopper”) a organizat o licitație de caritate, în urma căreia a strâns aproape 18.000 de lire sterline pentru familiile din Gaza (BookSeller).

6. Conform unui studiu recent, persoanele care citesc des cărți de ficțiune tind să aibă abilități cognitive mai bune, în special în ceea ce privește abilitățile verbale, empatia și capacitatea de a înțelege perspectivele celorlalți. Studiul a evidențiat, de asemenea, că impactul cititului de ficțiune a fost mai substanțial decât cititul de non-ficțiune, precum și în comparație cu a nu face nimic sau a viziona filme de ficțiune. (PsyPost)

7. Editorii L.A. Times recomandă 20 cărți de citit în această vară, printre care se află volume precum „Swift River”, de Essie Chambers, „Sons of El Rey”, de Alex Espinoza, „The God of the Woods”, de Liz Moore și „Queen B: The Story of Anne Boleyn, Witch Queen”, de Juno Dawson. (Los Angeles Times). O altă listă de 25 de cărți de citit în această vară, pe The Atlantic.

8. Cele mai vândute cărți din SUA, conform New York Times: la categoria Fiction, pe locul întâi se află o noutate, volumul „The 24th Hour”, de James Patterson și Maxine Paetro (al 24-lea volum din seria Women’s Murder Club); la categoria NonFiction, pe locul întâi se află pentru a doua săptămână consecutivă volumul „The Demon of Unrest”, de Erik Larson, o relatare a perioadei dintre alegerea lui Abraham Lincoln ca președinte al SUA și începutul Războiului civil american. Două alte noutăți interesante în top, la categoria non-ficțiune, două biografii: „You Never Know”, de Tom Selleck și Ellis Henican, respectiv „Bits and Pieces”, de Whoopi Goldberg. (New York Times)

9. Recomandări cărți în limba română, apariții noi sau reeditări:

-Viața mea în 1984, de Gelu Diaconu, Editura Litera

-O moarte cum tu nu ai putea avea, de Ciprian Măceșaru, Editura Litera

-Bestia de zahăr, de Olga Ștefan, Editura OMG

-Aici locuiește frica, de Dan-Liviu Boeriu, Editura Humanitas

-Bariera Vergului… și dincolo de barieră, de Gheorghe Parusi, Editura Vremea

-O nouă victimă a modei, de Ovidiu Buta, Editura Paralela 45

-Un tren spre Moscova, de Elena Gorokhova, Editura Corint

-Cum simte domnișoara Smilla zăpada, de Peter Hoeg, Editura Univers

-Misbelief. Ce îi face pe oamenii raționali să creadă lucruri iraționale, de Dan Ariely, Editura Publica

10. Pe scurt, din lumea literară:

-Premiul Goncourt pentru primul roman i-a revenit scriitoarei Eve Guerra, pentru cartea sa „Rapatriement”, apărută la Editura Grasset în luna ianuarie a anului trecut (ActuaLitte);

-Scriitorul haitian Louis-Philippe Dalembert a primit Premiul Goncourt pentru poezie (ActuaLitte);

-Editura Blackstone va publica volumul de memorii ale muzicianului Kenny G pe 24 septembrie sub titlul „Life in the Key of G” (Publishers Weekly);

-Chris Vuklisevic, Kim Stanley Robinson și Jérôme Leroy sunt printre laureații Premiilor literare Grand Prix de l’Imaginaire 2024 (Livres Hebdo);

-Rețeaua Barnes & Noble a anunțat câștigătorii premiilor sale anuale pentru cărți pentru copii și young adult, printre care se află Lisa Yee, Dan Santat și Xin Li (Link);

-12 romane și 10 cărți de eseuri sunt alegerile de primăvară 2024 ale juriului Premiului Renaudot (ActuaLitte);

-Scriitorul Ian Penman a primit Premiul Ondaatje al Societății Regale de Literatură, în valoare de 10.000 de lire sterline, pentru volumul „Fassbinder Thousands of Mirrors” (BookSeller);

-Patru muzee literare din S.U.A. neapărat de văzut (Literary Hub);

-Cele mai bune cărți ale lui Jack London (Interesting Literature).

Fotografia săptămânii: Fotografia semnată de Roberta Vagliani (Italia) a fost desemnată câștigătoare a All About Photo Awards 2024. În aceasta, este prezentată o imagine dintr-o școală din Zanzibar, unde nu există pupitre, scaune sau rechizite școlare, iar toate aceste fetițe au doar un caiet și memoria lor. Sursa: All About Photo.

Ți-ar mai putea plăcea
50 de cărți de citit în această vară – Cronica de carte
17 recomandări de cărți, citite în 2020 de Barack Obama – Cronica de carte