Klaus Iohannis, Emmanuel Macron, Olaf Scholz şi Mario Draghi au fost azi în Ucraina – Cronica serii
1. Numărul persoanelor forţate să îşi părăsească locuinţele a crescut în fiecare an pe parcursul ultimului deceniu şi se situează la cel mai înalt nivel de la începutul înregistrărilor statistice, a transmis, joi, UNHCR, Agenţia ONU pentru refugiaţi. Potrivit datelor Agenţiei, la finalul anului 2021, numărul persoanelor strămutate din cauza războiului, a violenţei, a persecuţiilor şi a abuzurilor a ajuns la 89,3 milioane, cu mult peste dublul cifrei de acum 10 ani. Războiul din Ucraina şi alte evenimente mondiale au urcat deja cifra la peste 100 de milioane. (News.ro)
2. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu a declarat, joi, despre o posibilă revenire a examenelor de treaptă, că nu se gândeşte la două examene de treaptă, dar se gândeşte la o adaptare a accesului în învăţământul liceal, iar aceste lucruri sunt deja reflectate în draftul legii învăţământului preuniversitar, care va fi făcut public. (News.ro)
3. Miniştrii Muncii din Uniunea Europeană s-au pus de acord asupra propunerii de Directivă privind instituirea salariului minim european, a anunțat joi ministrul muncii, Marius Budăi. (Digi24)
4. PSD propune un impozit de 40% pentru marile salarii, 90% pentru pensiile speciale și un sistem progresiv de deduceri pentru salariile sub 4.500 lei, pentru ca la nivelul salariului minim să se ajungă la impozit 0%. (Profit.ro)
5. Guvernul a aprobat joi, printr-o ordonanță de urgență, suspendarea ocupării prin concurs sau examen, începând cu data de 1 iulie și până la 31 decembrie 2022, a posturilor vacante sau temporar vacante din instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, cu excepția posturilor unice. (Hotnews)
Din Cronica de Tehnologie: Facebook colectează datele personale ale americanilor care ar putea apela la un avort. Un studiu arată că cel puțin 294 de clinici care încearcă să convingă pacienții să nu facă avort partajează datele vizitatorilor cu Facebook. (The Markup)
6. Vicepreşedintele Consiliului Concurenţei Dan Virgil Pascu a declarat, joi, despre creşterile de preţuri ale carburanţilor, că instituţia nu a descoperit încă indicii privind înţelegeri de tip cartel. (News.ro)
7. Liderii Franței, Germaniei și Italiei au efectuat joi o vizită comună în Ucraina, acompaniați de președintele Klaus Iohannis. Emmanuel Macron, Olaf Scholz, Mario Draghi și Iohannis au ajuns dimineața cu trenul la Kiev, de unde au plecat spre orașul Irpin, o suburbie a Kievului distrusă de atacurile rusești. Cei patru lideri s-au întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Palatul prezidențial Mariinsky. (G4Media)
8. Klaus Iohannis a declarat, joi, la conferința de presă susținută la Kiev, alături de Volodimir Zelensky, Emmanuel Macron, Mario Draghi și Olaf Scholtz, că România a făcut „tot ce-i stă în putință” pentru a ajuta Ucraina, și a promis că acest lucru va continua. (Digi24)
9. Premierul ungar Viktor Orban a salutat planul guvernului Republicii Moldova de a obţine statutul de ţară candidată la Uniunea Europeană, într-o convorbire telefonică avută joi cu omologul său moldovean, Natalia Gavriliţa. (Hotnews)
10. Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a salutat, joi, decizia Institutului Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici” de a opri practica testării virginităţii tinerelor, la cererea familiei, precizând că era de neacceptat acest abuz fizic şi emoţional şi o formă de discriminare. (News.ro)