Lasconi: Dacă voi fi aleasă președintele României îl voi propune premier pe Ilie Bolojan – Cronica dimineții

1. Președintele USR, Elena Lasconi, a declarat că, dacă va fi aleasă preşedintele României, îl va propune pe Ilie Bolojan ca premier. ”Cred că în funcţia de prim-ministru ar trebui să fie un om capabil, cu multă experienţă în administraţie. Şi nu cunosc pe altcineva care să aibă mai multă experienţă în administraţie decât domnul Bolojan”, a argumentat ea. (News.ro)

2. Soldul creditelor de consum a crescut cu 2,3% (1,6 miliarde de lei) într-o singură lună, în iulie, mai mult decât creștea într-un an în cea mai mare parte din 2022 și 2023. Este cea mai mare creștere lunară de după martie 2018. Rata anuală a accelerat de la 12,6% la 14,3% (+9,1 miliarde de lei până la un sold de 73,2 miliarde de lei), cel mai ridicat ritm de după prima parte a anului 2009, când creșterile extraordinare din boom-ul creditării încă mai aveau efect statistic. (Profit.ro)

3. Peste 3,1 milioane de pensionari vor rămâne cu mai mulți bani în mână prin majorarea pragului de impozitare a pensiilor de la 2.000 de lei la 3.000 de lei, de la 1 octombrie, au precizat surse guvernamentale. Măsura anunțată de Ministerul Muncii va face ca peste 1,24 milioane de pensionari să nu mai datoreze impozit de 10% în octombrie, în timp ce peste 1,8 milioane de pensionari vor avea 100 de lei în plus față de septembrie. (Hotnews)

4. Donald Trump, candidatul Partidului Republican la alegerile prezidențiale din SUA, a cerut public ca toate statele membre membre NATO să cheltuiască minim 3% din Procentul Intern Brut (PIB) pentru apărare. (G4Media)

Din Cronica Sportivă: Gabriela Ruse, locul 122 WTA, a eliminat-o pe Barbora Krejcikova (Cehia), locul 8 WTA şi cap de serie 8, în turul doi al turneului de grand slam US Open. Românca s-a impus cu 6-4, 7-5.

5. Acțiunile Nvidia au scăzut cu până la 8% deși compania a anunțat venituri de $30 miliarde pe ultimul trimestrul, în creștere anuală de 122%, peste așteptările analiștilor. Profitul raportat a fost de $16,6 miliarde. (FT)

6. Candidatul republicanilor la alegerile prezidențiale din noiembrie din SUA, fostul președinte Donald Trump, a sugerat că ofensiva ucraineană din regiunea rusă Kursk riscă să declanșeze „cel de-al treilea război mondial”. (Digi24)

7. Ucraina nu intenționează să prelungească acordul de tranzit al gazelor rusești spre Europa, care expiră la sfârșitul anului 2024, potrivit ultimelor declarații ale președintelui Volodimir Zelensky, dar, dacă Europa cere, își poate pune la dispoziție infrastructura pentru gaze din alte surse. (Economica)

8. CEO-ul Telegram Pavel Durov, al cărui arest preventiv a fost ridicat miercuri, a fost inculpat după ce a fost audiat de justiţia franceză. Durov a primit ”interdicţia de a părăsi teritoriul francez”. (News.ro)

9. O nouă cercetare publicată în The European Physical Journal B, sugerează că o tranziţie de fază în structura moleculară a proteinei de vârf (spike) a SARS-CoV-2, care provoacă boala Covid-19, a făcut ca virusul să fie mai puţin susceptibil de a provoca infecţii grave. Rezultatele cercetătorilor de la CIMATEC din Brazilia, în colaborare cu universitatea americană Rutgers, oferă o perspectivă importantă asupra modului în care pandemia s-a încheiat atât de repede şi ar putea ajuta la pregătirea potenţialelor pandemii viitoare. (News.ro)

10. Un sondaj comandat de USR îl plasează pe primul loc pentru alegerile prezidențiale pe Mircea Geoană, care încă nu și-a oficializat candidatura, cu 21%. Pe locul al doilea se află Marcel Ciolacu, candidatul PSD la președinție, cu 17,2%. Pe locul al treilea este președinta USR, Elena Lasconi, cu 15,3%, pe locul al patrulea este George Simion, cu 14,1%, urmat de Diana Șoșoacă, cu 13,9%. Președintele PNL Nicolae Ciucă este creditat cu 7,3%. (Libertatea)

Fotografia dimineții este de la Wildlife Photographer of the Year. Jose Manuel Grandio/PA:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica diminetii – Anul viitor 10.000 de nepalezi/filipinezi/etiopieni ne vor servi în restaurante
Cronica dimineții – Microsoft depășește Amazon și redevine a doua cea mai valoroasă companie din lume